Mt 01:19
Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiind e şi nevrând s'o dea el în vileag, a vrut s'o lase pe ascuns.
Nm 5
CAPITOLUL 5
Cei necuraţi, afară din tabără! Femeia bănuită de adulter.
1Şi a grăit Domnul către Moise, zicând:
2„Porunceşte-le fiilor lui Israel să-l scoată afară din tabără pe tot leprosul, pe tot cel atins de scurgere şi pe tot cel întinat prin atingere de mort;
3fie că-i bărbat, fie că-i femeie, să-i puneţi în afara taberei, pentru ca ei să nu-şi pângărească taberele în mijlocul cărora locuiesc Eu“.
4Iar fiii lui Israel au făcut aşa: i-au scos afară din tabără. Întocmai cum Domnul îi poruncise lui Moise, aşa au făcut fiii lui Israel.
5Şi a grăit Domnul către Moise, zicând:
6„Vorbeşte către fiii lui Israel şi spune-le: Când un bărbat sau o femeie va săvârşi împotriva altcuiva vreunul din păcatele pe care oamenii le fac fără să le ia în seamă a, dar sufletul aceluia va fi vinovat,
7să-şi mărturisească păcatul pe care l-a făcut, iar celui faţă de care a păcătuit îi va întoarce totul pe de-a'ntregul, la care va mai adăuga a cincea parte.
8Dacă însă omul nu are pe nimeni apropiat căruia să i se dea preţul pentru răul făcut, atunci preţul I se cuvine Domnului şi va fi al preotului, pe lângă berbecul de ispăşire prin care acesta se va ruga pentru ispăşirea lui.
9Şi toată pârga din toate cele ce'ntru fiii lui Israel I se sfinţesc Domnului prin aducere la preot, va fi a acestuia; ale lui vor fi cele sfinţite ale fiecăruia;
10orice-i va da cineva preotului, al lui va fi“.
11Şi a grăit Domnul către Moise, zicând:
12„Grăieşte către fiii lui Israel şi spune-le: - Dacă femeia unui bărbat va călca alături şi-l va înşela
13prin aceea că cineva s'a culcat cu ea trupeşte şi ea se fereşte de privirea bărbatului său şi va tăgădui, fiind ea pângărită fără ca'mpotriva ei să fie vreo mărturie şi fără ca ea să fi rămas însărcinată b,
14dacă el va fi cuprins de duhul geloziei şi-şi va bănui femeia fiind ea pângărită sau dacă va fi cuprins de duhul geloziei şi-şi va bănui femeia fără ca ea să fi fost pângărită,
15atunci bărbatul îşi va aduce femeia la preot şi va aduce jertfa ce se cere pentru ea, o zecime dintr'o efă de făină de orz, dar să nu toarne deasupra untdelemn, nici să pună tămâie, pentru că aceasta este jertfă de bănuială, jertfă de amintire, care aminteşte păcatul.
16Preotul o va aduce şi o va pune înaintea Domnului.
17Apoi va lua preotul apă vie, curată c, într'un vas de lut, va lua ţărână din pământul de dinaintea cortului mărturiei şi o va pune în apă.
18Preotul va pune femeia în faţa Domnului, va descoperi capul femeii şi-i va pune pe palme prinosul de amintire, jertfa de bănuială, în timp ce el, preotul, va avea în mâini apa mustrării, cea care aduce acest fel de blestem.
19Preotul o va supune jurământului, spunându-i femeii: Dacă n'a dormit nimeni cu tine şi dacă tu nu te-ai abătut pângărindu-te cu altul în timp ce te aflai sub puterea bărbatului tău, curată să rămâi din această apă a mustrării, care aduce blestem;
20dar dacă tu, având bărbat, te-ai abătut sau te-ai pângărit, şi altcineva decât bărbatul tău s'a culcat cu tine
21– preotul o va supune pe femeie acestui fel de jurământ cu blestem şi-i va zice femeii: – De blestem şi de jurământ facă-ţi Domnul parte'n mijlocul poporului tău: deie Domnul să-ţi cadă coapsa, iar pântecele tău să se umfle;
22apa aceasta blestemată să intre'n măruntaiele tale ca să ţi se umfle pântecele şi să-ţi cadă coapsa! Iar femeia va zice: Amin, amin d!
23Preotul va scrie apoi blestemele acestea pe o hârtie şi le va muia în apa cea blestemată a mustrării
24şi-i va da femeii să bea apa cea blestemată a mustrării, iar apa cea blestemată a mustrării va pătrunde într'însa.
25Preotul va lua apoi din mâinile femeii jertfa de bănuială şi va pune jertfa înaintea Domnului şi o va aduce la jertfelnic.
26Preotul va lua o parte din jertfa ei de amintire şi o va aduce pe jertfelnic, după care îi va da femeii să bea apa.
27Dacă ea se va fi pângărit şi va fi ascuns aceasta de bărbatul ei, apa cea blestemată a mustrării va pătrunde într'însa şi pântecele ei se va umfla şi-i va cădea coapsa şi ţintă de blestem va fi ea în mijlocul poporului său.
28Dar dacă femeia nu se va fi pângărit şi va fi curată, nevinovată va fi şi va avea urmaşi.
29Aceasta este legea geloziei, pentru femeia care, având bărbat, va călca alături şi se va pângări,
30sau pentru omul cuprins de duhul geloziei şi care şi-ar bănui femeia: îşi va aduce femeia înaintea Domnului, iar preotul o va supune pe de-a'ntregul acestei rânduieli.
31Bărbatul va fi liber de păcat, dar ea, femeia, îşi va purta păcatul asupră-şi“.