[ VTVechiul Testament
[ IovIov
[ Cap. 3 ]CAPITOLUL 3
Iov îşi blesteamă ziua'n care s'a născut.
1După aceea şi-a deschis Iov gura şi şi-a blestemat ziua,
2zicând a:
3
„Să piară ziua-aceea în care m'am născut
  şi noaptea care-a zis: „Un prunc se zămisli!“
4
Desiş de'ntunecime să fie ziua-aceea;
  de sus, din ceruri, Domnul să n'o mai ia în seamă,
  de sus, din cer, lumina pe ea să nu mai cadă!
5
Din beznă umbra morţii s'o ţină strâns în gheare
  şi negură'ndesată să vină peste ea!
6
Blestem pe ziua-aceea, blestem pe noaptea-aceea,
  să piară'n întuneric!;
nicicând să nu mai fie'ntre zilele din an,
  şi nici între-ale lunii să nu se socotească;
7
ci'ntreagă noaptea-aceea să fie'ntr'o durere;
  nu, nici o veselie în ea, nici bucurie;
8
blestem din partea celui ce zilele blesteamă,
  a celui ce trezeşte din solzi Leviatanul b.
9
Întunece-se aştrii acelei nopţi adânci;
  s'aştepte lung lumina şi ea să nu mai vină,
  luceafărul de ziuă nu-l vadă răsărind;
10
că pântecele mamei nu l-a'ncuiat la prag,
  durerea s'o alunge din ochii nedeschişi.
11
De ce nu mi-a fost moartea în sânul maicii mele,
  sau n'am murit de'ndată ce i-am ieşit din pântec?
12
De ce şi-a pus genunchii să-mi fie aşternut,
  şi pieptul ei cel dulce de ce i l-am mai supt?...
13
Acum, dormindu-mi somnul, m'aş înveli'n tăcere;
  zăcând, m'aş odihni
14
cu regii laolaltă şi cu mai-marii lumii
  semeţi întru armùri,
15
sau cu boierii-alături îmbelşugaţi de aur,
  cei ale căror case sunt doldora de-argint; c
16
aş fi ca stârpitura de pântec lepădată,
  ca pruncii prea devreme lumina s'o mai vadă.
17
Acolo d păcătoşii'n iuţimea lor au ars;
  acolo-şi au odihnă cei osteniţi în trup;
18
acolo nici vieţaşii
  nu mai aud poruncă şi glas de temnicer.
19
Acolo mic şi mare, de-a valma, sunt totuna;
  acolo robu'n fine de domn nu se mai teme...
20
De ce s'a dat lumină amarului luminii
  şi viaţă celor care'n durere vieţuiesc
21
şi celor ce-şi vor moartea şi nu dau peste ea,
  în van scurmând s'o afle ca pe-o comoară-ascunsă
22
şi-s plini de bucurie de-o nimeresc cândva?
23
Odihnă-i este omului murirea, căci într'însa
  l-înfaşă Dumnezeu!
24
În faţa pâinii mele mă podidesc suspine
  şi spaime curgătoare sunt lacrimile mele;
25
temutu-m'am de spaimă, şi iat-o, stă deasupră-mi;
  de ceea ce mi-e frică, aceea-mi stă'nainte.
26
Nici pace pentru mine, nici tihnă, nici odihnă,
  ci groaza m'a cuprins!“