Cugetări Folositoare pentru SufletArhiva pentru După Subiect[ Pagina = 3 ] [ Total = 411 înregistrări ] [ 10 înregistrări / pagină ] |
|
A mai zis: nu se găseşte dragoste mai mare decât aceasta, a-şi pune cineva sufletul pentru aproapele său. Dacă aude cineva cuvânt rău, adică întristător, putând să zică şi el la fel, şi se luptă să nu spună; dacă e asuprit şi îndură, şi nu răsplăteşte la fel unul ca acesta îşi pune sufletul pentru aproapele. Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: Ce este făţarnicul? Făţarnicul este cel care îşi învaţă aproapele lucrare, la care el însuşi n-a ajuns. Căci este scris: de ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi iată bârna din ochiul tău ( Matei 7, 3), şi celelalte.
Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: Ce să fac cu frământările care mă zbuciumă? Să plângem dinaintea bunătăţii lui Dumnezeu în orice osteneală a noastră, până i se va face milă de noi.
Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: Poate omul să fie mort? Dacă ajunge la păcat, moare; dar dacă ajunge la bine, va trăi şi va face binele.
Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
A zis iarăşi: răutatea oamenilor e ascunsă dinapoia lor.
Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: Ce înseamnă a se mânia pe fratele său în zadar? Orice asuprire cu care te va asupri fratele tău, iar tu te mânii pe el, în deşert te mânii. Chiar dacă ţi-ar scoate ochiul drept şi ţi-ar tăia mâna dreaptă, în deşert te mânii; dacă te depărtează de Dumnezeu, atunci mânie-te. Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: Ce să fac cu păcatele mele? Cel care vrea să-şi ispăşească păcatele, le va ispăşi prin plâns. Căci plânsul e calea pe care ne-au arătat-o Scriptura şi părinţii noştri spunând: plângeţi. Căci nu este altă cale decât asta. Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
L-a întrebat un frate pe avva Pimen: Ce înseamnă pocăinţa de păcat? Să n-o faci mai departe. De aceea au fost numiţi cei drepţi neprihăniţi ( Coloseni 1, 22) fiindcă au părăsit păcatele şi s-au făcut drepţi. Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
Zicea adesea avva Pimen: Nu avem nevoie de altceva, decât de conştiinţă trează. Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
A mai zis, cu suspine: Toate virtuţile au intrat în locuinţa aceasta, în afară de una, şi fără de ea, cu mare osteneală se va ţine omul să nu cadă. Care? l-au întrebat. Ca omul să se învinovăţească pe sine. Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|