|
Felicitări pentru sărbătoarea Sfintei Mare Muceniţe Varvara - 4 decembriePomenirea Sfintei Mare Mucenite VarvaraAceasta a trait in vremea imparatului Maximian (305-311), fiica unui oarecare Dioscor, elin de la rasarit. Ea era pazita de tatal sau intr-un turn, inalt, pentru frumusetea cea trupeasca ce inflorea la dansa. Deci, aceasta fecioara credea in Hristos si nu s-a tainuit de tatal sau. Ca acela a cunoscut, cele pentru dansa, dintr-o pricina ca aceasta: Odata, cand el a zis sa se faca doua ferestre la o baie care se zidea, ea a poruncit sa se faca trei; si intreband-o pentru care pricina a invatat sa faca trei ferestre, ea a zis ca le-a facut in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta auzind el, indata s-a pornilt sa o omoare cu sabia sa, iar ea a fugit si a intrat intr-o piatra, ce s-a despicat ca prin minune si care a primit-o de s-a ascuns. Iara tatal ei, alergand dupa dansa, a gasit-o si, luand-o de cosite, a dus-o si a dat-o pe seama domnului tarii aceleia, inaintea caruia a marturisit pe Hristos si ocarand idolii, a fost batuta cumplit si strujita pe trup fara mila si arsa la coaste. Dupa aceea, au lovit-o in cap cu maciuci si dezbracand-o, au purtat-o prin cetate, batand-o. Si, in cele din urma, si-a primit sfarsitul prin sabie, omorand-o tatal sau cu mainile sale. Pentru care, se spune ca, dupa taierea ei, pogorandu-se el din munte, a fost lovit de traznet. Si asa si-a lepadat spurcatul sau suflet. »»»
BARBARA (fem.) reproduce cognomenul lui Bárbara corespunzător adjectivului şi substantivului barbarus, străin (toţi romanii erau barbari), la fel ca şi în greacă, unde adjectivul barbaros înseamnă bâlbâit şi se referă la orice străin care vorbea o limbă neînţeleasă de greci.
- Nume calendaristic creştin.
- Numele a părtuns la români mai întâi prin intermediul limbii latine: Barbura, Barbu, apoi a fost reintrodus pe filieră greco-latină sub forma Varvara.
|