Dt 28:64
Domnul, Dumnezeul tău, te va împrăştia prin toate neamurile, de la o margine a pământului pân'la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei – lemnelor şi pietrelor – pe care nici tu şi nici părinţii tăi nu i-aţi ştiut d.
Ne 1
CAPITOLUL 1
Veşti rele din Iuda. Rugăciunea lui Neemia.
1Cuvântul lui Neemia a, fiul lui Hacalia. Şi a fost că în luna Chislev b, în anul al douăzecilea c, eram la curtea regală din Suza d.
2Atunci Hanani, unul din fraţii mei e, a venit împreună cu nişte oameni [sosiţi] din Iuda; iar eu i-am întrebat despre cei rămaşi, adică despre cei ce scăpaseră din robie, şi despre Ierusalim.
3Iar ei mi-au spus: „Cei rămaşi, adică cei scăpaţi din robie, acolo, în ţară, se află în mare necaz şi înjosire; zidurile Ierusalimului s'au risipit, porţile lui sunt arse cu foc“.
4Şi a fost că după ce am auzit eu aceste cuvinte, am şezut şi am plâns şi multe zile m'am jelit şi am postit şi m'am rugat în faţa Dumnezeului cerului
5şi am zis: Doamne, Dumnezeul cerului, Tu, Cel mare şi înfricoşător, Cel ce-Ţi păzeşti legământul şi mila faţă de cei ce Te iubesc şi-Ţi păzesc poruncile,
6fie auzul Tău cu luare-aminte şi fie ochii Tăi deschişi, ca să auzi rugăciunea robului Tău, aceea cu care eu mă rog astăzi în faţa Ta, ziua şi noaptea, pentru fiii lui Israel, robii Tăi, mărturisind păcatele fiilor lui Israel, acelea cu care noi am păcătuit împotriva Ta, eu şi casa tatălui meu:
7Îndepărtatu-ne-am de Tine şi n'am păzit poruncile şi îndreptările şi judecăţile pe care Tu i le-ai poruncit lui Moise, robul Tău.
8Adu-Ţi aminte de cuvântul pe care i l-ai poruncit lui Moise, robul Tău, zicând: „Dacă veţi rupe legământul, Eu vă voi împrăştia printre popoare;
9dar dacă vă veţi întoarce la Mine şi-Mi veţi păzi poruncile şi le veţi plini, atunci chiar dac'aţi fi împrăştiaţi până la marginea cerului, Eu şi de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce în locul pe care Eu l-am ales pentru ca acolo să locuiască numele Meu“.
10Ei sunt acum robii Tăi şi poporul Tău, cel pe care Tu l-ai răscumpărat prin marea Ta putere şi prin mâna Ta cea tare.
11Aşadar, Doamne, fie auzul Tău cu luare-aminte spre rugăciunea robului Tău şi spre rugăciunile robilor Tăi, a celor ce doresc să se teamă de numele Tău, şi ajută-l astăzi pe robul Tău şi fă-l să afle milă în ochii acestui om!...
Eu eram paharnicul regelui. f