Mc 04:19
dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor.
1Tim 6
Datorii faţă de alţii (continuare). Învăţătura mincinoasă. Adevărata bogăţie. Lupta cea bună a credinţei.
1Cei ce se află sub jug ca robi să-şi socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, pentru ca numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie blasfemiate.
2Iar cei ce au stăpâni credincioşi, să nu-i dispreţuiască pentru aceea că sunt fraţi; dimpotrivă, cu atât mai mult să-i slujească, tocmai fiindcă cei ce se bucură de slujirea lor sunt credincioşi şi iubiţi. Învaţă aceasta şi îndeamnă!
3Dacă cineva învaţă altă învăţătură şi nu se alipeşte de sănătoasele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura care e după credinţa cea bună,
4acela este un orbit de trufie care nu ştie nimic, dar care are boala întrebărilor şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc: invidie, ceartă, defăimări, bănuieli nedrepte,
5necurmate'ncrucişări de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. De unii ca aceştia îndepărtează-te!
6Evlavia e un mare câştig pentru cel ce se mulţumeşte cu ce are.
7Că noi n'am adus nimic în lume, după cum e vădit că nici nu putem să ducem ceva;
8dar dacă avem hrană şi îmbrăcăminte, vom fi mulţumiţi cu ele.
9Dar cei ce vor să se îmbogăţească, aceia cad în ispită şi în cursă a şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi'n pierzare;
10fiindcă iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor; pe care poftind-o unii cu înfocare, s'au rătăcit de la credinţă şi de multe dureri au fost străpunşi.
11Dar tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, răbdarea, blândeţea.
12Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care mărturisirea cea bună ai mărturisit în faţa multor martori.
13Înaintea lui Dumnezeu, Cel ce pe toate le aduce la viaţă, şi înaintea lui Iisus Hristos, Cel ce'n faţa lui Ponţiu Pilat a mărturisit mărturisirea cea bună, îţi poruncesc:
14să păzeşti Porunca neîntinată, la adăpost de orice'nvinuire, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos,
15pe care la vremea ei o va arăta fericitul şi unicul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,
16Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată b, Cel pe Care nimeni dintre oameni nu L-a văzut şi nici nu poate să-L vadă; Lui fie-I cinstea şi stăpânirea veşnică! Amin.
17Celor bogaţi în veacul de acum c porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul-Cel-Viu, Cel ce pe toate le dă din belşug spre desfătarea noastră;
18să facă binele, să se îmbogăţească'n fapte bune; să fie darnici, cu inimă largă,
19agonisindu-şi bună temelie'n veacul viitor, ca să dobândească viaţa'ntr'adevăr veşnică.
20O, Timotei, păzeşte vistieria ce ţi-a fost încredinţată d, îndepărtează-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase;
21pe aceasta mărturisind-o unii, s'au rătăcit de la credinţă. Harul fie cu tine! Amin.