Mc 04:09
Şi zicea: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
Ap 3
Trimiteri către Bisericile din Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.
1Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Aşa grăieşte Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Îţi ştiu faptele, că-ţi merge numele că trăieşti a, şi eşti mort.
2Priveghează şi întăreşte ce-a mai rămas şi era să moară. Că faptele tale nu le-am găsit împlinite'n faţa Dumnezeului Meu.
3Adu-ţi aminte deci cum ai primit şi-ai auzit; şi păstrează şi te pocăieşte. Dar dacă nu vei priveghea, Eu voi veni ca un fur şi tu nu vei şti în care ceas voi veni asupră-ţi.
4Dar ai în Sardes câteva nume b, [oameni] care nu şi-au întinat veşmintele; ele vor umbla cu Mine în alb, căci vrednice sunt.
5Biruitorul va fi îmbrăcat astfel în veşminte albe şi numele lui nu-l voi şterge din cartea vieţii şi-i voi mărturisi numele înaintea Părintelui Meu şi 'naintea îngerilor Săi.
6Cel ce are urechi, să audă ceea ce Duhul le zice Bisericilor.
7Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Aşa grăieşte Cel-Sfânt, Cel-Adevărat, Cel ce are cheia lui David c, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi Cel ce închide şi nimeni nu va deschide:
8Ştiu faptele tale – iată, am lăsat în faţa ta o uşă deschisă pe care nimeni nu poate s'o închidă –; că tu ai putere mică şi Mi-ai păzit cuvântul şi nu Mi-ai tăgăduit numele.
9Iată, din sinagoga Satanei ţi-i dau pe cei ce-şi spun iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se'nchine înaintea picioarelor tale şi să-şi dea seama d că te-am iubit.
10Pentru că tu ai păzit cuvântul răbdării Mele e, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul încercării, cel ce peste toată lumea va să vină ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.
11Vin curând; ţine ce ai, pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa.
12Biruitorul, pe el îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi; şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu – al noului Ierusalim care se pogoară din cer de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou.
13Cel ce are urechi, să audă ceea ce Duhul le zice Bisericilor.
14Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Aşa grăieşte Amin-ul f, Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
15Îţi ştiu faptele: tu nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte!
16Aşa, pentru că eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece –, am să te vărs din gura Mea.
17De vreme ce tu zici: Sunt bogat şi m'am îmbogăţit şi de nimic n'am nevoie!, şi pentru că nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns şi sărac şi orb şi gol,
18te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc ca să te'mbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te'mbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie g ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
19Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi-i pedepsesc h; fii râvnitor aşadar şi pocăieşte-te.
20Iată, Eu stau la uşă şi bat; de-Mi va auzi cineva glasul şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.
21Biruitorului, lui îi voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu, aşa cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe tronul Său.
22Cel ce are urechi, să audă ceea ce Duhul le zice Bisericilor“.