(lat. amuletum, de la semiticul hamalet — ceea ce se poartă)

— obiect care în religiile primitive era considerat ca având putere magică şi îl apără pe cel care îl păartă de influenţele malefice ale duhurilor rele. Ea era considerată de vechii egipteni nu numai apărătoare împotriva bolilor şi a oricărui rău, ci şi călăuză pe drumul spre împărăţia morţii. Aşa se explică şi mulţimea amuletelor aflate, în urma săpăturilor arheologice în mormintele egiptene (cele mai multe sunt figuri zoomorfe: capete de animale, de scarabeu, precum şi figuri geometrice). Amuletele erau purtate la gât, atârnate de coliere, la urechi, pe cercei şi la mâini, împodobind brăţările. Alte amulete reprezentau zeităţi solare, ca cele descoperite în Europa, din epoca bronzului şi a fierului (Guy Rachet, Dictionnaire de L'Archéologie, Paris, 1983.).