(lat. anagnostes = cititor; gr. ἀναγιγνώσκω — anaghignosco = a cunoaşte bine, a citi; ἀναγνώστης — anagnostis = cititor, ceteţ)

— citeţ sau lector al textelor sfinte, în timpul serviciilor divine în Biserica creştină din primele veacuri; anagnoştii făceau parte din clerul inferior şi aveau ca sarcină a citi în biserică Apostolul (nu şi Evanghelia, pe care o citea diaconul sau preotul), pastorale, scrisori martirice, vieţi de sfinţi; pe lângă diferite alte servicii (grija cărţilor de cult, aprinderea lumânărilor, purtarea sfeşnicelor la procesiuni etc), ei ajutau şi la învăţământul catehetic. Anagnoştii sunt pomeniţi în multe documente, începând din sec. II. v. (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 128-129)). Într-o inscripţie (sec. VI) în lb. gr. de la Tomis, este menţionat un anagnost (Dicţionar de istorie veche a României, Bucureşti, 1976, p. 33).