— se numeşte, în popor, sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie), sărbătoare foarte veche, atestată din sec. IV. De Drăgaică sunt legate multe obiceiuri şi datini populare la români; Sânziene — cuvânt de origine latină, care ar deriva de la Sancta Diana (Sandiana) sau de la Sanctus (dies) Johannis — ziua de Sf. Ioan. Este o sărbătoare cu bază biblică (v. Lc. 1, 5-80), atestată în sec. IV-V, a fost instituită după unii, spre a înlocui unele vechi sărbători păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstiţiului de vară (22-23 iunie). Caracter agrar au şi datinile legate de Sânziene, la români. În lucrarea „Descrierea Moldovei“, Dimitrie Cantemir (domn al Moldovei — 1710 — 1711, cronicar, istoric şi mare cărturar) spune despre Sânziene că acesta este numele Sf. Ioan Botezătorul. Drăgaica este moştenită de români de la traci. Tradiţia sărbătorii se manifestă diferit în diferitele zone ale ţării. Astfel, în satele din Moldova este aleasă Drăgaica cea mai frumoasă şi cea mai harnică fată din sat. Tinerele din sat o conduc în mijlocul holdelor pârguite, unde o împodobesc cu o cunună se spice, cu panglici şi basmale colorate şi, pentru hărnicia ei, primeşte cheile tuturor hambarelor din sat. Mergând în pelerinaj spre câmp, fetele împletesc coroniţe din flori. La întoarcere în sat, le aruncă peste casă. Dacă se întâmplă ca o coroană să rămână agăţată de horn e semn că fata care a aruncat-o se va mărita în acel an. Fata aleasă „regina Sânzienelor“ se îmbracă cu cele mai frumoase veşminte, pe care le împodobeşte cu flori de Sânziene. Spicele de grâu din coroniţă sunt simbolul holdelor de grâu. La casele flăcăilor harnici se joacă, în această zi, „Hora Sânzienelor“. În ajunul zilei de Sânziene, fetele se spală cu apă în care au fiert flori de câmp, amestecate cu flori de Sânziene (Galium ferum). Credinţa este că această zi a Naşterii Sf. Ioan Botezătorul le poartă noroc.