Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » adorare Formularul 2% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 2%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

adorare

— expresie religioasă de cinstire şi slăvire a lui Dumnezeu sub forma ritualului cultic, cea mai înaltă cinstire care se poate da unei fiinţe. Adorarea sau latria (lat. adoro,-are = a se ruga la, a se închina unei divinităţi, şi grec. λατρεία, ἡ — latreia = adorare) este în Biserica creştină cultul adus lui Dumnezeu, cultul cel mai înalt, adică slujire, supunerea necondiţionată şi fară rezervă faţă de Stăpânul absolut; cinstirea lui Dumnezeu cât şi a sfinţilor se exprimă în general prin aceleaşi forme externe, dar din punct de vedere dogmatic este o deosebire esenţială între cultul pe care îl dăm lui Dumnezeu şi cultul pe care îl dăm îngerilor, sfinţilor, moaştelor şi icoanelor. În limbajul teologic se folosesc termeni deosebiţi pentru a diferenţia cultul: cultul lui Dumnezeu (θεοσέβεία, ἡ — Teoseveia) e numit, de obicei, cult de latrie sau de adorare, iar cel adus sfinţilor, cult de dulie (δουλεία, ἡ = duleia), de venerare (προσκίνησις, ἡ — proskinisis = închinăciune) sau de cinstire; Sfintei Fecioare Maria i se aduce o cinstire deosebită numită hiperdulie (ὑπερδουλεία, ἡ = hiperduleia) adică supravenerare sau preacinstire, Sf Fecioară fiind mai presus decât toţi sfinţii în vrednicie. Latria sau adorarea este deci cultul suprem sau propriu-zis, căci pe Dumnezeu îl cinstim pentru El însuşi, pentru măreţia şi perfecţiunea Lui, pentru că El este Creatorul şi Provindenţiatorul, Stăpânul şi Părintele nostru. Dulia sau venerarea este un cult dependent de cel suprem, deci subordonat şi relativ. Pe sfinţi îi venerăm nu pentru ei înşişi (căci şi ei sunt fiinţe create), ci venerăm într-înşii darurile supranaturale pe care le-au primit de la Dumnezeu pentru vrednicia vieţii lor: „Cinstea ce li se dă sfinţilor se îndreaptă şi trece la mărirea lui Dumnezeu, Căruia sfinţii I-au plăcut prin credinţa şi viaţa îmbunătăţită ce au avut“ (Mărturisirea Ortodoxă, Bucureşti, 1889, p. 177-178). Cultul sfinţilor se referă direct sau indirect la Dumnezeu însuşi: „Cinstim pe sfinţii Tăi, care sunt chipul şi asemănarea Ta; iar pe ei cinstindu-i, pe Tine Te cinstim şi Te mărim, ca pe chipul cel dintâi...“ (Molitfelnic, 1965, p. 480). Dumnezeu rămâne obiectul şi ţelul adevărat şi ultim al cultului nostru, orice formă ar îmbrăca acest cult, în aparenţă, căci: „Cel care cinsteşte pe mucenic, cinsteşte pe Dumnezeu, pentru Care mucenicul a suferit mucenicia. Cel care se închină apostolului lui Hristos se închină Celui care l-a trimis pe apostol. Cel care se prosternă în faţa Maicii lui Dumnezeu este evident că aduce cinstea Fiului ei, căci nu este alt Dumnezeu decât Unul singur, Cel cunoscut şi adorat în Treime“ (cit. la Sf. Ioan Damaschin, din Leontie, episc. de Milan, în „Tratat despre Sfintele icoane“, trad. D. Fecioru, Bucureşti, 1937, p. 55-56).


Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact