L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Dacă-i dau fratelui meu puţină pâine sau altceva, demonii pângăresc fapta, ca şi cum ar veni din plăcere omenească.
– Şi dacă vine din plăcere omenească, noi trebuie totuşi să-i dăm cele trebuincioase fratelui.
Şi i-a spus pilda aceasta:
– Doi plugari locuiau în acelaşi sat, iar unul dintre ei, semănând, a treierat puţine (roade) şi cu neghină, pe când celălalt, neîngrijindu-se să semene, n-a secerat nimic-nimic. Dacă vine foamete, care din cei doi va trăi?
– Cel care a treierat puţine roade, şi cu neghină.
– Aşa şi noi, să semănăm câte puţin, fie şi cu neghină, ca să nu murim de foame.

< Trimite >

A venit un frate la avva Pimen în a doua săptămână a Postului Mare, şi i-a dezvăluit gândurile sale. Aflându-şi odihna, îi spuse:
– Era cât pe ce să nu vin aici azi.
– De ce?
– Mi-am zis: „poate din pricina Postului Mare nu-mi deschide”.
– Noi n-am învăţat să încuiem uşa cea de lemn, ci cea a limbii.

< Trimite >

A mai zis că e bine să fugi de cele trupeşti. Căci omul aproape de lupta trupească e ca bărbatul aproape de o groapă foarte adâncă, pe care duşmanul îl azvârle uşor jos când vrea. Iar dacă e departe de cele trupeşti, e ca un om departe de groapă; chiar dacă duşmanul îl trage spre ea ca să-l îmbrâncească, până-l trage cu sila, Dumnezeu îi trimite ajutor.

< Trimite >

A mai zis: sărăcia, căinţa şi discernământul, iată uneltele vieţii călugăreşti. Căci e scris: dacă sunt aceştia trei, Noe, Iov şi Daniel. Noe întruchipează sărăcia, Iov suferinţa şi Daniel discernământul. Dacă aceste trei fapte sunt în om, Dumnezeu locuieşte în el.

< Trimite >

Trecea altădată cu avva Anuv prin ţinutul Diolcos, şi ajungând la morminte au văzut o femeie bătându-se cu pumnii în piept şi bocind cu amar. Şi oprindu-se luară aminte la ea. Şi trecând mai departe au întâlnit pe cineva, şi l-a întrebat avva Pimen: ce are femeia aceea de plânge? iar acela i-a zis: i-a murit bărbatul, şi fiul, şi fratele. Iar avva Pimen îi spuse avvei Anuv: îţi spun că dacă nu va nimici omul toate voinţele cărnii şi nu-şi va dobândi jalea aceasta nu va putea ajunge călugăr. Căci toată viaţa acelei femei şi mintea ei erau întru plâns.

< Trimite >

A mai zis despre avva Píor, că în fiecare zi o lua de la început.

< Trimite >

A mai zis: dacă eşti tăcut, vei avea tihnă în orice loc ai locui.

< Trimite >

Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Dacă un om cade în greşeală şi se întoarce, este iertat de Dumnezeu?
– Oare Dumnezeu care le-a poruncit oamenilor să facă asta, nu o va face şi El, cu atât mai mult? Că i-a poruncit lui Petru zicând „iartă de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22).

< Trimite >

Au mers unii bătrâni la avva Pimen şi i-au zis:
– Ce zici, dacă vedem fraţi moţăind la liturghie, să-i îmboldim, ca să fie treji la priveghere?
– Eu unul, dacă văd un frate aţipind, îi pun capul pe genunchii mei şi-l odihnesc.

< Trimite >

Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă şi-i era ruşine să spună. Iar când a auzit de bătrâni mari, se ducea la ei, ca să le spună; dar, când ajungea, se ruşina să mărturisească. Venea adesea şi pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri şi se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus:
– Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus, şi când ajungi, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai?
– Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, şi-mi era ruşine să spun.
Şi povestindu-i lucrul, îndată s-a uşurat.
Iar bătrânul îi spuse: nu te tulbura, fiule; ci oricând vine gândul acesta, spune: nu e treaba mea: hula ta asupra ta, Satano. Căci fapta aceasta n-o doreşte sufletul tău. Orice faptă pe care sufletul n-o doreşte este trecătoare.
Atunci fratele se duse vindecat.

< Trimite >