Is 59:17
Şi S'a îmbrăcat El cu dreptatea ca şi cu o platoşă
şi coiful mântuirii Şi l-a pus pe cap;
şi cu haină de izbândă S'a îmbrăcat
şi cu veşmântul Său,
Sol 5
CAPITOLUL 5
Drepţii şi păcătoşii la judecată.
1
Cel drept, plin de'ndrăznire, va sta atunci în faţă,
de faţă cu aceia ce i-au făcut necazuri
şi pentru-a cărui trudă a n'aveau decât dispreţ.
2
Văzându-l, tulburare-i va scutura, şi spaimă,
uimiţi, ca'ntr'o poveste, să-l vadă mântuit.
3
Şi-or zice între ei, plini de păreri de rău,
gemând amar, cu duhul cuprins de strâmtorare: b
4
„Acesta-i cel pe care cândva-l batjocoream,
spre care noi, nebunii, ţinteam doar cu ocări
crezând că viaţa-i este o pură nebunie,
iar moartea, fără cinste.
5
Cum de-a ajuns să fie la număr printre fiii
lui Dumnezeu, şi parte să-şi aibă printre sfinţi?
6
Noi ne-am ţinut departe de calea adevărului,
nu pentru noi lumina dreptăţii a lucit,
iar soarele nu nouă ne-a răsărit de sus.
7
Sătui suntem de căile nelegiuirii şi ale pierzaniei,
pustiuri neumblate-am străbătut,
dar calea Domnului n'am cunoscut-o.
8
Ce folos ne-a adus trufia?
La ce ne-au slujit bogăţia şi înfumurarea?
9
Totul a trecut ca o umbră,
ca o veste ce vine şi zboară;
10
ca o corabie ce străbate marea'nvolburată
fără să poţi să dai de urma trecerii ei
şi nici de şanţul chilei, săpat adânc în valuri;
11
sau ca o pasăre ce zboară prin aer,
al cărei zbor nu lasă nici un semn:
loveşte aerul uşor cu aripile în mişcare
şi-l spintecă în şuier ascuţit
şi-şi taie drum cu ele,
dar, după-aceea, nici un semn
c'ar fi trecut pe-acolo;
12
sau ca săgeata'mpinsă către ţintă:
aerul rupt se'ntoarce unde-a fost,
iar urma ei nicicum n'o poţi afla.
13
Aşa şi noi: de-abia veniţi pe lume,
am şi plecat din ea
făr'să-arătăm o urmă de virtute,
ci'n răutatea noastră am pierit“.
14
Da, nădejdea celui nelegiuit e ca praful spulberat de vânt,
ca negura subţire topită de furtună:
se risipeşte precum fumu'n vânt
şi trece ca un oaspete de-o zi,
firav în amintire.
15
Dar drepţii vor trăi în veci;
răsplata lor este la Domnul,
Cel-Preaînalt îi are'n grija Sa.
16
De-aceea vor primi, din mâna chiar a Domnului,
cununa'mpărătească-a strălucirii
şi diadema frumuseţii, c
căci ei de dreapta Lui vor fi păziţi
şi ocrotiţi vor fi, ca de un scut, de braţul Său.
17
Cu-aprinsa-I gelozie drept armură, d
El va'narma făptura spre-a-Şi nimici vrăjmaşii,
18
şi, cu dreptatea'mplătoşat,
coif Îşi va pune dreapta judecată,
19
sfinţenia Şi-o va face un scut nebiruit,
20
din aspra Sa mânie, o sabie-ascuţită,
şi'ntregul univers porni-va la război
alături, să-i înfrunte pe cei lipsiţi de minte e.
21
Fulgere vor ţâşni, cu vârful drept la ţintă,
din arcul bine'ntins al norilor zburând;
22
din praştie, puzderie de grindini mânioase;
spre ei f se'ndreaptă furia din clocotele mării
şi fluvii în puhoaie vor trece peste ei;
23
o cruntă vijelie-i va biciui din faţă
şi-i va zvârli prin aer precum un uragan.
Astfel nelegiuirea va pustii pământul
întreg, şi răutatea va răsturna din tronuri pe cei puternici.