Ap 03:12
Biruitorul, pe el îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi; şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu – al noului Ierusalim care se pogoară din cer de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou.
Ap 21
Cerul cel nou şi pământul cel nou. Noul Ierusalim.
1Şi-am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este.
2Şi-am văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă'mpodobită pentru mirele ei.
3Şi-am auzit venind din tron un glas puternic care zicea: „Iată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii; şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Său şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei.
4Şi El va şterge toată lacrima din ochii lor; şi moarte nu va mai fi; nici bocet, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi lucruri au trecut“.
5Şi Cel ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu le fac pe toate noi“. Şi a zis: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare a şi adevărate“.
6Şi mi-a zis: „S'a făcut! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce însetează, Eu în dar îi voi da să bea din izvorul apei vieţii.
7Biruitorul va moşteni acestea şi Eu îi voi fi Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu.
8Cât despre cei fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi vrăjitori şi'nchinători la idoli şi toţi cei mincinoşi, partea lor este'n iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea cea de-a doua“.
9Şi a venit unul din cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte plăgi, cele din urmă b, şi a grăit către mine, zicând: „Vino, am să-ţi arăt Mireasa, Femeia Mielului c“.
10Şi'n duh d m'a dus pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu,
11având slava lui Dumnezeu e. Lumina ei era asemănătoare cu aceea a pietrei de mare preţ, a pietrei de iaspis cristalin.
12Şi avea zid mare şi înalt; şi avea douăsprezece f porţi; iar la porţi, doisprezece îngeri; şi nume scrise deasupra, care sunt ale celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
13Şi spre răsărit, trei porţi; şi spre miazănoapte, trei porţi; şi spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus, trei porţi.
14Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie; şi pe ele, douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15Şi cel care vorbea cu mine avea o măsură, o trestie de aur, ca să măsoare cetatea şi porţile şi zidul ei.
16Şi cetatea este în patru colţuri; şi lungimea ei este tot atât cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt deopotrivă g.
17Şi i-a măsurat şi zidul: o sută patruzeci şi patru h de coţi, măsură a unui om, adică a unui înger i.
18Şi plasma zidului ei este de iaspis, iar cetatea este de aur curat asemenea sticlei curate.
19Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu toată piatra scumpă: întâia temelie este de iaspis; a doua, de safir; a treia, de calcedoniu; a patra, de smarald;
20a cincea, de sardoniu; a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopras; a unsprezecea, de iachint; a douăsprezecea, de ametist.
21Şi cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare: fiecare din porţi este dintr'un mărgăritar. Şi piaţa cetăţii este de aur curat, ca de sticlă străvezie.
22Dar templu n'am văzut în ea j, pentru că Domnul Dumnezeu Atotţiitorul este templul ei, precum şi Mielul k.
23Şi cetatea nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s'o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul.
24Şi neamurile vor umbla'n lumina ei, şi'mpăraţii pământului într'însa îşi vor aduce slava.
25Şi niciodată porţile ei nu se vor închide ziua, căci noapte acolo nu va mai fi.
26Şi'ntru ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor.
27Şi'n ea niciodată nimic întinat nu va intra, şi nici cel ce meştereşte urâciunea şi minciuna, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.