Cugetare
Se spunea despre avva Ioan, că unei tinere i-au murit părinţii şi a rămas orfană; şi se chema Paisia. S-a gândit să-şi facă din locuinţă han, unde să tragă părinţii de la Sketis. Şi aşa a fost hangiţă multă vreme şi îi îngrijea pe părinţi. Cu vremea, când i s-au împuţinat bunurile, a început să fie lipsită. S-au lipit de ea oameni stricaţi, şi au abătut-o de la ţelul ei cel bun. Apoi a început să trăiască rău, de a ajuns să şi curvească. Au auzit părinţii şi s-au necăjit foarte, şi l-au chemat pe avva Ioan Colobós, zicându-i: am auzit despre sora aceea, că trăieşte urât. Ea când a putut şi-a arătat mila faţă de noi; şi acum noi să-i arătăm milă şi s-o ajutăm. Osteneşte-te deci până la ea şi după înţelepciunea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, tocmeşte cele ce o privesc. Avva Ioan s-a dus la ea, şi i-a zis băbuţei portăriţe: spune-i stăpânei tale că am venit! Ea l-a mânat de acolo, zicând: Voi de la început i-aţi mâncat averea şi acum e săracă. Spune-i, că pot să-i fiu de mare folos. Slujitorii ei i-au zis rânjind: Ce vrei să-i dai, de vrei să te întâlneşti cu ea? De unde ştiţi ce vreau să-i dau? Bătrâna a plecat, spunându-i de el. Tânăra îi spuse: Călugării aceştia mişună mereu pe lângă Marea Roşie şi găsesc mărgăritare. Împodobindu-se îi zise: Vrei să-l chemi? Când veni el, ea se şi întinsese în pat. Avva Ioan a venit, aşezându-se alături de ea, şi a privit-o în faţă zicându-i: De ce-l învinuieşti pe Hristos, de ai ajuns aici? Ea a auzit, înmărmurind. Iar avva Ioan şi-a plecat capul în jos, începând să plângă în hohote. Ea îi spuse: Avvo, de ce plângi? El ridică capul, apoi s-a aplecat plângând, şi îi zise: Văd cum Satana joacă pe faţa ta şi să nu plâng? Este căinţă, avvo? Da. Du-mă unde vrei. Hai să mergem. Şi ea se ridică, urmându-l. Avva Ioan văzu că nici n-a orânduit, nici n-a spus nimic despre casa ei, şi s-a minunat. Când au ajuns în pustie, se făcuse seară. El i-a făcut din nisip un mic căpătâi şi l-a însemnat cu semnul crucii, spunându-i: Culcă-te aici. Şi-a făcut şi lui la o mică depărtare, şi-a făcut rugăciunile, culcându-se. Spre miazănoapte s-a trezit, văzând o cale de lumină, trainică, de la cer până la ea, şi văzu îngerii lui Dumnezeu ducându-i sufletul. Atunci se ridică şi o clinti cu piciorul. Când văzu că murise, se aruncă cu faţa la pământ. Şi a auzit că un ceas al căinţei ei fusese primit mai bine decât căinţa multor zăbavnici şi care nu arătau căldura căinţei sale.
|