Căci ei zic între ei, prin strâmbe socotinţe:
„Viaţa noastră scurtă e şi tristă;
atunci când omul moare, nici o scăpare nu-i,
şi nu ştim despre nimeni că s'ar fi'ntors din groapă ^a.

Născuţi suntem din întâmplare; ^b
vom fi după aceasta ca şi cum n'am fi fost;
doar fum ne e suflarea din nările-amândouă,
gândirea, o scânteie ţâşnită din bătaia inimii:

când ea se stinge, trupul cenuşă ni se face,
iar duhul se destramă ca aerul uşor.

În timp, numele nostru cădea-va în uitare,
de fapta noastră nimeni nu-şi va aduce-aminte,
vieaţa ne va trece ca urma unui nor
şi se va risipi ca negura
pe care razele soarelui o alungă
şi căldura lui o doboară.

Zilele noastre sunt o umbră trecătoare. ^c
Sfârşitul ni-i fără întoarcere,
pecetea este pusă: nu, nimeni nu revine.

Veniţi dar să ne veselim cu bunătăţile de-acum
şi cu ardoarea tinereţii să folosim tot ce-i făptură!

Să ne'mbătăm cu vinuri scumpe şi arome,
iar floarea primăverii să n'o lăsăm să treacă;

hai să ne'ncununăm cu roze'mbobocite pân'nu se veştejesc,

la chefurile noastre să nu lipsească nimeni,
din veselia noastră sunt semne pretutindeni,
căci asta-i partea noastră şi asta ni-i menirea.

Să asuprim săracul, cu toate că-i om drept,
de văduva sărmană să n'avem nici o milă,
nici grijă de bătrânul a cărui cărunteţe de ani e'mpovărată.

Puterea noastră fie legea dreptăţii noastre,
căci tot ce-i slab se-arată a fi fără folos.

Pe omul drept să-l prindem în cursă, căci ne'ncurcă
şi ni se'mpotriveşte în ce voim să facem
şi ne'nvinovăţeşte că-am fi'mpotriva legii
şi că-am păcătui'mpotriva bunei creşteri.

Se umflă că-L cunoaşte pe Dumnezeu deplin,
numindu-se pe sine că-ar fi copilul Domnului.

El nu-i decât osândă a gândurilor noastre
şi greu ne vine numai când ne uităm la el;

căci felul său de viaţă nu-i ca al celorlalţi,
cărările lui toate nu sunt ce par a fi.

În ochii lui, noi suntem ca fierul ruginit,
de calea noastră fuge, de parc'ar fi spurcată;
cu gura fericeşte sfârşitul celor drepţi
şi ni se'mpăunează cu Dumnezeu ca tată.

Cât adevăr se află'n ce spune, vom vedea,
şi ce se va alege de el când o să moară.

Că dacă dreptul este fiu al lui Dumnezeu,
Acela-i va da mâna şi tot El îl va scoate din mâna celor răi ^d.

Cu chinuri şi ocări să-l încercăm
ca să-i cunoaştem supuşenia,
răbdarea să i-o punem la'ncercare.

Să-l osândim la moarte ruşinoasă,
căci, după spusa lui, vegheat va fi“ ^e.

Aşa au cugetat, dar se înşală,
căci răutatea i-a orbit.

Din tainele lui Dumnezeu ei nu cunosc nimic,
nu speră în răsplata sfinţeniei, şi nu cred
în răsplătirea celor ce sunt curaţi la suflet.

Da, Dumnezeu zidit-a pe om spre nestricare,
făcându-i chip asemeni cu veşnicia Lui ^f.

Dar diavolul, prin pizmă, adus-a moartea'n lume, ^g
iar cei ce sunt alături de el o vor cunoaşte!