Dt 28:21
Moartea s'o lipească Domnul de tine până te va topi din ţara'n care intri s'o moşteneşti.
Sir 38
CAPITOLUL 38
Despre doctori, bolnavi şi vindecare. Plângerea morţilor. Lucrătorul cu mâinile şi lucrătorul cu mintea.
1
Doctorului, pentru slujba lui, dă-i cinstirea ce i se cuvine,
 căci, şi pe el, Domnul l-a făcut. a
2
Că de la Cel-Preaînalt vine tămăduirea
 şi [doctorul] de la rege va primi dar.
3
Ştiinţa doctorului îi înalţă fruntea;
 în faţa celor mari se bucură de cinste.
4
Domnul este Cel ce din pământ a făcut leacurile,
 iar omul înţelept nu le dispreţuieşte.
5
Oare nu printr'un lemn s'a îndulcit apa, b
 pentru ca prin aceasta să I se cunoască puterea?
6
Tot El este Cel ce le-a dat oamenilor ştiinţa,
 ca să fie El slăvit în minunile Sale. c
7
Prin ele [doctorul] îngrijeşte şi curmă suferinţa,
 prin ele farmacistul îşi face amestecurile.
8
În acest fel, lucrările Lui nu rămân la mijlocul drumului
 şi de la El vine pacea pe faţa pământului.
9
Fiule, dacă eşti bolnav, n'o lua în uşor,
 ci roagă-te Domnului, iar Domnul te va vindeca.
10
Îndepărtează greşala, păzeşte-ţi mâinile curate
 şi de tot păcatul curăţeşte-ţi inima.
11
Adu jertfă de tămâie binemirositoare
 şi, drept jertfă de pomenire, făinuţă de grâu
 şi prinoase mărinimoase, după puterea ta;
12
apoi fă-i loc doctorului, căci Domnul l-a făcut,
 şi nu-l îndepărta, fiindcă ai nevoie de el.
13
Sunt împrejurări când izbânda se află'n mâinile lui,
14
 căci şi el I se va ruga Domnului
 ca prin el Acesta să-ţi dea uşurare
 şi vindecare, ca să scapi cu viaţă.
15
Cel ce păcătuieşte împotriva Celui ce l-a făcut,
 acela să cadă în mâinile doctorului! d

16
Fiule, varsă lacrimi pentru cel mort
 şi, ca un om copleşit de durere, începe-ţi plângerea,
 înveleşte-i trupul aşa cum e datina
 şi nu-i trece cu vederea punerea în mormânt.
17
Plângi cu amar, jeleşte-te
 şi ţine-ţi mâhnirea după cuviinţă,
 o zi sau două – ca să nu-ţi atragi clevetire –,
 apoi alină-ţi întristarea.
18
Că din întristare vine moartea,
 iar întristarea inimii slăbeşte tăria.
19
Întristarea stă mână'n mână şi cu nefericirea,
 iar viaţa săracului atârnă de inima lui.
20
Nu-ţi lăsa inima pe seama tristeţii;
 amintindu-ţi de moarte, alung-o.
21
Nu uita: nu există întoarcere!
 Mortului nu-i vei fi de nici un folos,
 iar ţie îţi vei face rău.
22
Adu-ţi aminte de vorba mea, care va fi şi a ta:
 ieri eu, astăzi tu. e
23
Când mortul se odihneşte, lasă-i şi amintirea să se odihnească;
 de'ndată ce duhul i-a plecat, alină-te!

24
Înţelepciunea cărturarului se dobândeşte'n ceasuri lenevoase;
 înţelept poate deveni cel liber de grijile vieţii. f
25
Cum să devină înţelept cel de la coarnele plugului,
 a cărui mândrie e ţepuşa cu care'mboldeşte plăvanii,
 cel care mână boii şi-şi petrece cu ei la muncă
 şi care nu vorbeşte decât cu juncanii?
26
Capul şi-l bate cum să taie brazda,
 gândul său cel treaz e la nutreţ.
27
La fel e cu fiece dulgher şi meşter
 care lucrează zi şi noapte,
 cu cei ce sapă crestături de peceţi,
 îndârjiţi în a găsi izvoade noi:
 inima aceluia e acolo, la ce face,
 gândul său cel treaz e să-şi isprăvească treaba.
28
La fel e cu fierarul de lângă nicovală,
 înşurubat cu gândul la fierul care-aşteaptă;
 aburul focului îi fleşcăieşte carnea,
 cuptoru'ncins îl ţine treaz în luptă,
 urechea lui e'n trăsnetul ciocanului,
 ochii, stâlpiţi pe ce-are de făcut,
 inima lui, să-şi isprăvească treaba,
 gândul său cel treaz e cum s'o desăvârşească.
29
La fel e cu olarul şezând la lucrul său
 şi roata învârtind-o cu picioarele;
 grija lui veşnică e doar la munca lui
 şi lucrul şi-l socoate bob cu bob;
30
cu mâna plăsmuieşte lutul
 şi sub picioare-i biruie cerbicea;
 inima lui e cum să-l netezească,
 iar gândul său cel treaz, să cureţe cuptorul.
31
Toţi aceştia-şi pun nădejdea în mâinile lor
 şi fiecare e îndemânatic în meseria lui.
32
Fără ei, nici o cetate n'ar putea fi zidită,
 nimeni n'ar putea nici să se aşeze, nici să călătorească;
33
dar nici că-i vei afla în sfatul obştesc!
 şi nici că'n adunare vor fi oameni de vază;
 nici că vor şedea pe scaun de judecată,
 şi nici că vor pricepe ce-anume spune legea.
34
Nu strălucesc nici prin învăţătură, nici prin judecată,
 şi nu-s de găsit printre [făcătorii de] parabole.
Dar ei sunt cei ce ţin temeinicia lumii,
 iar ruga lor e'n treaba meşteşugului.