adiafora
(Adam-Klisi = biserica omului, din lb. turcă)
concepţie a teologiei apusene (catolice şi protestante) care consideră cultul icoanelor ca o chestiune indiferentă pentru credinţă, accentuând doar rolul lor pedagogic şi anagogic (ἀναγωγικος anagoghikos = înălţător, metafizic), în contrast cu concepţia Bisericii răsăritene (ortodoxe), care acordă icoanelor un rol sau o eficacitate aproape sacramentală (de taină sfântă). În concepţia ortodoxă, icoana este cu totul altceva decât un simplu tablou religios, cum o văd apusenii. Ea este un simbol religios, un lucru sacru (sfânt), venerabil, purtător al unei energii sau forţe spirituale miraculoase, ca Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie, sfintele vase şi alte lucruri impregnate de sfinţenie şi care fac parte din cultul ortodox. Sfinţenia icoanelor decurge, pe de o parte, din legătura dintre prototip şi icoană şi pe de altă parte, din faptul că ele sunt sfinţite.
|