— vechi popor semit, stabilit în regiunea din nordul Deşertului Arabic, între Canaan şi Mesopotamia. Regiunea aceasta va purta numele de Haran sau Siria. Istoria arameilor începe încă din sec. XXIII î.Hr., când apare numele Haran într-o inscripţie a regelui Narân-Sin, din Akkad. Puterea lor politică atinge apogeul în sec. XI-X î.Hr., când cuceresc statul babilonian. Vor cădea sub stăpânirea asirienilor în sec. VIII î.Hr. Arameii au exercitat o mare influenţă asupra Asiei occidentale, unde limba aramaică devenise un fel de limbă diplomatică, pătrunzând şi în nordul Arabiei şi în Palestina. Mântuitorul a vorbit limba aramaică. Cu unele transformări, această limbă e vorbită de sirienii de azi. Cele mai de seamă centre politice ale asirienilor au fost Damascul, în Siria, Nerab, Hemat, Palmira, între Damasc şi Eufrat, şi Petra, lângă Marea Roşie (Emilian Vasilescu, diac. prof. univ. dr., Istoria Religiilor, Bucureşti, 1982.).