Cugetare
L-a întrebat un frate: Ce este lucrarea sufletului, pe care acum o avem neînsemnată, şi ce este lucrarea neînsemnată, care ne este acuma lucrare de căpetenie? Toate cele care se fac din porunca lui Dumnezeu, sunt lucrarea sufletului; cele pe care le facem după mintea noastră, lucrând şi strângând, trebuie să ne fie neînsemnate. Lămureşte-mă. Dacă auzi despre mine că sunt bolnav şi vrei să mă cercetezi şi îţi zici trebuie să-mi las lucrul, şi să plec acuma; hai să-l isprăvesc, şi atunci plec atunci îţi mai vine şi altceva şi apoi nu mai pleci deloc. Apoi un alt frate îţi zice: dă-mi mâna, frate! Şi spui trebuie să-mi las lucrul meu, şi să plec să lucrez cu el. Dacă nu mergi, laşi porunca lui Dumnezeu, care este lucrarea sufletului, şi faci ceea ce e lăturalnic, care este lucrul mâinilor.
|