1In 01:05
Şi aceasta e vestea pe care noi de la El am auzit-o şi v'o vestim: că Dumnezeu este lumină şi că'ntru El nu-i nici un întuneric.
Iac 1
Salutare. Credinţă şi înţelepciune. Sărăcie şi bogăţie. Încercare şi ispită. A asculta cuvântul şi a-l îndeplini.
1Iacob, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminţii care sunt în Diaspora a, salutare!
2Toată bucuria să v'o puneţi în seamă, fraţilor, când daţi de b felurite ispite c,
3ştiind că încercarea credinţei voastre naşte răbdarea;
4dar răbdarea să-şi aibă lucrare desăvârşită, pentru ca voi să fiţi desăvârşiţi şi întregi, întru nimic ştirbiţi.
5Şi dacă cineva din voi e lipsit de înţelepciune, s'o ceară de la Dumnezeu, Cel ce tuturor le-o dă cu simplitate şi fără'nfruntare, şi i se va da.
6Să ceară însă cu credinţă, întru nimic îndoindu-se, pentru că cel ce se îndoieşte e asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo.
7Omul acela să nu gândească el că va primi ceva de la Domnul:
8om cu sufletu'n doi peri d, nestatornic în toate căile sale.
9Fratele cel smerit să se bucure întru înălţarea sa,
10şi cel bogat întru smerenia sa, fiindcă el ca floarea ierbii va trece;
11că soarele a răsărit odată cu arşiţa şi a uscat iarba, şi floarea ei a căzut şi frumuseţea chipului ei a pierit; aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale.
12Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării e va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc.
13Nimeni, când este ispitit, să nu zică: De la Dumnezeu sunt ispitit!, pentru că Dumnezeu e la adăpost de ispita răului şi El în Sine nu ispiteşte pe nimeni;
14ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e tras şi momit de ea.
15Apoi pofta, zămislind, naşte păcat; iar păcatul, odată săvârşit, odrăsleşte moarte.
16Nu vă înşelaţi, fraţii mei preaiubiţi:
17toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la care nu există primenire f sau umbră de schimbare g.
18El întru libera Sa voinţă ne-a născut prin cuvântul adevărului h, pentru ca noi să fim un fel de pârgă i a făpturilor Sale.
19Să ştiţi, preaiubiţii mei fraţi: tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie,
20căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
21Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi toată rămăşiţa răutăţii, primiţi cu dulceaţă Cuvântul sădit în voi, cel ce poate să vă mântuiască sufletele.
22Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului, şi nu numai ascultători ai lui – amăgindu-vă pe voi înşivă.
23Că dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte'n oglindă faţa sa firească:
24s'a privit şi s'a dus şi'ndată a uitat cum era;
25dar cel ce se uită cu luare-aminte într'o lege desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a rămas în ea, fiind el nu un ascultător care uită, ci un împlinitor care face, acela fericit va fi în faptele sale.
26Dacă cineva se crede că e cucernic j, dar nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, cucernicia lui e zadarnică.
27Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu-şi-Tatăl este aceasta: să-i cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazul lor şi să te păzeşti pe tine nepătat din partea lumii k.