Dt 28:49
Aduce-va Domnul asupră-ţi un neam de departe, de la marginea pământului, ca pe un vultur ce se aruncă, neam a cărui limbă tu n'o vei întelege,
Plg 4
Plângerea a patra
1
Cum oare fi-va aurul coclit
 şi cum se va schimba argintul fin?
O, sfintele nepreţuite pietre:
 vărsate sunt pe uliţele toate! a
2
Nepreţuiţii fii de pe Sion,
 al căror preţ se cântărea cu aur,
cum de-s acum ca vasele de lut
 ieşite dintr'o mână de olar?
3
Până şi şerpii-şi dezveliră sânii
 să-şi alăpteze puii!...; b
a neamului meu fiică este crudă
 ca struţul în pustie! c
4
Sugarului, de sete
 i se lipeşte limba'n cerul gurii;
cerut-au pruncii pâine,
 nu-i nimeni să le-o frângă. d
5
Cei ce mâncau bucate pe alese
 se sting acum pe străzi;
cei ce'n porfiră se hrăneau
 s'au îmbrăcat în zoaie.
6
A neamului meu fiică e a'ntrecut
 cu fapta ei păcatele Sodomei
(cetatea ce'ntr'o clipă s'a surpat
 şi mâini într'asta nu s'au ostenit).
7
Erau într'însa nazireii f mai curaţi
 decât zăpada, şi mai albi ca laptele;
curaţi erau ca petrecuţi prin foc g
 şi mai lucioşi ca piatra de safir.
8
Acum li-i chipul mai cernit ca fumul,
 că nimeni de pe străzi nu-i recunoaşte;
pe trupuri pielea s'a lipit de oase:
 s'a scorojit de parc'ar fi de lemn.
9
Mai buni erau răniţii de sub spadă
 decât acei ce sunt răniţi de foame,
cei ce s'au scurs, prin carne străvezie,
 de dorul unor fruncte de pe câmp.
10
Femei cu inimi calde şi duioase
 cu propriile mâini şi-au fiert copiii;
din ei mâncare şi-au făcut, când foamea
 o răpunea pe-a neamului meu fiică.
11
Domnul acum Şi-a'ndestulat mânia,
 iuţimea furiei Sale Şi-a vărsat-o
şi foc aprinse în Sion
 şi-i mistui cu totul temeliile.
12
Nu, n'au crezut vreodată împăraţii
 pământului, şi toţi cei vii ai lumii h,
că va intra tiranul şi duşmanul
 pe porţile Ierusalimului!
13
Păcatele profeţilor din el i
 şi nedreptatea fiecărui preot
sunt pricina, precum şi cei ce'ntr'însul
 vărsat-au, chiar în mijloc, sânge drept j.
14
Pândarii lui k se clătinau pe străzi,
 toţi pângăriţi de sânge;
cuprinşi de slăbiciune,
 îşi atingeau vestmintele cu el.
15
„Feriţi-vă de cei ce nu-s curaţi!
 Chemaţi-i! Staţi pe-alături! Nu-i atingeţi!
Se-aprind, se-aţâţă... Ziceţi întru neamuri:
 Locuri pe-acolo nu-s şi pentru ei!“
16
Ca parte, Faţa Domnului aveau,
 dar El nu le-a mai dat nici o privire;
de feţe preoţeşti nu le-a păsat,
 şi nici că le-a fost milă de profeţi.
17
Încă trăiam când ochii ni s'au stins,
 când în deşert priveam spre ajutor;
noi ne uitam cu ochii spre un neam
 în care nu-i scăpare. l
18
Pe cei mai mici ai noştri i-am vânat,
 pe uliţele noastre să nu umble;
ni-i vremea pe sfârşite, ni-s zilele plinite,
 sfârşitul ne-a sosit.
19
Gonacii noştri s'au făcut mai sprinteni
 decât vultùrii cerului;
în munţi s'au avântat,
 din latura pustiei ne pândesc.
20
„Suflarea nării noastre“, al nostru „uns al Domnului“ m
 luat a fost în groasele lor laţuri,
el, despre care-am zis: „În umbra lui
 vom vieţui de-acuma printre neamuri!“
21
Te bucură, tresaltă, tu fiică-a Idumeii,
 ce locuieşti pe-aproape n;
dar vezi că şi la tine va trece cupa Domnului:
 ai să te'mbeţi şi vei vărsa pe tine.
22
Păcatul tău e gata, o, fiică a Sionului!;
 de-acum El în robie nicicum te va mai duce!
Ţi-a cercetat păcatul, o, fiică a Edomului!“; o
 nelegiuirea toată ţi-a dat-o la iveală.