Cant 06:08
Sunt şaizeci de regine,
optzeci de ţiitoare
şi fete fără număr, d
2Co 11
Pavel şi apostolii mincinoşi.
1O, de mi-aţi răbda puţină nebunie a! Dar îmi şi răbdaţi.
2Sunt gelos pe voi cu gelozia lui Dumnezeu b, pentru că v'am logodit unui singur Bărbat: ca pe o fecioară neprihănită să vă înfăţişez lui Hristos c.
3Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit-o pe Eva prin viclenia lui, tot aşa şi gândurile voastre să se abată de la curăţia şi nevinovăţia cea întru Hristos.
4Că dacă veneticul vă propovăduieşte un alt Iisus decât Cel pe Care L-am propovăduit noi, sau dacă primiţi un alt duh decât Cel pe Care l-aţi primit, sau altă evanghelie decât Aceea pe care aţi primit-o d, voi l-aţi îngădui foarte bine.
5Dar eu socotesc că'ntru nimic nu sunt mai prejos decât aceşti prea-foarte e dintre apostoli.
6Şi chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în ştiinţă; dimpotrivă, întru totul am arătat-o între voi toţi.
7Sau făcut-am oare un păcat că, smerindu-mă pe mine însumi pentru ca voi să vă înălţaţi, în dar v'am binevestit Evanghelia lui Dumnezeu?
8Am prădat alte Biserici primind de la ele plată ca să vă slujesc pe voi. Şi'n vreme ce eram la voi şi'n lipsuri, nimănui nu i-am făcut supărare,
9fiindcă lipsurile mele le-au împlinit cu prisosinţă fraţii veniţi din Macedonia. Şi'ntru toate m'am păzit să vă fiu povară, şi mă voi păzi.
10Pe adevărul lui Hristos care este'n mine, că lauda aceasta nu-mi va fi îngrădită f în ţinuturile Ahaiei!
11De ce? Pentru că nu vă iubesc? Ştie Dumnezeu g.
12Dar ceea ce fac, voi mai face, ca să tai prilejul celor ce ar pofti un prilej de-a fi găsiţi aidoma nouă în ceea ce se laudă.
13Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni care-şi iau chip de apostoli ai lui Hristos.
14Şi nu-i de mirare, de vreme ce însuşi Satana îşi ia chip de înger al luminii;
15aşadar, nu-i mare lucru dacă şi slujitorii lui îşi iau chip de slujitori ai dreptăţii; al căror sfârşit va fi după faptele lor.
16O spun din nou: Să nu mă creadă cineva că sunt nebun; – iar de nu, luaţi-mă aşa, ca pe un nebun, ca să mă laud şi eu puţin –.
17Ceea ce grăiesc, nu după Domnul grăiesc, ci ca întru nebunie, întru această stare de lăudăroşenie;
18de vreme ce mulţi se laudă după trup h, mă voi lăuda şi eu.
19Pentru că voi bucuros îi răbdaţi pe cei nebuni, voi, cei ce sunteţi înţelepţi!
20Căci răbdaţi dacă cineva vă robeşte, dacă vă înfulecă, dacă vă jefuieşte, dacă vă priveşte cu semeţie, dacă vă loveşte peste faţă.
21O spun spre ruşinea noastră, ca şi cum noi am fi fost slabi... Dar în orice ar îndrăzni cineva – o spun în nebunie –, voi îndrăzni şi eu!:
22Sunt ei Evrei?: şi eu sunt! sunt ei Israeliţi?: şi eu sunt! sunt ei sămânţa lui Avraam?: şi eu sunt!;
23slujitori ai lui Hristos? – nebuneşte vorbesc –: eu, mai mult decât ei! În osteneli, mai mult; în închisori, mai mult; sub lovituri, fără număr; la moarte, adeseori.
24De cinci ori am primit de la Iudei cele patruzeci de lovituri fără una i;
25de trei ori am fost bătut cu vergi; o dată, împroşcat cu pietre j; de trei ori s'a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în prăpastia mării;
26în călătorii, adeseori; primejdii de la râuri, primejdii de la tâlhari, primejdii de la neamul meu, primejdii de la păgâni; primejdii'n cetăţi, primejdii'n pustiu, primejdii pe mare, primejdii'ntre fraţii cei mincinoşi!
27În osteneală şi'n trudă, deseori în privegheri, în foame şi'n sete, deseori în posturi, în frig şi'n golătate.
28Lăsându-le deoparte pe cele din afară, ceea ce zilnic mă'mpresoară e grija pentru Bisericile toate.
29Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se poticneşte şi eu să nu ard?
30Dacă trebuie să mă laud, cu slăbiciunile mele mă voi lăuda.
31Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint.
32În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă,
33dar printr'o fereastră'n zid m'au coborât într'un coş; şi-am scăpat din mâinile lui.