hegira
(Hijra = emigrare, fugă)
se numeşte data la care începe era mahomedană (16 iunie, anul 622 după Naşterea lui Hristos), când Mahomed a fugit de la Mecca la Medina (oraşul profetului, fostul oraş arab Iathreb). Urmărit de tribul coraişiţilor, ale căror interese comerciale la Mecca erau ameninţate de noua religie monoteistă islamică propovăduită de Mahomed, acesta este nevoit să părăsească Mecca, spre a se stabili la Medina. Aici, Mahomed întemeiază un loc de cult unde oficiază el însuşi şi impune rugăciuni rituale la anumite ore ale zilei, reglementând în acelaşi timp postul şi milostenia după exemplul religiei mozaice.
|