Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » altar Formularul 2% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 2%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

altar

(lat. altarium = altar, de la alta = loc înalt)
— se numea la păgâni locul înălţat (zidit mai înalt) pe care se ardeau animalele de sacrificiu. Avraam îl duce pe Isaac să-l jertfească lui Dumnezeu sus pe muntele Moria — pe care se va zidi Ierusalimul — şi acolo înalţă rugul de jertfa. Altarul (numit şi presbiterium — locul preoţilor, locul cel mai sfânt; gr. βῆμα, τό, ἱερατείον, τό — vima, ierateion) este în arhitectura bisericii creştine unul dintre cele trei spaţii, în care aceasta se împarte. Primul spaţiu, dinspre răsărit şi mai înălţat (pe solee) decât restul interiorului, este partea cea mai tainică şi sfântă, fiind destinată preoţilor (clericilor) slujitori şi săvârşirii sfintelor taine ale cultului divin (Sf. Liturghie, taina hirotoniei, slujba sfinţirii Sfântului Mir, a sfinţirii bisericii şi antimiselor). Altarul cuprinde spaţiul dintre suprafaţa interioară a zidului de răsărit al bisericii şi peretele de icoane (catapeteasma) care-l desparte de naos. Zidul de răsărit al altarului este, în general, semicircular în interior, şi rotund sau hexagonal în exterior. Spaţiul semicircular din interior constituie absida principală a bisericii; ea se lărgeşte lateral prin două abside mai mici, numite absidiole, care formează la nord proscomidiarul şi la sud, diaconiconul, numite odinioară pastoforii. Partea superioară (tavanul) a absidei principale este o semicalotă. Biserica din primele veacuri avea un singur altar, construcţie care, conform tradiţiei, s-a păstrat până azi în bisericile ortodoxe. Sunt şi câteva excepţii de biserici ortodoxe cu două sau trei altare (ex. Sf. Atanasie de la Athos, Bis. Sf. Vasile şi Uspenskaia din Moscova, Bis. greacă din Brăila, Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi ş.a.) dar în care nu se slujeşte decât o singură liturghie pe zi, altarele mai mici fiind folosite pentru slujbe în sărbători mai mici; bisericile apusene (catolice), în mare parte, au mai multe altare (biserica Sf. Petru din Roma are 25 de altare), aşezate în firide, de-a lungul pereţilor, în afară de altarul principal aşezat la răsărit, în nava centrală. Asemenea biserici au apărut în Evul Mediu, împreună cu obiceiul de a se săvârşi mai multe liturghii într-o zi, în aceeaşi biserică în câte unul din altare sau chiar pe acelaşi altar (sub influenţa unei credinţe greşite în legătură cu puterea propiţiatorie a Sfintei Liturghii, adică, cu cât mai multe liturghii săvârşite, cu atât mai multe păcate iertate). În mijlocul altarului se află Sfânta Masă, pe care se săvârşeşte Sfânta Jertfă a Legii Noi (vezi Masa ). Altarul este locul sfânt în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, este locul de jertfă şi simbolizează Golgota, pe care o singură dată S-a adus Iisus ca jertfă sângeroasă. În altar se intră cu sfinţenie; sfintele canoane (norme, legi ale Bisericii) nu permiteau intrarea în altar decât persoanelor sfinţite (Canon 19, Sinodul din Laodiceea), iar femeilor le este interzisă intrarea în Sfântul Altar.


Site-ul Sfaturi Ortodoxe
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact