Sir 09:06
Nu te da în mâinile unei desfrânate:
 acolo-ţi vei pierde moştenirea.
Pr 5
CAPITOLUL 5
Fereşte-te de desfrânare, iubeşte curăţia!
1Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea,
spre cuvintele mele apleacă-ţi auzul,
2ca să-ţi păzeşti cugetul bun;
eu din priceperea buzelor îţi poruncesc.
3Nu lua aminte la femeia vicleană;
că din buzele femeii desfrânate picură miere
care până la o vreme îţi îndulceşte gâtlejul,
4dar pe care mai târziu o vei găsi mai amară decât fierea
şi mai ascuţită decât sabia cu două tăişuri.
5Că nebunia îşi face picioare ce se coboară spre ea
cu moarte de iad,
6iar urmele ei sunt nestatornice,
că ea nu pe căile vieţii umblă
şi alergările ei sunt rătăcitoare:
încotro, nici ea nu ştie unde.
7Aşadar, fiule, ascultă-mă pe mine
şi să nu-mi faci cuvintele deşarte.
8Calea fă-ţi-o cât mai departe de ea
şi de uşile casei ei să nu te apropii,
9ca să nu-ţi dai viaţa pe mâna altora
şi traiul tău pe seama celor ce nu se îndură,
10ca nu cumva străinii să-şi facă saţ din averea ta
şi rodul ostenelilor tale să intre în casă străină.
11Că pe urmă o să-ţi pară rău,
atunci când carnea trupului tău se va topi
12şi când vei zice: - O, cum de-am urât eu învăţătura
şi cum de-a ocolit inima mea mustrările?
13N'am ascultat de glasul celui ce mă certa
şi spre cel ce mă învăţa nu mi-am plecat auzul;
14pentru atât de puţin m'am copleşit de tot răul,
în chiar mijlocul soborului şi al adunării.
15Fiule, bea apă din propriile tale vase
şi din izvorul propriilor tale fântâni. a
16Din izvorul tău să ţi se reverse apele
şi pe uliţele tale apele tale să umble;
17să-ţi fie ele doar singur ţie avere
şi nici un străin să nu-ţi fie părtaş.
18Al tău să fie izvorul apei tale
şi cu femeia tinereţilor tale să te veseleşti,
19cu ea, căprioară iubitoare, cerboaică plină de haruri,
cu ea să-ţi petreci
şi a ta să fie ea socotită
şi cu tine să fie în toată vremea;
pentru că de iubirea ei înconjurându-te,
aşa te vei înmulţi.
20Nu-ţi pierde vremea cu cea străină,
nici nu te lăsa cuprins de braţe pe care nu le cunoşti;
21căci căile omului se află sub ochii lui Dumnezeu,
Cel ce ţine seamă de toate urmele lui.
22Fărădelegile sunt cele ce-l vânează pe om
şi fiecare se leagă cu lanţurile păcatelor sale;
23unul ca acesta moare cu cei neşcoliţi
şi de mulţimea bunurilor lui s'a lepădat
şi din pricina nebuniei a pierit.