ApolloApollon
la greci şi romani, zeu al poeziei, al luminii şi al frumuseţii; numele său înseamnă soarele strălucitor, fiind considerat zeu al soarelui, distinct sau confundat cu Helios. Razele sale ajută vegetaţia, animalele şi oamenii. Ochiul său strălucitor pătrunde văzutul şi nevăzutul şi de aceea este şi zeul strălucitor, al manticii (al ghicitului); fiul lui Jupiter şi al Latonei, fratele Dianei (zeiţa vânătorii). Apollo era numit şi delfinos, deoarece în cultul său erau asimilate şi culte animaliere foarte vechi (ex. Cultul delfinului); el era şi zeul protector al navigatorilor, al păstorilor şi al păşunilor. În miturile lui Apollo există legenda delfinului. Îndrăgostit de nimfa Dafne, el l-a jignit pe Eros care trimite în inima nimfei săgeata menită să ucidă dragostea. Astfel ea nu-l mai poate iubi pe Apollo şi se preface în dafin (laur). Îndurerat, Apollo binecuvintează dafinul să nu se ofilească şi să rămână mereu verde şi se împodobeşte cu o cunună de laur. În cinstea lui s-au înălţat temple, dintre care principalele se aflau la Delfi şi Delos; i-au fost închinate opere de artă, ca statuile: Apollon Belvedere (muzeul Vatican); Apollon cu lebăda (muzeul Dei Studi, Neapole), pictura lui Eug. Delacroix, Apollo învingând şarpele Piton (muzeul Luvru, Paris).
|