(slv. Sfetagora)

— Muntele Athos, numit şi „Sfântul Munte“, pentru că singurul mod de vieţuire care există aici este cel monahal şi singurele aşezări sunt sfintele mănăstiri, în care călugării trăiesc şi se roagă de peste o mie trei sute de ani. Teritoriul este o peninsulă muntoasă dominată de vârful Athos, înalt de 2030 m. Peninsula are o lungime de 40 de km şi o suprafaţă de 332,5 km2. Începând din 1920, Muntele Athos, dependent de Grecia, a devenit autonom şi cu regim de autoguvernare. Datele istoriografice atestă că această peninsulă (din Mediterana) a fost locuită până prin sec. III î.Hr., dar din motive necunoscute a fost părăsită. Începând din sec. VII, apar aici primele aşezări monahale, întemeiate de Sf. Petru Athonitul împreună cu călugării fugiţi din ţările invadate de arabi; peninsula muntoasă, cu zone greu accesibile le oferea siguranţă. În sec. X, Sf. Athanasie Athonitul, ajutat de un călugăr, tot cu numele de Petru, organizează aici viaţa monahală chinovitică, întemeind Mănăstirea Marea Lavră, iar Petru (care va fi şi el trecut în rândul sfinţilor) întemeiază mănăstirea Xiropotamu. Aşezările mănăstireşti din Sf. Munte, care în sec. XIII ajunseseră la 300, au trecut prin timpuri foarte grele (fiind invadate şi prădate adesea de diferiţi duşmani: piraţi, arabi, perşi), mai ales în vremea cruciaţilor care le-au distrus, reducând numărul lor Ia 25. Numit şi „Grădina Maicii Domnului“, mai are azi 20 de mănăstiri (17 greceşti, una rusă, una bulgară şi una sârbă) şi 14 schituri, dintre care şi schitul românesc Prodromul. Cei douăzeci de stareţi ai mănăstirilor, reuniţi în sobor, rezolvă împreună toate problemele administrative şi duhovniceşti. Reuniunea lor se numeşte Chinonia („armonie“), iar soborul — Chinonita. Dom­nitorii români au ajutat de-a lungul veacurilor, cu multă pietate, mănăstirile de la Athos, atât prin restaurări, cât şi prin bogate danii (veşminte, odoare, bani). Aceste ajutoare au început chiar de la organizarea Statelor Române (sec. XIV) continuând cu veacurile următoare (Vlaicu Vodă, Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Matei Basarab şi Vasile Lupu, marele Constantin Brâncoveanu şi mulţi alţii).