Mc 04:39
Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi i-a spus mării: „Taci! potoleşte-te!“ Şi vântul a încetat şi s'a făcut linişte mare.
Mc 6
Profetul dispreţuit în patria sa. Trimiterea celor doisprezece. Decapitarea lui Ioan Botezătorul. Minunea săturării celor cinci mii. Iisus umblă pe mare.
1Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii au mers după El.
2Şi fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, se mirau şi ziceau: „De unde are el acestea? Şi ce este înţelepciunea care i s'a dat, ca şi minuni să se facă prin mâinile lui?
3Oare nu este acesta teslarul, fiul Mariei, şi fratele lui Iacob şi al lui Iosif şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt oare surorile lui aici la noi?“ Şi se poticneau întru El a.
4Şi Iisus le zicea: „Un profet nu este dispreţuit decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa lui“.
5Şi n'a putut să facă acolo nici o minune, decât că Şi-a pus mâinile pe câţiva bolnavi şi i-a vindecat.
6Şi Se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur, învăţând.
7Şi i-a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.
8Şi le-a poruncit ca pe cale să nu ia nimic cu ei, în afară de toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani în cingătoare;
9ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
10Şi le zicea: „În orice casă veţi intra, în ea să rămâneţi până ce veţi pleca din locul acela.
11Şi dacă într'un loc nu vă vor primi, nici nu vă vor asculta, plecând de acolo scuturaţi-vă praful de sub picioare, spre mărturie împotriva lor. Adevăr vă grăiesc: În ziua judecăţii, mai uşor le vor fi Sodomei şi Gomorei decât cetăţii aceleia“.
12Şi plecând ei, le propovăduiau oamenilor, ca să se pocăiască.
13Şi scoteau mulţi demoni şi pe mulţi bolnavi îi ungeau cu untdelemn şi-i vindecau.
14Şi a auzit regele Irod – fiindcă numele lui Iisus se făcuse cunoscut – şi zicea că Ioan Botezătorul s'a sculat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.
15Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii că este profet sau ca unul din profeţi.
16Iar Irod, auzind, zicea: „Ioan este, căruia eu i-am tăiat capul; el a înviat...“.
17Că Irod, trimiţând, îl prinsese pe Ioan şi-l legase şi-l întemniţase din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.
18Fiindcă Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s'o ai pe femeia fratelui tău“.
19Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,
20fiindcă Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi, ascultându-l, rămânea'ndelung pe gânduri şi bucuros îl asculta.
21Şi întâmplându-se o zi cu bun prilej, când Irod la ziua sa de naştere le-a făcut ospăţ dregătorilor săi şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,
22şi intrând fiica Irodiadei şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau la masă cu el. Iar regele i-a zis fetei: „Cere de la mine orice vei vrea şi-ţi voi da“.
23Şi s'a jurat: „Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu“.
24Şi ea a ieşit şi a întrebat-o pe maică-sa: „Ce să cer?“ Iar aceea i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul“.
25Şi îndată intrând cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul“.
26Şi regele s'a întristat mult, dar din pricina jurămintelor şi a celor ce şedeau la masă cu el, n'a vrut să spună nu.
27Şi regele a trimis numaidecât un temnicer cu porunca de a-i aduce capul.
28Şi ducându-se acela, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei; iar fata i l-a dat mamei sale.
29Şi auzind ucenicii lui, au venit, au ridicat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.
30Şi s'au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut ei şi au învăţat.
31Şi El le-a zis: „Veniţi numai voi-înde-voi undeva la loc pustiu şi odihniţi-vă puţin“. Că mulţi erau cei ce veneau şi plecau, şi ei nu mai aveau timp nici să mănânce.
32Şi au plecat cu corabia către un loc pustiu şi ferit.
33Şi i-au văzut plecând, şi mulţi au priceput şi au alergat pe jos într'acolo de prin toate cetăţile şi au ajuns înaintea lor.
34Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s'a făcut milă de ei, că erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe.
35Dar făcându-se târziu, ucenicii Săi s'au apropiat de El şi I-au zis: „Locul este pustiu şi ora e târzie;
36dă-le drumul să meargă prin oraşele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere de-ale mâncării“.
37Iar El, răspunzând, le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce“. Şi ei I-au zis: „Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?“
38Iar El le-a zis: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi“. Şi aflând ei, I-au spus: „Cinci pâini şi doi peşti“.
39Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi în cete-cete pe iarbă verde.
40Şi au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci.
41Şi luând El cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; şi pe cei doi peşti i-a împărţit la toţi.
42Şi au mâncat toţi şi s'au săturat.
43Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi ce rămăsese din peşti.
44Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
45Şi El i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.
46Iar după ce le-a dat drumul, S'a dus în munte ca să Se roage.
47Şi făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.
48Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, că vântul era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă mai departe pe lângă ei.
49Iar ei, văzându-L umblând pe mare, au crezut că e nălucă şi au strigat,
50fiindcă toţi L-au văzut şi s'au tulburat. Dar El le-a vorbit de'ndată şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“
51Şi S'a suit la ei în corabie şi vântul s'a potolit. Şi ei erau peste măsură de uimiţi în sinea lor,
52că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită.
53Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.
54Şi ieşind ei din corabie, de'ndată L-au recunoscut.
55Şi străbăteau tot ţinutul acela şi s'au pornit să-I aducă bolnavii pe paturi, acolo unde auzeau că este El.
56Şi oriunde intra, în târguri sau în oraşe sau în sate, puneau pe cei bolnavi la răspântii şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El, se vindecau.