Pentru sfârşit: un psalm al lui David despre Iditun *. | |
1 | Oare nu lui Dumnezeu I se va supune sufletul meu? a că de la El îmi este mântuirea; |
2 | fiindcă El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi ocrotitorul meu, şi mai mult nu mă voi clătina. |
3 | Până când vă năpustiţi asupra unui om? Voi toţi ucideţi, ca şi cum v'aţi năpusti asupra unui zid povârnit, asupra unui gard surpat. |
4 | Dar ei s'au sfătuit să-mi alunge cinstea, alergat-au întru minciună: cu gura mă binecuvintează, dar cu inima mă blesteamă. |
5 | Dar tu, suflete al meu, lui Dumnezeu supune-te, că de la El îmi vine puterea de a îndura b, |
6 | că El e Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Ocrotitorul meu, şi de aici nu mă voi strămuta c. |
7 | În Dumnezeu e mântuirea mea şi slava mea; El este Dumnezeul ajutorului meu, în Dumnezeu e nădejdea mea. |
8 | Nădăjduiţi în El, voi, toată adunarea poporului; în faţa Lui revărsaţi-vă inimile, Dumnezeu este ajutorul nostru. |
9 | Dar fiii oamenilor sunt deşerţi, fiii oamenilor sunt mincinoşi în cumpenele de a le fi altora nedrepţi d; din deşertăciune sunt toţi laolaltă. |
10 | Nu vă puneţi nădejdea în nedreptate şi nu tânjiţi după jaf; de-ar curge'n valuri bogăţia, inima să nu v'o apropiaţi. |
11 | Dumnezeu a vorbit o dată, eu două lucruri am auzit: că puterea e a lui Dumnezeu, şi a Ta, Doamne, este mila; |
12 | că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. |