Is 58:06
Nu un astfel de post am ales Eu, zice Domnul;
ci tu dezleagă orice legătură a nedreptăţii,
dezleagă nodurile cu silnicie înnodate,
lasă-i liberi pe cei striviţi în legături
şi rupe toate înscrisurile cu socoteli nedrepte.
Ir 21
Răspuns soliei lui Sedechia. Cuvânt către casa regală.
1Cuvântul care s’a făcut de la Domnul către Ieremia când regele Sedechia a trimis la el pe Paşhur, fiul lui Malchia, şi pe Sofonie, fiul preotului Maaseia, ca să-i zică:
2„Întreabă-L pentru noi pe Domnul; că regele Babilonului s'a ridicat împotriva noastră; poate că Domnul va face ceva potrivit lucrurilor Sale minunate, şi acela se va duce de la noi“.
3Iar Ieremia le-a zis: „Aşa veţi grăi către Sedechia, regele lui Iuda:
4Aşa grăieşte Domnul: Iată, Eu voi întoarce îndărăt armele războinice cu care voi vă luptaţi împotriva Caldeilor care v'au împresurat de dinafara zidului şi le voi îngrămădi în mijlocul acestei cetăţi.
5Şi Eu Mă voi lupta împotriva voastră cu mână tare şi cu braţ înalt, cu mânie şi cu urgie mare.
6Şi pe toţi cei ce locuiesc în cetatea aceasta, oameni şi animale, îi voi lovi cu moarte dureroasă, iar ei vor muri.
7Şi după aceea – aşa zice Domnul – pe Sedechia, regele lui Iuda, şi pe slujitorii lui şi poporul care'n cetatea aceasta a scăpat din ciumă şi de la moarte şi de la sabie îi voi da în mâna vrăjmaşilor, a celor ce le caută vieţile, iar ei îi vor trece prin ascuţişul săbiei; şi nu-i vor cruţa şi nici o milă nu vor avea de ei“.
8Iar acestui popor îi vei spune: Aşa grăieşte Domnul: Iată, Eu v'am pus înainte calea vieţii şi calea morţii.
9Cel ce rămâne în cetatea aceasta va muri de sabie şi de foamete; iar cel ce va ieşi şi se va duce la Caldeii care v'au împresurat, acela va trăi; viaţa îi va fi ca o pradă, dar va trăi a.
10Că nu spre bine, ci spre rău Mi-am întors Eu faţa asupra acestei cetăţi; ea va fi dată în mâna regelui Babilonului, iar acela cu foc o va mistui.
11Tu, casă a regelui lui Iuda, ascultaţi cuvântul Domnului! Tu, casă a lui David, aşa grăieşte Domnul:
12
Judecaţi dimineaţa cu judecată
şi faceţi ce e drept
şi scoateţi-l pe cel jefuit
din mâna celui ce-l apasă,
ca nu cumva mânia Mea ca focul să se-aprindă,
căci ea va arde
şi nimeni nu va fi care s'o stingă.
13
Iată, Eu sunt împotriva ta,
a celui ce locuieşte în Valea Sorului-de-şes, b
şi a celor ce zic: «Cine ne va înfricoşa?»
sau: «Cine va intra în locaşul nostru?»
14
Şi foc voi aprinde'n pădurea ei
şi toate'mprejurimile ei le va mistui.