Rm 11:08
Aşa cum este scris: Datu-le-a Dumnezeu duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până'n ziua de azi.
Mc 4
Parabola semănătorului. De ce vorbeşte Iisus în parabole. Lumina ca bun al tuturor. Parabola seminţei ce creşte singură. Parabola grăuntelui de muştar. Potolirea furtunii pe mare.
1Şi iarăşi a început Iisus să înveţe lângă mare; şi s'a adunat la El mulţime foarte multă, aşa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era lângă mare, pe uscat.
2Şi multe lucruri îi învăţa în parabole; şi în învăţătura Sa le spunea:
3„Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene.
4Şi pe când semăna el, o parte din seminţe a a căzut lângă drum b şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.
5Şi altă parte a căzut pe loc pietros, unde n'avea pământ mult, şi a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc;
6şi când s'a ridicat soarele s'a ofilit şi, pentru că nu avea rădăcină, s'a uscat.
7Altă parte a căzut între spini şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi roade nu a dat.
8Şi altele au căzut în pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roadă şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută“.
9Şi zicea: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
10Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece c L-au întrebat despre parabolă.
11Şi El le-a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole,
12ca privind să privească şi să nu vadă, şi auzind să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte“ d.
13Şi le-a zis: „Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele?
14Semănătorul seamănă cuvântul.
15Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; şi numa' ce-l aud, că vine de'ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei.
16Tot aşa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul şi-l primesc de'ndată cu bucurie,
17dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân'la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc.
18Şi cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul,
19dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor.
20Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută“.
21Şi le zicea: „Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?
22Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe faţă; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei.
23Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
24Şi le spunea: „Fiţi cu luare-aminte la ceea ce auziţi! Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă, celor ce auziţi, vi se va da cu adaos.
25Pentru că celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are“. e
26Şi zicea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,
27şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte fără ca el să ştie cum.
28Că pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic.
29Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul“.
30Şi zicea: „Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce parabole ne-o vom închipui?
31Cu grăuntele de muştar care, la vremea când se seamănă în pământ este mai mic decât toate seminţele pământului;
32dar după ce se seamănă, el creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi va face ramuri mari, încât sub umbra lui se pot sălăşlui păsările cerului“.
33Şi cu multe parabole ca acestea le grăia cuvântul, după cum erau ei în stare să înţeleagă.
34Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El şi ei.
35Şi în ziua aceea, când s'a înserat, a zis către ei: „Să trecem pe ţărmul celălalt“.
36Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie aşa cum era; că erau şi alte corăbii cu El.
37Şi s'a făcut furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.
38Iar El era în partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. Şi L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, Ţie nu-Ţi este grijă că pierim?“
39Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi i-a spus mării: „Taci! potoleşte-te!“ Şi vântul a încetat şi s'a făcut linişte mare.
40Şi le-a zis lor: „De ce sunteţi aşa de fricoşi? Încă n'aveţi credinţă?“
41Şi frică mare i-a cuprins şi ziceau unii către alţii: „Cine este oare Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?“