|
|
Filocalia
(φιλοκαλία filokalia = iubire de frumos)
este titlul unei mari colecţii de scrieri bisericeşti, cu caracter ascetic şi mistic, alcătuită de Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti între sec. IV-XIV. Începuturile filocaliei sunt făcute de Sf. Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz, în mănăstirea înfiinţată de Sfântul Vasile în Pont, pe malul râului Ikis. Aici se îmbinau rugăciunea cu munca. Aici a scris Sf. Vasile Regulile vieţii monahale (Reguli mari şi mici), care stau la baza Filocaliei. Filocalia se adresează în primul rând monahilor, dar este accesibilă tuturor creştinilor credincioşi, dornici să se desăvârşească în viaţa spirituală. Sub titlul Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii a fost tradusă, din limba greacă în limba română, o mare parte din aceste scrieri, de către Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti (începând din anul 1946 şi până în 1990 a tradus şi a publicat 12 volume). Toţi scriitorii cuprinşi în această colecţie de experienţă şi trăire mistică în Hristos pun în centrul vieţii lor duhovniceşti rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea inimii (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi) care este o cale de a disciplina gândurile, oprindu-le să se preocupe de frivolităţi, păzind mintea prin rugăciunea pură, rugăciune care ţine conştiinţa trează, veghetoare, curăţind inima, care se umple de dragostea de Dumnezeu şi înaintează spre sfinţenie (călugării mai ales, trebuie să rostească continuu această rugăciune).
|