BALADA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui din viaţă
Brâncoveanu se scula
Faţa-i blândă îşi spăla
Barba-i albă îşi pieptăna
La icoane se-nchina
Pe ferestre-apoi căta
Şi amar se spăimânta:

"Dragii mei coconi iubiţi, 
Lăsaţi somnul, vă treziţi 
Armele vi le gătiţi 
Că pe noi ne-a-nconjurat 
Paşa cel neîmpăcat, 
Ieniceri cu tunuri mari, 
Ce sparg ziduri cât de tari". 

Bine vorba nu sfârşeau 
Turcii-n casă nevăleau 
Pe toţi patru mi-i prindea 
Şi-i decea de-i închidea 
La Stambul, în Turnul Mare 
Ce se-nalţă lângă mare, 
Unde zac feţe domneşti 
Şi soli mari împărăteşti. 
Mult acolo nu zăcea 
Că sultanu-i aducea 
Lângă foişorul lui, 
Pe malul Bosforului. 

"Brâncovene Constantin, 
Boier vechi si domn creştin 
Adevăru-i c-ai chitit 
Pân' a nu fi mazilit 
Să desparţi a ta domnie 
De a noastră-mpărăţie, 
Că, de mult ce eşti avut, 
Bani de aur ai bătut 
Făr' a şti de mine teamă, 
Făr' a vrea ca să-mi dai seamă ?" 

"De-am fost bun, rău la domnie 
Dumnezeu singur o ştie. 
De-am fost mare pe pământ 
Cat-acum de vezi ce sunt !" 

"Constantine Brâncovene, 
Nu-mi grăi vorbe viclene, 
De ţi-e milă de copii 
Şi de vrei ca să mai fii 
Lasă legea creştinească 
Şi te dă-n legea turcească !" 

"Facă Dumnezeu ce-o vrea, 
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia 
Nu mă las de legea mea ! 
Facă Dumnezeu ce-o vrea, 
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia 
Nu mă las de legea mea !" 

Sultanul din foişor 
De-te semn la Imbrohor. 
Doi gealaţi veneau curând 
Săbiile fluturând 
Si spre robi dacă mergeau 
Din coconi îşi alegeau 
Pe cel mare şi frumos 
Şi-l puneau pe scaun jos 
Şi pala-i repezea 
Capul iată-l reteza, 
Brâncoveanu greu ofta 
Şi din gură cuvânta: 
"Doamne, fie voia Ta !" 
Gealaţii iarăşi mergeau 
Şi din doi îşi alegeau 
Pe cel gingaş, mijlociu 
Cu păr neted şi gălbiu 
Pe scaun îl punea 
Şi capul îi reteza. 
Brâncoveanu greu ofta 
Şi din gură cuvânta: 
"Doamne, fie voia Ta !" 
Sultanul se minuna 
Şi cu milă se-ngâna: 

"Brâncovene Constantin, 
Boier vechi si domn creştin 
Trei coconi tu ai avut 
Din trei, doi ai pierdut 
Numai unul ţi-a rămas 
Cu zile de vrei să-l las 
Lasă legea creştinească 
Şi te dă-n legea turcească !" 

"Mare-i Domnul Dumnezeu 
Creştin bun m-am născut eu 
Creştin bun a muri vreu. 
Mare-i Domnul Dumnezeu 
Crestin bun m-am născut eu 
Crestin bun a muri vreu. 
Taci, drăguţă, nu mai plânge 
Că-n piept inima-mi se frânge 
Taci şi mori în legea ta 
Că tu ceru-i căpăta !" 

Imbrohorul se-ncrunta 
Gealaţii se-nainta 
Si spre blândul copilaş 
Dragul tatii fecioraş 
La pământ îl arunca 
Şi zilele-i ridica. 
Brâncoveanu greu ofta 
Şi cu lacrimi cuvânta: 
"Doamne, fie voia Ta !" 
Apoi el se-ntuneca 
Inima-i se despica 
Pe copii se arunca 
Îi bocea, îi săruta 
Şi turbând, apoi striga: 

"Alelei, tâlhari păgâni 
Alelei, feciori de câni, 
Trei feciori eu am avut 
Pe toti trei mi i-aţi pierdut ! 
Dar-ar Domnul Dumnezeu 
Să fie pe gândul meu, 
Să vă ştergeţi pe pământ 
Cum se şterg norii de vânt. 
Să n-aveţi loc de-ngropat 
Nici copii de sărutat !" 

Turcii crunt se oţeleau 
Şi pe dânsul tăbărau: 
"Câini turbaţi, turci, liftă rea 
De-aţi mânca şi carnea mea 
Să ştiţi c-a murit creştin 
Brâncoveanu Constantin ! 

Să stiţi c-a murit creştin 
Brâncoveanu Constantin !"