epitimie
(ἐπιτίμιον, τό epitimion = penitenţă, părere de rău)
Canon de pocăinţă pe care preotul îl dă credinciosului ca un fel de pedeapsă, ca acesta să-şi ispăşească într-un fel păcatele (prin fapte bune şi de milostenie ex.: să îngrijească un mormânt părăsit, să îmbrace un copil sărman, să îngrijească un bolnav, să sădească un pom, şi multe altele), pentru a putea căpăta iertarea Iui Dumnezeu şi dreptul de a primi Sf. Împărtăşanie. Ex.: în Noul Testament, Mântuitorul dă slăbănogului vindecat la Betsaida, ca epitimie, să-şi ducă patul şi să nu mai greşească în faţa lui Dumnezeu (Ioan 5,8); îndeplinirea canonului la Taina spovedaniei; ispăşire.
|