(ἀποκατάστασις, ἡ — apocatastasis = restabilire, revenire)

— teoria după care la sfârşitul lumii totul se va purifica, va reveni la starea de curăţie, de neîntinare originară; acest proces se va face treptat, printr-un foc curăţitor. Despre apocatastază vorbeşte Sf. Grigorie de Nissa (sec. IV, fratele mai mic al Sf. Vasile cel Mare), în unele scrieri ale sale (în lucrarea „Despre suflet şi înviere“). El spune că tratamentul purificării se face proporţional cu starea de păcat în care se află fiecare. Tratamentul constă în purificarea sufletului de răutate, ceea ce nu se face fără suferinţă. Tratamentul se aplică tuturor făpturilor şi diavolului. Starea de apocatastază e o stare de fericire, de dumnezeire, străină de orice mâhnire. Cei purificaţi de răutate vor trăi într-o stare de virtute divină, generată de firea divină, care face ca Dumnezeu să fie totul în toate. Teoria apocatastazei îşi are rădăcinile la Origen (sec. II — III), care vorbeşte despre „restabilirea generală“ a păcătoşilor de toate categoriile, chiar şi a diavolului; la sfârşitul veacurilor toţi trec după moarte printr-un foc care-i purifică şi purificaţi vor învia cu trupurile eterice şi vor fi restabiliţi în starea de dinainte de căderea omului în păcat.