Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » anafora Formularul 2% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 2%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

anafora

(ἀναφορά, ἡ — anaforá = cerere)
sau anaforaua — este, în cultul creştin ortodox Marea Rugăciune a Sfintei Jertfe din rânduiala Sf. Liturghii, în cursul căreia are loc sfinţirea Darurilor. Ea începe cu adresarea către Dumnezeu-Tatăl, ca Ziditor al lumii, continuă, recapitulând pe scurt opera mântuitoare realizată de Dumnezeu-Fiul (anamneză) şi sfârşeşte prin invocarea Pogorârii Sf. Duh, pentru sfinţirea Darurilor noastre de pâine şi vin şi prefacerea lor în Sfântul Trup şi Sânge al Domnului. În timpul acestei rugăciuni este trasă dvera şi sunt închise uşile împărăteşti, iar preotul se roagă în genunchi înaintea Sfintei Mese; la strană, cântăreţii sau corul cântă „Pre Tine Te lăudăm“. Anaforaua este centrul Liturghiei creştine. Ea a însemnat iniţial înălţare, ridicare (αναφέρω — anafero = a înălţa, a ridica), ca apoi să ia înţelesul de jertfă, ofrandă (oblatio sau illatio), pentru că oferirea jertfei se face prin ridicarea, înălţarea şi legănarea darului de jertfă. În rânduiala Liturghiei ortodoxe, Anaforaua numeşte tot şirul de rituri şi rugăciuni citite de preot (cele mai multe în taină) cuprinse în Liturghia Sf. Ioan de la: „Cu vrednicie şi cu dreptate...“ până la: „Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă a mări şi a cânta“ (adică de la rostirea Crezului şi până la rugăciunea „Tatăl nostru“). Rugăciunile care compun Anaforaua sunt: Rugăciunea de laudă şi de mulţumire de la început, adică Marea Rugăciune euharistică, în care se face o rememorare a istoriei mântuirii omului de la creaţie până la mântuirea lui prin jertfa de pe Cruce şi învierea Domnului. Se consemnează momentele jertfei şi întemeierea Sf. Euharistii: „Şi toată rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea în care a fost vândut şi mai vârtos însuşi pe Sine S-a dat pentru viaţa lumii, luând pâinea, cu sfintele şi prea curatele şi fără prihană mâinile Sale, mulţumind şi binecuvântând, sfinţind şi frângând, a dat sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli, zicând: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frânge spre iertarea păcatelor. Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor“. Urmează rugăciunea aducerii-aminte sau Anamneză: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“ (se aminteşte împlinirea poruncii Mântuitorului). Sunt enumerate momentele drumului jertfei şi mântuirii: „Aducându-ne aminte aşadar de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri... şi cea de a doua slăvită iarăşi venire“. Anamneză (memorial) este explicată astfel de scriitorul bisericesc episcopul Teodor de Mopsuestia: „Şi facem pomenirea morţii Domnului în această taină înfricoşată şi primim hrana nemuritoare şi duhovnicească a Trupului şi a Sângelui Domnului nostru, pentru care Domnul nostru, când mergea spre patimă, a încredinţat ucenicilor Săi rânduiala, ca să primim acestea prin ei şi să le săvârşim şi noi toţi care credem în Hristos şi de aceea facem pomenirea morţii lui Hristos-Domnul şi primim aici hrana negrăită; de aici ni se dă destulă credinţă care ne duce la împărtăşirea celor viitoare. Despre acestea şi despre altele asemenea vorbeşte preotul în această sfântă slujbă şi în pomenirea celor ce s-au făcut“ (Ene Branişte, pr.prof.univ.dr. Explicarea Sfintelor Taine de iniţiere, Bucureşti, 1990, p. 92-93). A treia parte a Anaforalei este Epicleza (ἐπίκλησις, ἡ — epiklisis = invocare, chemare), rugăciunea cea mai importantă, pentru că în timpul ei se săvârşeşte sfinţirea şi prefacerea Darurilor. Preotul se roagă în taină: „Încă aducem Şie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge şi Te chemăm, Te rugăm... trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri... prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Vorbind despre Epicleză, despre rostul şi necesitatea ei în cadrul Marii Rugăciuni a Sfintei Jertfe, Teodor de Mopsuestia accentuează mai ales rolul principal al Duhului dumnezeiesc în sfinţirea Darurilor: „Trebuie acum ca Domnul nostru Iisus Hristos să învieze din morţi, prin puterea celor ce se săvârşesc şi să reverse harul Său peste noi toţi, ceea ce nu se poate realiza altfel decât venind Duhului Sfânt, prin care şi El a înviat odinioară, precum arată fericitul Pavel într-un loc, zicând: «Şi era arătat Fiu al lui Dumnezeu, în putere şi în Duhul Sfânt prin învierea din morţi a lui Iisus Hristos, Domnul nostru» (Romani 1, 4); precum a spus şi Domnul nostru Însuşi: «Duhul este Cel ce dă viaşă, trupul nu este de nici un folos» (Ioan 6, 63). Era deci necesar ca preotul, urmând rânduiala preoţiei să aducă lui Dumnezeu rugăciune şi implorare ca să se realizeze venirea Sfântului Duh şi prin aceasta harul să vină peste pâinea şi vinul aduse ca Dar, pentru ca aceasta să fie cunoscute că sunt cu adevărat Trupul şi Sângele Domnului nostru, pentru că este memorialul nemuritor“ (Ene Branişte, pr.prof.univ.dr. Explicarea Sfintelor Taine de iniţiere, Bucureşti, 1990, p. 93). Anaforaua se încheie, conform ritualului bizantin, cu rugăciunile de mijlocire generală pentru întreaga Biserică, numite diptice: „Încă aducem Şie această slujbă duhovnicească, pentru cei adormiţi în credinţă...“ „Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă a mări...“. Rugăciunea aceasta de mijlocire este pentru toate categoriile de credincioşi, vii şi morţi. În diptice este şi formula de rugăciune pentru Fecioara Maria: „Mai ales pentru Prea Sfânta...“ . La strană începe să se cânte Axionul, iar preotul continuă a pomeni pe vii şi pe morţi. Înainte de a se sfârşi Axionul, preotul ia vasul cu anafură şi-l binecuvântează, atingându-l de Sfântul Disc şi de Sfântul Potir. Apoi, după cântarea Axionului, zice: „Întâi pomeneşte Doamne, pe Prea Fericitul ..., patriarhul Bisericii Ortodoxe Române...“ şi încheie Anaforaua cu o ectenie şi rugăciune de taină, după care urmează rugăciunea Tatăl nostru, cântată de strană şi credincioşi.


Site-ul - Sfinţii Închisorilor
„Să ne cunoaştem trecutul!“
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact