Ebr.: „apă sfântă“, expresie unică în Vechiul Testament, cu sens incert: fie păstrată într'un loc sfânt (un sanctuar), fie adusă dintr'un izvor sfinţit. „Apa vie“ nu presupune neapărat sacralitatea; ea este „apă curgătoare“, „apă de izvor“ sau, în orice caz, apă scoasă dintr'o fântână de mare adâncime, cât mai aproape de pânza freatică, „apa vie“ prin excelenţă. Vezi şi Lv 14, 5-6; Nm 19, 17.