Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » Antimis Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

Antimis

Sf. Antimis

(gr. ἀντί — anti = în loc de; şi μήνσος — minsos, lat. mesa = masă)
— unul dintre cele mai importante obiecte liturgice; este confecţionat dintr-o bucată de pânză de in ori de mătase; are formă pătrată, cu laturile de 50-60 de cm. Pânza este pictată cu scene şi imagini reprezentative, legate de patimile Domnului. Scena principală a iconografiei antimisului este punerea în mormânt a Domnului; în jur sunt pictate: Crucea răstignirii, cununa de spini, ciocanul şi cuiele, suliţa, buretele cu oţet şi fiere, cocoşul care a cântat de trei ori; la cele patru colţuri sunt pictate totdeauna chipurile celor patru evanghelişti cu simbolurile lor, iar pe marginea antimisului se scriu de obicei cuvintele troparului „Iosif cel cu bun chip...“. Într-un colţ, cusut ca un buzunărel, se pun moaşte de sfinţi, ca şi la Sf. Masă. De aceea, antimisul (ἀντιμήνσιον, τό — antiminsion = în loc de masă) poate ţine locul Sfintei Mese când se face slujba Liturghiei undeva, în afara bisericii (fără Sf. Antimis nu se poate săvârşi Sf. Liturghie, chiar acolo unde se află Prestol sfinţit şi cu Sfinte Moaşte). Originea antimisului datează din primele veacuri ale Bisericii, din vremea persecuţiilor. Fiind surprinşi de prigonitori în timpul oficierii Sf. Liturghii, creştinii fugeau să se ascundă, luând Sfintele Daruri, pe care le înfăşurau într-o pânză, şi-şi continuau slujba în alt loc. Întrucât însă în timpul persecuţiilor creştinii săvârşeau cel mai adesea Sf. Liturghie pe mormintele martirilor, care serveau ca masă sau altar de Jertfă, s-a luat obiceiul de a se pune în acea pânză care învelea Sf. Daruri părticele din Sfintele moaşte de martiri. Prin aceste moaşte pânza se sfinţea şi devenea un fel de altar mobil sau portativ, pe care se putea săvârşi Sf. Liturghie. Chiar după încetarea persecuţiilor, altarele acestea mobile erau folosite de către împăraţi şi ostaşi pe câmpurile de luptă, ca şi de sihastri care se retrăgeau în locuri pustii, unde nu existau biserici cu altare fixe. Folosirea Sf. Antimis nu a încetat, dar a devenit necesar pentru situaţii diverse: de ex. în cazurile când Sf. Liturghie trebuia să se desfăşoare în afara bisericilor construite, sub cerul liber, în corturi sau pe câmp în vreme de război. De asemenea, în caz de incendii sau alte întâmplări grave, când lăcaşul bisericii nu mai poate fi folosit, preoţii slujitori au datoria de a face sau chiar numai de a termina liturghia, alegând un alt loc corespunzător, respectabil, unde folosind Sf. Antimis fac sau termină slujba, ca şi pe Sf. Masă. În forma de azi, antimisul este o dedublare a vechiului iliton (εἰλύω — eilio = a înveli), adică a acelei pânze care se aşternea peste vechile altare creştine, (fixe sau mobile, făcute din lemn,metal sau piatră), pânză cu care, la nevoie, se înveleau Sf. Daruri când trebuia să fie transportate într-alt loc. Ilitonul s-a păstrat până azi şi serveşte ca învelitoare pentru Sf. Antimis, de care se deosebeşte însă prin faptul că Ilitonul nu conţine Sfinte moaşte. Antimisele se aflau la început, pe Sf. Masă în bisericile care nu erau sfinţite, sau în paraclise. Cu timpul ele s-au generalizat şi au rămas permanent în toate bisericile care aveau altare sfinţite şi sfinte moaşte. Antimisele se sfinţesc prin ungerea cu Mir, ori în legătură cu sfinţirea bisericii, ori independent de ea. Sfinţirea o face numai episcopul. Antimisul stă totdeauna pe Sfânta Masă, împăturit şi învelit în Hiton, iar deasupra lui se aşează Sf. Evanghelie. În timpul Liturghiei catehumenilor, antimisul se desface şi se deschide pe Sf. Masă şi pe el se aşează discul şi potirul cu cinstitele Daruri, ce urmează a fi sfinţite. După sfinţirea darurilor şi împărtăşirea cu ele. Sf. Antimis se împătureşte la loc pe Sf. Masă, şi deasupra lui se aşează Sf. Evanghelie. Antimisul simbolizează mormântul Mântuitoruli, precum şi giulgiul în care a fost înfăşurat trupul Domnului la punerea Lui în mormânt, iar ilitonul în care el stă învelit de obicei, reprezintă fie tot giulgiul, fie numai mahrama sau sudariul cu care a fost înfăşurat atunci capul Mântuitorului. Cele mai vechi antimise de pânză păstrate până azi provin din sec. al XII-lea (un antimis rusesc de la 1148), iar la noi din veacul al XVII-lea (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 503 ş.u.).


Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact