Ies 20:05
Să nu te închini lor, şi nici să le slujeşti; că Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Eu sunt un Dumnezeu gelos c, Cel ce vina părinţilor o dă pe seama copiilor pân'la al treilea şi-al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc,
Dn 3
CAPITOLUL 3
Chipul de aur şi cuptorul de foc.
1În anul [său] cel de al optsprezecelea, Nabucodonosor regele a făcut un chip de aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi a şi l-a pus în câmpia Dura b, în ţara Babilonului.
2Şi a trimis să-i adune pe guvernatori c şi pe comandanţii de oşti şi pe ispravnici şi pe principi şi pe tirani şi pe cârmuitori şi pe toţi nobilii ţării, ca să vină la sfinţirea chipului.
3Şi s'au adunat ispravnicii şi guvernatorii şi comandanţii de oşti şi principii şi tiranii cei mari şi cârmuitorii şi toţi nobilii ţării la sfinţirea chipului ridicat de regele Nabucodonosor; şi au stătut înaintea chipului.
4Şi crainicul a strigat cu glas mare: „Vouă vi se porunceşte, popoare, triburi, limbi:
5La ceasul în care veţi auzi glasul trâmbiţei şi al flautului şi al chitarei, al harpei şi al cimpoiului şi al psaltirii şi al oricărui fel de instrument muzical, veţi cădea şi vă veţi închina la chipul cel de aur pe care l-a ridicat regele Nabucodonosor.
6Iar cel ce nu va cădea şi nu se va închina, în chiar ceasul acela va fi aruncat în cuptorul ce arde cu foc“.
7Şi a fost că după ce toate popoarele au auzit glasul trâmbiţei şi al flautului şi al chitarei şi al harpei şi al cimpoiului şi al psaltirii şi al oricărui alt fel de cântare, toate popoarele şi triburile şi limbile au căzut şi s'au închinat la chipul de aur pe care-l ridicase regele Nabucodonosor.
8Atunci s'au apropiat câţiva Caldei care i-au pârât pe Iudei
9la regele Nabucodonosor, zicând: „O, rege, în veci să trăieşti!
10Tu, rege, ai poruncit ca fiece om care va auzi glasul trâmbiţei şi al flautului şi al chitarei şi al harpei şi al cimpoiului şi al psaltirii şi al oricărui alt fel de cântare
11şi nu va cădea şi nu se va închina la chipul de aur pe care tu l-ai ridicat, să fie aruncat în cuptorul ce arde cu foc.
12Sunt aici nişte oameni iudei pe care tu i-ai pus peste trebile ţării Babilonului: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care nu s'au supus poruncii tale, o, rege; ei nu le slujesc dumnezeilor tăi şi nu se închină la chipul pe care tu l-ai ridicat“.
13Atunci Nabucodonosor, cuprins de tulburare şi de mânie, a poruncit să fie aduşi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego; şi au fost aduşi în faţa regelui.
14Şi răspunzând regele Nabucodonosor, le-a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, adevărat este că voi nu le slujiţi dumnezeilor mei şi că nu vă închinaţi la chipul pe care eu l-am ridicat?
15Acum dar, dacă sunteţi gata, când veţi auzi glasul trâmbiţei şi al flautului şi al harpei şi al cimpoiului şi al psaltirii şi al armoniei simfonice şi al oricărui alt fel de cântare, veţi cădea şi vă veţi închina la chipul de aur pe care eu l-am ridicat; dar dacă nu vă închinaţi, în chiar ceasul acela veţi fi aruncaţi în cuptorul ce arde cu foc; şi cine este dumnezeul care să vă scoată pe voi din mâinile mele?“.
16Şi răspunzând Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, i-au zis regelui Nabucodonosor: „Nu e nevoie să-ţi răspundem la aşa ceva.
17Căci Dumnezeul nostru, Căruia noi Îi slujim, este în ceruri şi El poate să ne scape din cuptorul ce arde cu foc şi să ne izbăvească, o, rege, din mâinile tale.
18Dar dacă nu, să-ţi fie cunoscut, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina la chipul pe care tu l-ai ridicat“.
19Atunci Nabucodonosor s'a umplut de mânie şi şi-a schimbat înfăţişarea feţei asupra lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi a zis: „Încingeţi cuptorul de şapte ori mai mult, până ce se va înroşi d!“
20Şi le-a poruncit câtorva oameni vânjoşi să-i lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul ce arde cu foc.
21Atunci i-au legat pe bărbaţii aceia, aşa cum erau, cu mantiile lor, cu încălţămintele lor, cu pălăriile lor şi cu toată îmbrăcămintea lor, şi i-au aruncat în mijlocul cuptorului ce ardea cu foc.
22Şi fiindcă porunca regelui devenea mai aprigă şi cuptorul era foarte încins, oamenii care-i pârâseră pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost arşi de văpaia focului ce răzbătea primprejur.
23Dar acei trei bărbaţi, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului ce ardea cu foc şi umblau prin mijlocul văpăii, cântând laudă lui Dumnezeu şi binecuvântând pe Domnul. e
24Iar Nabucodonosor i-a auzit cântând laude; şi s'a mirat şi degrab s'a sculat şi le-a zis dregătorilor săi: „N'am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?“. Şi i-au răspuns regelui: „Adevărat, o, rege!“
25Şi a zis regele: „Eu văd acum patru oameni dezlegaţi, mergând prin mijlocul focului fără ca ceva să-i vatăme; iar chipul celui de al patrulea este asemenea fiului lui Dumnezeu“ f.
26Atunci Nabucodonosor s'a apropiat de gura cuptorului ce ardea cu foc şi a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, voi, robii Dumnezeului Celui-Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi aici!“, iar Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.
27Şi s'au strâns satrapii şi comandanţii de oşti şi ispravnicii şi principii regali şi i-au văzut pe bărbaţi şi că focul nu le arsese trupul, că părul de pe cap nu le era pârlit, că hainele le erau neschimbate şi că miros de foc nu era întru ei.
28Iar regele Nabucodonosor a răspuns, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, Cel ce l-a trimis pe îngerul Său şi i-a eliberat pe robii Săi, pentru că ei au nădăjduit în El şi n'au ascultat de porunca regelui şi şi-au dat trupurile să fie arse, numai ca să nu slujească şi nici să se închine la fiece dumnezeu, fără numai Dumnezeului lor.
29De aceea, eu izvodesc poruncă: Fiecare popor, trib sau limbă care va grăi cuvânt de defăimare a Dumnezeului lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi dat pierzării şi casele lor vor fi date jafului; pentru că nu este un alt Dumnezeu Care poate să izbăvească aşa!“
30Atunci regele Babilonului i-a reaşezat în slujbele lor pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego în ţara Babilonului şi i-a înaintat şi i-a înzestrat cu vrednicia de a cârmui peste toţi Iudeii care se aflau în regatul său: