Ap 19:06
Atunci am auzit ca un glas de mulţime multă şi ca un vuiet de ape multe şi ca un bubuit de tunete puternice, zicând: „Aliluia!, că Domnul Dumnezeul nostru Atotţiitorul S'a împărăţit a!
Ps 92
PSALMUL 92
O cântare-laudă a lui David; pentru ziua de dinaintea Sâmbetei, când pământul a fost locuit pentru întâia oară. a
1Domnul S'a împărăţit b, întru podoabă S'a îmbrăcat,
îmbrăcatu-S'a Domnul întru putere şi S'a încins,
pentru că a întărit lumea care nu se va clinti.
2De-atunci tronul Tău s'a pregătit, Tu din veşnicie eşti. c

3Ridicat-au râurile, Doamne,
ridicat-au râurile glasurile lor;
4râurile-şi vor ridica valurile la glas de ape multe;
minunate sunt talazele mării,
minunat e Domnul întru cele înalte.

5Mărturiile Tale s'au adeverit foarte,
casei Tale i se cuvine sfinţenie, Doamne,
întru lungime de zile.