Sir 46:14
Următor al legii Domnului, a judecat adunarea d,
 iar Domnul l-a cercetat pe Iacob.
1Rg 7
Samuel judecător; sub cârma lui, Israeliţii îi înfrâng pe Filisteni.
1Iar oamenii din Chiriat-Iearim au venit şi au adus chivotul legământului Domnului; şi l-au aşezat în casa lui Aminadab, pe deal; iar pe Eleazar, fiul său, l-au sfinţit ca să păzească chivotul legământului Domnului a.
2Şi a fost că, de la vremea când chivotul Domnului s'a aflat la Chiriat-Iearim, zilele s'au tot adăugat şi au trecut douăzeci de ani. Şi toată casa lui Israel s'a întors cu faţa spre Domnul.
3Iar Samuel b a grăit către toată casa lui Israel, zicând: „Dacă voi vă întoarceţi spre Domnul cu toată inima voastră, atunci lepădaţi din mijlocul vostru pe dumnezeii străini şi tufişurile c, şi slujiţi-I numai Lui, iar El vă va scoate din mâna Filistenilor“.
4Atunci fiii lui Israel au lepădat baalii şi tufişurile Astartei şi I-au slujit numai Domnului.
5Iar Samuel a zis: „Adunaţi tot Israelul la Miţpa d, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi!“
6Şi s'a adunat poporul la Miţpa; şi au scos apă şi au turnat-o pe pământ în faţa Domnului e. Şi'n ziua aceea au ajunat şi au zis: „Am păcătuit în faţa Domnului!“ Samuel îi judeca pe fiii lui Israel în Miţpa.
7Dar Filistenii au auzit că fiii lui Israel s'au adunat toţi la Miţpa. Atunci cârmuitorii Filistenilor s'au ridicat împotriva lui Israel; iar fiii lui Israel au auzit şi s'au speriat de Filisteni.
8Şi au zis fiii lui Israel către Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul, Dumnezeul tău, ca să ne scape de mâna Filistenilor!“ Iar Samuel a zis: „Să nu-mi fie mie una ca aceasta, să mă îndepărtez eu de Domnul, Dumnezeul meu, şi să nu strig pentru voi rugându-mă!“
9Samuel a luat atunci un miel de lapte şi, împreună cu tot poporul, l-a a dus ardere-de-tot Domnului. Şi a strigat Samuel către Domnul pentru Israel, iar Domnul l-a ascultat.
10Şi'n timp ce Samuel aducea arderea-de-tot, Filistenii s'au apropiat cu război împotriva lui Israel; dar Domnul a tunat în ziua aceea cu sunet mare asupra Filistenilor, iar aceia s'au destrămat şi s'au frânt în faţa lui Israel.
11Atunci bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa şi s'au luat pe urma Filistenilor şi i-au bătut până'n vale de Bet-Car.
12Iar Samuel a luat o piatră şi a pus-o între Miţpa şi Şen; şi a numit-o Eben-Ezer, adică „Piatra-Celui-Ce-Ajută“, zicând: „Până aici ne-a ajutat nouă Domnul“.
13Şi i-a umilit Domnul pe Filisteni, iar aceia n'au mai venit la hotarul lui Israel. Iar mâna Domnului a fost împotriva Filistenilor în toate zilele lui Samuel.
14Cetăţile pe care Filistenii le luaseră de la fiii lui Israel au fost date înapoi; i le-au înapoiat lui Israel, de la Ecron până la Gat, dar şi ţinuturile lor au fost luate de către Israel din mâna Filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi Amorei f.
15Iar Samuel a fost judecător peste Israel în toate zilele vieţii sale.
16Şi'n fiecare an mergea, prin rotaţie, la Betel şi la Ghilgal şi la Miţpa şi-i făcea lui Israel judecată în toate aceste locuri sfinte. g
17Şi iarăşi se întorcea la Rama h, fiindcă acolo era casa lui şi de acolo îl judeca pe Israel; şi acolo I-a zidit jertfelnic Domnului.