|
ODINIOARĂ ŞI ACUM
[ Clasat în: Array ] [ Data Publicării: 2009-12-11 14:10:00 ]
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Aruncându-ne în urmă Ochii noştrii sufleteşti Către anii din vechime A vieţii creştineşti, Mintea noastră se uimeşte De sfinţenia de-atunci, Limba fară grai rămâne, Ne simţim ca nişte prunci. Căci vedem păgânătatea Dând război necontenit Adunările creştine Din Apus şi Răsărit. Şi aflăm credinţa sfântă Ca un foc atunci arzând Iar Biserica în culmea Biruinţelor şezând. Adâncindu-ne mai tare În trecutul departat Al Bisericii creştine Gândul nostru stă mirat: Uriaşi vedem în faţă Pe străbunii credincioşi, Noi suntem pe lângă dânşii Toţi, pitici neputnicioşi
Fruntea lor având cununa
Razelor dumnezeieşti
Ni se apleacă de ruşine
Ochii noştri cei trupeşti.
Mici la suflet, mari la patimi,
Noi aproape nu-ndrăznim
Să mai cugetăm la Slava
Noului Ierusalim!
Despre viaţa minunată
A celor întâi născuţi
Lumea astăzi nu mai ştie,
Sfinţii stau necunoscuţi!
Astăzi traistele ştiinţei
S-au umplut cu născociri,
Iar de tainele credinţei
Lumea nu mai are ştiri!
Toata străduinţa lumii
Este spre a dovedi
Că Materia e totul,
Duhul n-are unde fi!
Cât de mult se mai înşeală
Cel numit Cuvântător
Oare cearcă numai firea
Neştiind pe Făcător!
|