(δόγμα, τὸ — dogma, to = dogmă, sentinţă, decret; lat. dogmatis)

— adevăr fundamental al unei doctrine, idee de bază de la care se pleacă într-o filozofie. În înţeles religios, dogma este un adevăr fundamental, revelat de Dumnezeu (descoperit oamenilor de Dumnezeu) şi formulat de Biserică prin ajutorul Sfântului Duh, care a luminat pe profeţi (prin care Dumnezeu s-a făcut cunoscut oamenilor) şi pe Sfinţii Părinţi care, în Sinoadele Ecumenice, au formulat dogmele. Dogmele sunt învăţăturile fundamentale ale Bisericii creştine. Fără cunoaşterea lor şi fără fapte bune nu e posibilă mântuirea, după cum spune Sf. Chiril al Ierusalimului: „nici dogmele fără fapte bune nu sunt plăcute lui Dumnezeu, nici faptele nu se primesc de Dumnezeu fără dogme pioase; căci ce foloseşte a şti dogmele despre Dumnezeu şi a vieţui în necurăţire, fără de ruşine?“ Sf. Maxim Mărturisitorul compară dogmele cu nişte turnuri de apărare ce străjuiesc poarta Bisericii, poartă prin care se intră pe calea mântuirii (F, II). Descoperirile izolate, arătările ce se fac unei persoane, nu sunt dogme, ci doar nişte revelaţii individuale; dar înţelesul de părere întemeiată de „lege“ îl are numai δόγμα — dogma = adevăr fundamental. Dogmele, ca adevăruri revelate, formulate de Biserică pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, sunt neschimbătoare şi trebuie a fie cunoscute de credincioşi. Dogmele Bisericii sunt cuprinse în „Mărturisirea de Credinţă“ sau „Catehismul“ (cartea de învăţătură), a Bisericii Ortodoxe, pe care credincioşii ortodocşi trebuie să o cunoască şi să o înţeleagă, spre a nu se abate de la adevărul dogmelor ei. Simbolul Credinţei sau Crezul, fundamental acestei învăţături, trebuie să fie învăţat şi rostit cu credinţă şi convingere de toţi drepteredincioşii.