 |
 DerventSfânta Mănăstire Dervent |
[ Pagina = 4 ] [ Total = 49 înregistrări ] [ 10 înregistrări / pagină ]
|
 |
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
"Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă". Aşa povestea, cu câteva zeci de ani in urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr.
Domnul Arheolog Petre Diaconu, cel ce şi-a legat viaţa şi o parte din inima sa de istoria acestor locuri, spune infirmând zvonul că Sfânta Cruce (din paraclis) ar creşte "nu pot să spun că ea creşte, este aşa de când o ştiu" însă "acolo se fac minuni: nu vindecări în masă, dar am văzut oameni vindecându-se acolo".
|
|
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
Icoana după ce se sfinţeşte, devine un chip viu, pentru că este reprezentarea sfântului sau a lui Dumnezeu, dar prin stropirea cu apă sfinţită şi prin însufleţirea cu harul Sfântului Duh, icoana devine o fereastră către Lumea Cerească, devine sfântă, devine o parte din cer. Iată că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent este cea pe care ea a considerat-o ca fiind potrivită pentru a se apropia mai mult de noi, iar pe noi să ne apropie de Dumnezeu.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul, a fost donată mănăstirii Dervent, în anul 1940, ,,de moştenitorii defunctului I. Chipară". După cum menţionează inscripţia caligrafiată în alb, în colţul inferior stâng, aparţine cronologic începutului de veac XIX (1820) şi vădeşte influenţe stilistice occidentale, grefate pe varianta iconografică bizantină a Glicophilousiei - ,,Maica Domnului a tandreţei, a iubirii materne" Icoana reprezentând Maica Domnului cu pruncul Iisus era o veche moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie.
|
|
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
Vom aminti acum şi despre un alt dar Sfânt al lui Dumnezeu dat oamenilor, dar ce se află într-o oază de linişte şi binecuvântare din Sud-vestul Dobrogei, la Mănăstirea Dervent.
Pelerinul care vizitează mănăstirea, după ce s-a închinat icoanei Maicii Domnului din biserică şi a sărutat Sfintele Cruci, este îndrumat să meargă şi la izvor. Odată ajuns în mănăstire, va observa cu siguranţă o alee ce porneşte din curte şi se îndreaptă spre răsărit, delimitată de o parte şi de alta de către un rând de nuci bătrâni.
De cum o priveşti, te uimeşti de asemănarea izbitoare între ea şi calea mântuirii, drumul duhovnicesc spre locul împărtăşirii noastre depline cu Hristos. După cum am spus, este orientată spre Răsărit urcând uşor şi drept spre cerul azuriu al Dobrogei şi căutând Ierusalimul Ceresc. Este uşor de parcurs de oricine având doar 250 m, căci, ca şi viaţa omului nu e prea lungă. Iar nucii cei bătrâni ce încadrează drumul ne umbresc la fel cum pronia divină ne umbreşte calea vieţii cu milostivirea Ei. Dar odată ajuns la jumătatea căii, te întâmpină şi cealaltă imagine, a vieţii pământeşti - aleea devine şerpuitoare şi-l lasă pe călător descoperit în faţa căldurii de foc a soarelui ce străluceşte cu putere, rândurile de nuci ne-mai însoţind cărarea; parcă ar fi unul din momentele în care Dumnezeu ne lasă să vedem cât de neputincioşi suntem.
Însă spre bucuria "călătorului ce a parcurs pe Calea vieţii", părăsirea aceasta nu este veşnică, căci în faţa ochilor săi apare o construcţie mică din piatră, acoperită cu olană, în stilul vechi al arhitecturii dobrogene. De departe se vede a fi o mică bisericuţă, implantată mai bine de jumătate în coasta unui deal. Dar de ce se găseşte acest paraclis aici, în mijlocul viilor şi arăturilor, departe de curtea mănăstirii, se va fi întrebând călătorul nostru?
|
 |
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
În locul părintelui Gheorghe Avram, la data de 1 august 1998, este numit stareţ protosinghelul Andrei Tudor, până atunci preot şi duhovnic al mănăstirii. După alegerea sa la conducerea acestui aşezământ monahal, a urmărit cu cea mai mare grijă respectarea rânduielii vieţii de obşte şi păstrarea unităţii duhovniceşti a mănăstirii, creând astfel un mediu propice desfăşurării unei vieţi monahale autentice.
|
|
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
Părintele Elefterie Mihail s-a născut la Leaskova ( judeţul Filipopoli), în Bulgaria, la 11 noiembrie 1900, fiind unul dintre cei cinci copii ai familiei lui Constantin şi Aristiţa Mihail şi primind la botez numele de Enache.
Despre copilăria lui se ştie doar că la vârsta de 3 ani era paralizat, iar mama sa, auzind despre minunile de la "Crucea de Leac" de la Dervent, a venit cu el la micul paraclis care exista atunci. După ce l-a închinat Sfintei Cruci, seara, băiatul a adormit sub o icoană a Maicii Domnului din interiorul barăcii de scânduri. Noaptea femeia a visat o fată frumoasă care i-a făcut sănătos copilul. A doua zi dimineaţă acesta se trezise cu mult înaintea mamei şi mergea. Cu lacrimi de fericire în ochi, mama i-a mulţumit Maicii Domnului pentru minunea săvârşită şi a făgăduit: "Am să-l fac doctor - pentru că s-a vindecat - şi preot ca să-i mulţumească lui Dumnezeu permanent".
|
|
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
Restaurarea Bisericii "Sf. Dumitru" din satul Izvoarele - Jud. Constanţa, Iulie - Octombrie 2001
În mod sigur se pierd monumente istorice şi de cultură fără măcar să ştim că s-au pierdut.
Biserica "Sf.Dumitru" din satul Izvoarele jud. Constanţa îndeplinea toate condiţiile pentru aceasta: prea mică ,prea departe de un circuit, prea departe de autorităţi, situată într-o comunitate prea puţin numeroasă şi prea săracă, aparţinând unei parohii din alt sat, cu un preot prea în vârstă ca să se mai deplaseze, etc.
Totuşi, biserica este un unicat, care îmbogăţeşte patrimoniul cultural dovedind diversitatea lui şi nu numai, putând umple un gol sau acoperi o pată albă din istoria arhitecturii creştine din România, prin concluziile ce se impun în urma restaurării monumentului.
|
|
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
Hramul Mănăstirii Dervent - "Izvorul Tămăduirii" - 2006
|
|
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
" Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă". Aşa povestea, cu câteva zeci de ani in urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr.
|
|
[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
|
|
[ Data Publicării: 2008-04-12 14:04:10 ]
După moartea Părintelui Elefterie, cei mai mulţi fraţi s-au răspândit, rămânând numai unul sau doi. Pentru aproximativ un an de zile - din august 1990 până în august 1991 - se va forma o nouă obşte sub conducerea protosinghelului Modest Zamfir, fost stareţ al Mănăstirii Cocoş (jud. Tulcea).
La 17 septembrie 1991 a fost numit egumen al Mănăstirii Dervent ieromonahul Gheorghe Avram - vieţuitor în obştea Mănăstirii Cocoş din anul 1984, unde îndeplinise ascultările de chelar, şofer şi apoi econom. Om tenace şi muncitor, dar şi cu dragoste de mănăstire, va porni de la o obşte care număra patru vieţuitori - părintele Movileanu Lazăr de la Mănăstirea Cocoş, ierodiaconul Dionisie Ulezu - şoferul Mănăstirii şi fraţii Matei şi Ion - pentru a ajunge în anul 1993 la un număr de 24 de vieţuitori.
Pe data de 17 Iulie 1993, monahul Nicodim, ctitorul schitului Peştera Sfântului Apostol Andrei din acea vreme, s-a accidentat mortal pe când confecţiona geamurile de la turnul peşterii. Acest schit aparţinea de Mănăstirea Dervent, astfel că jumătate din obştea Părintelui Gheorghe Avram a fost transferată la aşezământul situat la 30 km depărtare, în apropierea localităţii Ion Corvin. La Dervent au rămas doar câţiva vieţuitori: ieromonahii Gheorghe şi Andrei, ierodiaconul Elefterie, rasoforul Varnava şi patru fraţi, dar în aprilie 1994 numărul lor crescuse deja la treisprezece.
Prin dăruirea şi munca neobosită a stareţului Gheorghe Avram şi a celorlalţi vieţuitori, acest loc sfinţit prin jertfa supremă a unor martiri din zorile naşterii noastre creştine a început să reînvie din cenuşa uitării în care dictatura comunistă a încercat să-l îngroape zeci de ani la rând.
În ciuda dificultăţilor financiare, căci biserica fusese de curând renovată, la l august 1993 au demarat lucrările pentru construirea unei clădiri ce urma a adăposti stăreţia, chiliile, trapeza şi arhondaricul. Până la terminarea acesteia, oamenii care rămâneau peste noapte dormeau fie în paraclis, lângă Sfânta Cruce, fie în biserică, pe aşternuturi improvizate, iar vieţuitorii mănăstirii au locuit în vechile chilii, pe care I.A.S.-ul le transformase în magazii şi deveniseră aproape neutilizabile. În prezent, acestea au fost reamenajate şi consolidate, fiind folosite pentru cazarea muncitorilor.
|
|
|
