Proiecte

Image
Sfânta Scriptură – Versiunea Anania
Image
Mănăstirea Dervent 16-31 Iulie 2007
Mănăstirea Dervent a găzduit în luna iulie, a doua ediţie a Taberei de creaţie şi artă creştină - "Dunărea şi Dobrogea creştină". Misiunea artistilor a fost aceea de a crea opere de artă, inspiraţi de cele văzute în locurile vizitate în această perioadă, cum ar fi: Cetatea Adamclisi, Ansamblul monahal de la Basarabi, Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, insula Păcuiul lui Soare, câteva sate dobrogene, dar şi de nenumăratele mărturii arheologice descoperite în cele două cetaţi bizantine – Dervent şi Păcuiul lui Soare – aflate în complexul muzeistic din incinta mănăstirii.
 
Pe parcursul a trei săptămâni, artiştii şi monahii mănăstirii şi-au împletit ascultările. Au fost zile de arsiţă, zile în care cu greu se putea respira. Cele două atmosfere, una de creaţie, mai tumultoasă, şi cealaltă, de autentică viaţă duhovnicească, cu slujbele conform tipicului monahal, s-au îmbinat fără a-i împiedica pe artişti sau pe călugări să-şi desfăşoare activităţile lor. Doi plămâni care s-au sincronizat prin respiratia lor în crearea unei stări de spirit binefăcătoare, a unei ambianţe benefice.
Image
Datele climatice din ultimul secol relevă o încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere a cantităţilor de precipitaţii, care au devenit factori limitativi pentru creşterea, dezvoltarea şi productivitatea culturilor din anumite zone geografice ale ţării.

Cu toţii am simţit acest lucru, căci verile au devenit cu fiecare an mai călduroase, vânturile mai puternice, ploile mai acide, aşa cum şi noi am devenit mai agitaţi şi mai furtunoşi. Prin intervenţia sa nechibzuită omul a distrus armonia mediului înconjurător, fapt ce a afectat puternic atât calitatea vieţii oamenilor, cât şi clima.

Teritoriul României, în vremuri preistorice, era acoperit cu vegetaţie forestieră în proporţie de cca 79 - 80%. O dată cu dezvoltarea societăţii umane suprafaţa cu păduri s-a redus treptat ajungându-se astăzi la un procent de împădurire de cca 28%, iar în zonele cu risc ridicat la deşertificare suprafaţa pădurilor este foarte redusă - sub 2 %. (Pentru mai multe detalii)