Căci ei zic între ei, prin strâmbe socotinţe: Viaţa noastră scurtă e şi tristă; atunci când omul moare, nici o scăpare nu-i, şi nu ştim despre nimeni că s'ar fi'ntors din groapă a. |
Răspunsul lui Iov (continuare). | |
1 | Au pe pământ nu-i viaţa'ncercare pentru om? şi viaţa lui nu-i oare-a tocmitului cu ziua, |
2 | a slugii care'n umbră se-ascunde de stăpân, a calfei cu simbrie în aşteptarea plăţii? |
3 | Aşa şi eu, răbdat-am atâtea luni deşarte, şi nopţi de suferinţă cumplită mi s'au dat. |
4 | Mă culc şi zic în sinemi: Când oare va fi ziuă?; mă scol şi spun asemeni: Când oare va fi seară?; şi-s plin de suferinţă din noapte până'n zori. |
5 | A viermilor putoare tot trupul mi-l frământă; îmi răzuiesc puroiul, şi ciobul se înmoaie. |
6 | Că viaţa mea'n balanţă mai slabă-i decât graiul a şi s'a topit în hăul nădejdilor deşarte. |
7 | Adu-Ţi aminte [Doamne], că viaţa mea-i suflare, că tot ce-i bun rămas-a 'napoi de ochiul meu, |
8 | că ochiul strâns asupră-mi nu va mai da de mine, că ochii Tăi m'or cere, dar eu nu voi mai fi, |
9 | cum nici pe cer e norul ce-a fost şi s'a topit. Aşa coboară omul în iad b şi nu mai urcă; |
10 | la casa lui, acolo, nicicând se va întoarce, şi dacă da, nici vatra, nu, nu-l va mai cunoaşte. |
11 | Aşa că eu de-acuma nu-mi voi mai ţine gura; din marea-mi suferinţă voi face-o să vorbească, cu inima cuprinsă de-amar o voi deschide. |
12 | Sunt eu cumva o mare? sunt eu cumva balaur să pui asupră-mi strajă? c |
13 | Că dacă-mi zic: E vremea să mă alinte patul, să fiu doar eu cu mine în aşternutul meu, |
14 | Tu mă'nspăimânţi cu visuri, şi'n spaime pui vedenii, |
15 | zburdalnicul meu suflet rupându-mi-l de duh şi oasele, de moarte. d |
16 | Că nu trăiesc cât veacul, să'ndur la nesfârşit; hai, lasă-mă în pace cu viaţa-mi găunoasă!... |
17 | Ce-i omul, că Tu Însuţi l-ai ridicat în slăvi? ce-i omul, ca Tu Însuţi să nu-l scapi din vedere, e |
18 | să ai un ochi asupră-i din seară până'n ziuă şi'n ceasu-i de odihnă să-l iei la întrebări? |
19 | O, până când mă'nvălui, şi până când m'acoperi, şi până când n'am tihnă nici să-mi înghit scuipatul? |
20 | Dac'am greşit, ce oare pot face eu? hai, spune-mi, Tu, Cel ce pân'şi gândul din om îl sfredeleşti?! De ce m'ai pus pe mine să-Ţi stau, eu, împotrivă, şi sarcină să-Ţi fiu? f |
21 | De ce fărădelegea Tu nu vrei să mi-o uiţi şi pentru ce păcatul din mine nu mi-l speli?... Şi-acum, merg în pământ; curând s'o face ziuă, dar eu nu voi mai fi. |