Apocalipsa
(de la gr. ἀποκάλιψις, ἡ apocalipsis, apocalips = descoperire)
este scrisă de Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan şi cuprinde descoperirea Mântuitorului făcută lui Ioan, pe când acesta se afla în insula Patmos (Grecia), unde fusese exilat din cauza harului său profetic şi a râvnei cu care predica Evanghelia lui Hristos. Apocalipsa este ultima carte din Noul Testament, din care cunoaştem viziunea profetică a lui Ioan privitoare la situaţia Bisericii de la întemeiere şi până la sfârşitul lumii, când va ieşi biruitoare din toate piedicile şi duşmăniile ce-i vor sta în cale de-a lungul vremurilor. Fiind o carte profetică, Apocalipsa foloseşte mult simbolul şi alegoria. Data scrierii este sfârşitul sec. I d.Hr., în vremea persecuţiilor lui Domiţian. Protestanţii fac apel la Apocalipsa, despre care au scris foarte mult, luând-o ca temei pentru doctrina milenaristă şi apropierea sfârşitului lumii. Caracterul obscur, mai greu de înţeles al acestei cărţi a dat naştere la numeroase interpretări şi confuzii pe care sectarii le-au speculat mult. Interpretarea ortodoxă a Apocalipsei este corectă în contextul Bibliei; sfârşitul lumii e profeţit prin semne catastrofale. Apocalipsa aparţine unui gen literar apocaliptic (întâlnit în Vechiul Testament, la profeţi), care apare la un moment dat în istoria revelaţiei, în mediul ebraic. În Apocalipsă, totul este transformat în simboluri, şi, pentru a înţelege, trebuie să tâlcuieşti simbolurile (ex. fiara cu şapte capete: fiara e imperiul roman, capetele sunt împăraţii romani, corbul e simbolul ştiinţei, părul alb e veşnicia etc). Transformarea simbolurilor în idei revelează o mare frumuseţe şi profunzime a cărţii. Apocalipsa e o carte a speranţei, încurajând pe creştinii care par a fi fericiţi murind pentru Hristos. Este o carte profetică, precum e întreaga Scriptură. Ioan a scris pentru epoca sa dar şi pentru toate epocile.
|