Dt 02:12
În Seir au trăit mai înainte şi Horeii; dar fiii lui Esau i-au alungat şi i-au nimicit de dinainte-le şi s'au aşezat ei în locul lor, aşa cum a făcut şi Israel cu pământul moştenirii sale, cel pe care Domnul i l-a dat...
Fc 14
Războiul celor patru regi. Avram îl scapă pe Lot din robie şi este binecuvântat de Melchisedec.
1Şi a fost că în zilele lui Amrafel, regele Senaarului, ale lui Arioc, regele Elasarului, ale lui Kedarlaomer, regele Elamului, şi ale lui Tidal, regele Goimilor a,
2aceştia au făcut război cu Bera, regele Sodomei, cu Birşa, regele Gomorei, cu Şinab, regele Admei, cu Şemeber, regele Ţeboimului, şi cu regele Belei, adică al Ţoarului.
3Toţi aceştia din urmă s'au adunat în valea Sidim, care înseamnă marea Sării.
4Doisprezece ani îi slujiseră ei lui Kedarlaomer, dar în anul al treisprezecelea s'au răsculat.
5Iar în al paisprezecelea an au venit Kedarlaomer şi regii care erau de partea lui şi i-au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, şi pe Emimi la Şave-Chiriataim;
6iar pe Horei, în muntele lor Seir şi până la El-Paran, care e lângă pustiu.
7Apoi, întorcându-se, au venit la Ain-Mişpat sau Cadeş şi au bătut toate căpeteniile Amaleciţilor, ca şi pe toţi Amoreii care locuiau în Haţaţon-Tamar.
8Atunci au ieşit regele Sodomei, regele Gomorei, regele Admei, regele Ţeboimului şi regele Belei sau Ţoarului şi s'au bătut în valea Sidim
9cu Kedarlaomer, regele Elamului, cu Tidal, regele Goimilor, cu Amrafel, regele Senaarului, şi cu Arioc, regele Elasarului: patru regi împotriva a cinci.
10Valea Sidimului însă era plină de ochiuri de smoală; în fuga lor, regele Sodomei şi regele Gomorei au căzut în ele, iar cei rămaşi au fugit în munţi.
11Iar biruitorii au luat toate averile Sodomei şi Gomorei şi toate bucatele şi s'au dus.
12Dar l-au luat şi pe Lot, nepotul lui Avram, şi toată averea lui, şi s'au dus; căci el trăia în Sodoma.
13Dar unul din cei scăpaţi a venit şi i-a dat de veste lui Avram Pribeagul b, care trăia pe atunci la stejarul lui Mamvri Amoreul, fratele lui Eşcol şi al lui Aner; aceştia erau fârtaţii lui Avram.
14Auzind Avram că Lot, nepotul său, a fost dus în robie, i-a ridicat pe oamenii săi cei mai încercaţi, născuţi în casa lui, în număr de trei sute optsprezece, şi i-a urmărit pe vrăjmaşi până la Dan.
15Şi năvălind asupra lor în timpul nopţii, el şi oamenii săi, i-a bătut şi i-a alungat până la Hoba, care este în stânga Damascului.
16Şi a adus înapoi toate bunurile din Sodoma; şi l-a adus înapoi şi pe Lot, nepotul său, precum şi averea lui, femeile şi oamenii.
17Şi'n timp ce el se întorcea după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu acela, regele Sodomei l-a întâmpinat în valea Şave, care astăzi se cheamă Valea Regelui.
18Şi Melchisedec c, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin; el însă era preot al Dumnezeului-Celui-Preaînalt.
19Şi l-a binecuvântat Melchisedec pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de către Dumnezeul-Cel-Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului!
20Şi binecuvântat să fie Dumnezeul-Cel-Preaînalt, Cel ce i-a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!“ Şi [Avram] i-a făcut parte zeciuială din toate.
21Iar regele Sodomei a zis către Avram: „Mie dă-mi oamenii, iar averile ia-le pentru tine!“
22Dar Avram i-a zis regelui Sodomei: „Iată, mâna mi-o ridic spre Domnul, Dumnezeul-Cel-Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului:
23nici o aţă sau o curea de încălţăminte nu voi lua din toate câte sunt ale tale, ca să nu zici: Eu l-am îmbogăţit pe Avram!,
24decât numai ceea ce au mâncat tinerii şi partea cuvenită fârtaţilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamvri; ei să-şi ia partea lor!“