DOBROGEA - TOMIS -(Constanţa)
INSCRIPŢII GRECEŞTI ŞI LATINE
DIN SEC. IV - XIII DIN DOBROGEA

TOMIS
(Constanţa)




26
MNA, L, 1082. Fragment dintr-o lespede de marmură, descoperit în Constanţa în anul 1899 (P. Polonic, Carnetul XXX, Msse la Biblioteca Academiei); rupt în toate părţile.
Dimensiuni: 0,26 x 0,24 x 0,05 m; înălţimea literelor: 0,05 m.
Secolul al IV-lea.

D. Tudor, Materiale, II, 1956, p. 584 – 585, nr. 53, fig. 30, j (desen).

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . Val]eri[ius
. . ? M (arcus) Dom[itius
. . . V [ictor . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

După caracterele paleografice se poate data în secolul al IV-lea.


27
MNA, L, 930. Placă de marmură descoperită în Constanţa, în cartierul tătăresc. E ruptă sus, la stînga şi jos.
Dimensiuni: 0,38 x 0,26 x 0,13 m; înălţimea literelor: 0,02 – 0,03 m.
Secolele IV – V.

Gr. Tocilescu – Otto Hirschfeld, AEM, 8, 1884, p. 16, nr. 47 (transcriere în capitale) (CIL, III, 7583; Pârvan, Contribuţii, p. 64); Netzhammer, Christl. Altert., p. 108 – 109, nr. 16, fig. 33 (desen) (idem, Altchrisitl. Skythien, p. 411, nr. 20; Leclercq, DACL, VII, l, 1926, col. 135); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 99, nr. 21, fig. 8 (text, trad., bibl., desen) (idem, Dacia, N.S., I, 1957, p. 273 (facsimil)).

    [pro The]odule
    [con]iuce mea qu[ae]
    [fu]it filia Patri-
    [cii] presb(yteri) ac ti-

5   [t]ulum posui
    [a]d memoriam
    nestram me
    superstan-
    tem quod di

10  [gne] . . .

Tocilescu, CIL şi Netzhammer, Christl. Altert, nu fac întregiri fără numai în r. 2: coniuce şi în r. 6: [pr]o memoriam; 3 – 4: Netzhammer, Altchrisitl. Skythien: patri(s); Hirschfeld recunoaşte în r. 4: presbyter; Barnea: Patri[cii]; 6. Tocilescu, CIL, Netzhammer: [pr]o memoriam; Barnea: [a]d; 8 – 9. necitite de, Tocilescu şi CIL; Hirschfeld înţelege: superstitem, pentru superstantem; Barnea: quod de[dicari], dar ultima literă e clar un I.

"Pentru Theodule, soţia mea, care a fost fiica preotului Patriciu. Şi am pus acest epitaf spre amintirea noastră (şi) a mea, care sînt încă în viaţă . . . ceea ce este demn de. . .".

Theodule (fem.) şi Theodulus (m.), nume formate în greceşte şi prezente frecvent în inscripţiile latine (Diehl, III, p. 157).

2. G se redă prin c, ca în coniuce, cînd se află în poziţie intervocalică; explicaţia rezidă în natura apropiată a acestor consoane sau în asemănarea dintre litere, v. Mihăescu, § 95; Stati, § 55; cf. CIL, III, l475: coniuci; 7627: recina = regina; 12557: aucustae = augustae.

3. Patricius (-ia), nume frecvent în epigrafia creştină, v. Diehl, III, p. 122; un presbyter Patricius la Diehl, l147 C. Patricius este al doilea preot atestat pînă acum în Scythia Minor (cf. nr. 203).

7. o = e, în nestram se explică prin disimilarea lui o neaccentuat în e. Exemple numeroase în Dalmaţia, Spania, Italia şi chiar la Tomis (CIL, III, 7584 = cu nr. 21 din Corpus-ul nostru). O inscripţie din Durostorum (AISC, 2, 1933 – 1935, p. 212 – 213) datată în secolul al III-lea atestă Preserpina, pentru Proserpina. Un caz similar este retundus din rotundus (Corpus glossariorum latinorum a G. Loewe incoatum, ed. S. Goetz, Teubner, Leipzig, IV, 347, 377, V, 280) şi păstrat în limba română în rătund, ital. ritondo; v. Mihăescu, § 48; Stati, § 37.

8 – 9. superstans, întâlnit la Ulmetum, v. nr. 208.


28
Muzeul Constanţa pînă în 1916, azi dispărut. Fragment din calcar nisipos, rupt jos şi la dreapta. Pe latura stingă se păstrează o parte din rama profilată. La sfîrşitul textului o ramură de palmier şi o stea cu 5 colţuri.
Dimensiuni: 0,35 x 0,24 x 0,03 m.
Secolul al IV-lea.

D. M. Teodorescii, BCMI, 7, 1914, p.188 – 190, nr. 17, fig. 23-24 (foto şi desen); (idem, Monumente, p. 33 – 38, 165, nr. 17, fig. 23 (foto), 24 (desen); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 98 – 99, nr. 17 (text, trad., bibl.)); cf. Pârvan, AA, 1915, 252; Vulpe, HAD, p. 208, n. 2; Bull. ép., 1939, 227; Barnea, Dacia, N.S., I, 1957, p. 274; V. Velkov, în Eludes historiques, II, Sofia, 1965, p. 21, n. 17; Barnea, Pontica, 5, 1972, p. 261 – 262, fig. 7 (desen).

      ιος
   [Σ]ε ππονος
   οἰνέμπορ
   ος Ἀλεξαν-
5  δρίας

"Al lui Seppon, negustor de vinuri din Alexandria".

Numele Seppon este cu totul nesigur; sub această formă nu l-am găsit atestat.
    Legăturile comerciale dintre Tomis şi Egipt sînt cunoscute din cîteva documente mai vechi. O inscripţie pomeneşte οἶκος Ἀλεξανδρέων (IGB, I, 604; Th. Sauciuc-Săveanu, ADobr., 16, 1935, p. 160; Pârvan, Nationalität, p. 100), iar numeroase fragmente ceramice par să aibă origine egipteană (Em. Popescu, SCIV, 16, 1965, p. 701 – 703, 717).
    Caracterul creştin al inscripţiei e indicat, pe de o parte, de ramura de palmier, care semnifică triumful asupra morţii (DACL, XIII, l, 1937, col. 947 – 961), pe de alta, de pentagrama sau pentalfa, simbol pitagorician, dar trecut în arta creştină şi folosit mai cu seamă de gnostici (Fr. J. Dölger, Antike und Christentum, I, 1, Münster in Westfalen, 1929, p. 47 – 53; Cumont, Symbolisme, p. 329, 429, 469, 482, 483; Barnea, op. cit., loc. cit.). Luînd în considerare pentagrama, Velkov a socotit că negustorul de vinuri era evreu. Aspectul sărac al epitafului l-a determinat pe Teodorescu să creadă că nu avem de-a face "cu un negustor de vinuri din Alexandria, venit la Tomis după afaceri şi surprins aici de moarte", ci de "un reprezentant sărac al vreunui negustor alexandrin".


29
Muzeul Constanţa pînă în 1916; azi dispărut. Aşchie de marmura ruptă din capacul unui sarcofag. Inscripţia a fost săpată fără o şlefuire prealabilă a pietrei. Literele din primele două rînduri sînt mai mici; o cruce la începutul textului şi alta la sfîrşit, ambele pe partea dreaptă.
Dimensiuni: 0,64 x 0,41 m.
Secolele IV – V.

D. M. Teodorescu, BCMI, 7, 1914, p. 192, nr. 19, fig. 26 – 27 (foto şi desen) (idem, Monumente, p. 45 – 48, nr. 19, fig. 26 – 27 foto, şi desen); Netzhammer, Christl. Altert., p. 93 – 94, nr. 2 (idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 7); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 101, nr. 25 (text. trad., bibl.); cf. Pârvan, AA, 1915, 252; Barnea, Dacia, N.S., 1. 1957, p. 280.

   Εἴλεος
   σὺν ἀσωμ[άτοις]  †
   ἐνθ<τ>ά-
   δε κατ-
5  [άκιτ]ε Ἀ<α>λέξ(α)ν-
   δρος νεό-
   πιτος   †

2. Teodorescu: συνα ὁ ὦν; Netzhammer omite această parte; Barnea: σὺν ἀσωμ[άτοις]  5. Teodorescu: Ἀλ<λ>έξ(α)νδρος,; Netzhammer: Ἀλέξ(α)νδρος.

"Ai milă (Doamne) de cei fără trup! Aici odihneşte Alexandru, de curînd convertit".

6 – 7. νεόπιτος pentru νεόφυτος; trecerea aspiratei φ în spiranta π este un fenomen vechi şi răspîndit (Schwyzer, p. 204 – 205; Mihailov, Langue, § 33,1), iar υ = ι, ca în numeroase documente (Schwyzer, p. 183 – 184; Mihailov, op. cit. § 1). Creştinii numeau neofiţi pe cei care erau iniţiaţi în credinţă şi urmau să primească botezul; despre neofit, v. DACL, 12,1, 1935, col. 1103 – 1110; Bees, 32,5.
    Pentru ἀσώματος; cf. inscripţia dintr-o catacombă din Siracuza (Bull. ép., 1953, 285): . . . [τυ]ραννικον τῆς ὕλης ἔπεσχον ἕως οὔ τῷ ἀσωμάτῳ δεσπότῃ [–ἀ]σώματον ἐχώρησα.


30
MIESE, inv. nr. 48897. Stelă de marmură descoperită în anul 1913, la Constanţa, str. Sabinelor 32. Partea superioară este împărţită în două registre şi decorată cu cruce aşezată pe un vrej de iederă şi cu monogramul lui Cristos, înscris într-un cerc. Partea inferioară cuprinde inscripţia înscrisă într-un chenar simplu (0,31 x 0,31 m). Pe rama chenarului sînt săpate unele litere, care aparţin probabil unei inscripţii anterioare, în r. 2, pe chenarul stîng, un L, pe cel din dreapta un I; în r. 3, în stînga, un T; în r. 4, tot în stînga, o bară oblică, probabil de la un V. În schimb ultima literă din r. 9 aparţine textului. Latura stîngă a pietrei, în partea de jos, a fost ruptă din antichitate, întrucît chenarul şi textul inscripţiei ţin seama de aceasta şi se pliază spre dreapta.
Dimensiuni: 1,08 x 0,35 x 0,165 m; înălţimea literelor: 0,025 – 0,030 m.
Secolele IV – V.

R. Netzhammer, Revista catolică, 3, 1914, p. 398 – 400, fig. 7 (desen); D. M. Teodorescu, BCMI, 7, 1914, p. 189 – 192, fig. 25 (foto) (idem, Monumente, p. 38 – 44, nr. 18, fig. 25 (foto)); Netzhammer, Christl. Altert., p. 105 – 107, fig. 31 (desen) (idem, Altchristt. Skythien, p. 410 – 411, nr. 18); Fiebiger, Inschriftensammlung p. 31 – 32, nr. 49; I. Micu, Călăuza, p. 4, nr. 1; D. Ciurea, EDR, 9, 1940, p. 203 – 205, fig. 9 (foto); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 101, nr. 26 (text, trad., bibl.); cf. Pârvan, AA, 1915,252; idem, Vescovato, p. 131; Vulpe, HAD, p. 241, 338 – 339; Barnea, Dacia, N.S., l, 1957, p. 285 şi foto p. 277, pl. II, 1; Mihăescu, § 288; Barnea, DID, II, p. 367 (foto), 424, 463, 516 fig. 21, 1 (foto); Ausstellungskatalog "Römer in Rumänien" (Ausstellung Röm. Germ. Mus. in Köln und Hist. Mus. in Cluj) [Köln 1969], p. 287 şi pl. 103; Hoffmann, Bewegungsheer, I, p. 264; II, p. 109, n. 591; C. C. Giurescu – Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pină astăzi, Bucureşti, p. 192 (foto).

   In huc tumulu-
   m est positus
   Terentius
   filius Gaio-

ne annor(um) vigin-
   ti cinque mil-
   itans inter sa-
   gittar(io)s iuniores

1. Netzhammer, Revista catolică: HUNC; 4. Ibidem: CAIO; 5. Ibidem: AE(tate) ANNOE(um) GIN; 8 – 9. Ibidem: IUNIO/R E(rat?)

"În acest mormînt este aşezat Terentius, fiul lui Gaione, de 25 ani, care a slujit ca ostaş printre arcaşii tineri".

Împărţirea în silabe este incorectă (r. l, 6).

1 – 2. In huc tumulum, pentru in hunc tumulum, de fapt mai corect in hoc tumulo; n cade frecvent înainte de consoane, mai ales înainte de s, dar şi înainte de c (CIL, III, 6189, Troesmis; 12482, Histria), v. Mihăescu, § 109; Stati, § 71. Folosirea acuzativului în loc de ablativ se explică prin tendinţa generală de extindere a acuzativului în dauna altor cazuri şi prin preferinţa pentru acuzativ, în loc de ablativ, după prepoziţia in (Mihăescu, § 131, 190, 202, 216, 251; Stati, § 70). Pentru tumulus cu semnificaţia de sepulchrum v. CIL, III, 3584 (Aquincum), Diehl, 78 a 5, 79 b 6, 3363 b 1, 3418, 6, 3544 A (Salona); est positus, pentru positus est, Diehl, 2174, 5 – 6, 3360,2: positus (in) (hoc) tumulo; 3572 B, 2: in uc tumulu positus est.

4 – 5. filius Gaione, pentru Gaionis(?) sau Gaionas; cinque, cu qu disimilat, păstrat în limba română cinci, în ital. cinque, şi franceză cinq (Mihăescu, § 97, 288; Stati, § 58).
    Gaione a fost privit ca un nume germanic de Pârvan, Vescovato, p. 131, şi de literatura română de după el. ÎTu cunoaştem cum era nominativul, dar numele Gaionas îl mai întîlnim în inscripţii: CIL, XIV, l923; Diehl, 3218; CIL, XIV, 24 (ILS, 4294); VI, 420 (ILS, 398 add., p. CLXX), 36793, 36804. Dacă numele e germanic, atunci Gaionas trebuie să fi fost un got federat, încorporat în armată în secolele IV – V, vreme în care goţii sînt prezenţi în regiunile dunărene. Acest lucru atrage după sine o datare mai veche a inscripţiei, decît cea de pînă acum (secolul al VI-lea), precum şi a unităţii militare, din care a făcut parte Terentius. D. M. Teodorescu, şi alţii după aceea, au presupus că unitatea militară ar fi fost unul din cele două auxilii palatine de sagittarii iuniores Gallicani sau mai degrabă Orientales (Not. dign., Or., 5, 55, 6, 55) care, la fel ca lanciarii iuniores de la Ulmetum (v. nr. 211), ar fi refăcut zidul din secolul al VI-lea al cetăţii Tomis. Mai probabilă însă este ipoteza lui Hoffmann, Bewegungsheer, II, p. 109, n. 591, potrivit căreia aici ar trebui să recunoaştem o vexillatio comitatentis de equites sagittarii iuniores (Not. dign., Or., 8, 31), care activa în dioceza Tracia, zonă din care făcea parte şi Scythia din punct de vedere administrativ şi militar.


31
MIESE, inv. nr. 18708 (fost al MNA, L, 645). Stelă de marmură descoperită la Constanţa, ruptă în 7 fragmente, în partea superioară are două cruci "latine", cu capetele braţelor lăţite, caracteristice secolelor V – VI, la baza cărora este cîte un porumbel; între cruci un cerc, care încadrează monogramul lui Christos. Inscripţia a fost săpată numai după ce mai întîi a fost marcat cu linii traseul rîndurilor. Multe ligaturi.
Dimensiuni: 1,06 x 0,37 x 0,05 m; înălţimea literelor: 0,025 m.
Secolele V – VI.

V. Pârvan, Contribuţii, p. 63; Netzhammer, Christl. Altert. p. 98 – 99, nr. 7, fig. 25 (desen) (idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 12); Vulpe, HAD, p. 347 şi fig. 77 (foto); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 100, nr. 22 (text, trad., bibl.); Cultura bizantină, p. 101, nr. 18 (text, foto).

   Ἔθηκεν τὸ τήτολον τοῦτο
   Μάρκελλος ὅπου κῖντε
   ὁ μακάριος πατήρ μου Ὀρέ-
   ντης κὲ μακαρία ἡ μήτηρ μο-
5  ῦ Μάρκελλα. Χέρε
         παροδῖτα

2. Pârvan, Netzhammer, Vulpe: 6 ὁ πουκιντε; Barnea: ὅπου κίντε

"A pus acest epitaf Marcellus, în locul unde odihnesc fericitul meu tată Orentes şi fericita mea mamă Marcella. Rămîi cu bine drumeţule !".

1. τήτολον este traducerea cuvîntului latin titulus = epitaf, inscripţie, monument funerar. Scrierea cu η se explică prin fenomenul numit itacism şi este încă o dovadă că η se pronunţa ι (alte exemple v. p. 22 şi nr. 31, 44, 51, 228, 261, 444).

2. κῖντε pentru κείνται (cf. p. 22 şi nr. 5, 18, 37, 41, 42, 44, 45, 48, 210).

3. μακάριος (-ια) epitet uzitat în epigrafia creştină, care însoţeşte atît numele celor vii, dar mai ales al celor morţi, precedat sau nu de articol. Μακάριος, ca epitet pe lîngă numele defuncţilor, se întîlneşte şi în literatura din perioada clasică (Plato, Leges, 947 E) şi în inscripţiile funerare păgîne (JHS, 22, 1902, p. 203, nr. 9), dar mult mai rar în comparaţie cu cele din era noastră. El se întîlneşte chiar şi în inscripţiile iudaice redactate în greceşte. Formule ca ὁ τῆς μακαρίας μνήμης şi altele sînt tipice pentru anumite regiuni (BCH, 46, 1922, p. 377; DACL, 7, 678; Lefebure, p. XXXI; Bees, nr. 17, 50; Diehl, III, p. 323; Beşevliev, 112; Bandy, p. 15; v. şi inscripţia tomitană nr. 25).

3 – 4 Ὀρέντης nume grec, destul de rar întîlnit; totuşi în Asia Mică (Kestros), v. Bull. ép., 1965, 428.

4 – 5 κὲ pentru καὶ şi χέρε pentru χαῖρε, cf. p. 22 şi nr. 18, 31, 37, 44, 60, 210; παροδῖτα pentru παροδεῖτα.
    Porumbelul ca simbol creştin, v. nr. 18.
    Formula χαῖρε παροδεῖτα are şi sensul de "rămas bun", salut de despărţire, "la revedere", utilizare pe care o avea în viaţa de toate zilele şi întîlnită în literatură (Pfohl, Attische Grabinschriften, p. 70 – 71 şi Em. Popescu, SCIVA, 26, 1975, p. 88).


32
MNA, L, 644. Stelă de marmură descoperită în Constanţa. Catul superior se termină în formă de fronton cu trei acrotere. Azi lipseşte colţul din stînga, pe care era săpată o cruce, în centrul frontonului este o altă cruce (latină) caracteristică secolelor V – VI. Stela e ruptă jos, unde a fost iarăşi săpată o cruce şi din care se mai păstrează braţul superior.
Dimensiuni: 0,37 x 0,27 x 0,04 m; înălţimea literelor: 0,025 – 0,03 m.
Secolele IV- V.

Tocilescu, AEM, 11, 1887, p. 59 – 60, nr. 116 (idem, AEM, 19, 1896, p. 103, nr. 57); Netzhammer, Christl. Altert., p. 96 – 97, nr. 5, fig. 23 (text, desen inclusiv al părţii pierdute) (idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 10); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 75, fig. 6 (foto a pietrei întregi) şi p. 98, nr. 16 (text, trad., bibl.) (idem, Dacia, N.S., 1, 1957, p. 268, pl. I, 2 (foto)); cf. L. Robert, Noms indigènes p. 318 – 319; Vulpe, HAD, p. 346; Cultura bizantină, p. 102, nr. 20 (text).


†  Ἐνθάδε
   κατάκιτε Μ-
   αποῦ ετõν δύ-
   ω μηνõν ·ι· ἡ(μερõν)
5  ιδ´ θυγάτηρ
   Ἰωάννου π-
   ραγματευ
   τοῦ ἁγίου Ἰω(άννου)
         †

8. Barnea, St. teol.: τοῦ ἁγίου; toţi editorii, în afară de Netzhammer, Christl. Altert., consideră că ultimul cuvînt s-ar fi continuat în partea în care este spărtura. Este posibil ca să avem de-a face cu o prescurtare a numelui Ἀω(άννου), căci crucea de la sfîrşit, săpată în centrul textului, nu lasă înainte de ea spaţiu suficient pentru literele ANNOΥ.

"Aici odihneşte Marú, de doi ani, 10 luni şi 14 zile, fiica lui Ioan, administrator al (bisericii) Sf. Ioan".

2. κατάκιτε pentru κατάκειται, cf. nr. 5, 18, 31, 37, 41, 42, 44, 45, 48, 60, 210.

2 – 4. Μαποῦ nominativ feminin, face parte din categoria numelor de persoană cu nominativul în -οῦ. Ele corespund masculinelor în -ᾶς, õς, οῦς (L. Robert, Noms indigènes, p. 318 – 319) şi sînt dovezi ale folosirii în inscripţii a limbii populare. Corespondente ale numelui Μαποῦ la masculin se întîlnesc în Syria (IGLSyr., 1368, 2000, 2578) şi Asia Mică (Zgusta, Personennamen, 873, 5, 12, 13, 14). Tot în Syria întîlnim şi numele identic cu cel din inscripţia noastră (ibidem, 2001, 2166). Zgusta consideră numele menţionate ca fiind asianice. De remarcat este şi faptul că menţiunile cele mai frecvente apar în Syria. Diehl, 4870 A, înscrie Maro ca nume iudaic. Toţi cercetătorii, care s-au ocupat de inscripţia de la Tomis, au transcris numele Μαποῦ, iar Barnea îl traduce greşit cu Marioara.

3 – 4. ω este redat prin ο, în ἐτõν şi μηνõν, fenomen cunoscut şi frecvent (v. p. 22 şi nr. 32, 37, 38, 44, 97, 98). Cifra 10 este redată prin I încadrat de două puncte (diaeresis), v. Larfeld, Handbuch der gr. Epigraphik, Leipzig, 1907, II, p. 564; Bandy, p. 13.

6. Ioannes, nume de origine iudaică, dar creştinat; frecvent şi în Bulgaria; Beşevliev, p. 191.

6 – 7. πραγματευτής = οἰκονόμος, actor, v. MAMA, VI, 1939, 204, 232; Epigraphica, 5 – 6, 1943 – 1944, p. 148, nr. 2007; L. Robert, Hellenica, X, p. 78 – 82; Rudolf Noll, Vom Altertum zum Mittelalter. Spätantike, altchristliche, völkerwanderungszeitliche und frühmittelalterliche Denkmäler der Antikensammlung, Wien, 1958, nr. 9, fig. 19.

8. Probabil este vorba de biserica Sf . Ioan; în acest caz textul ar fi trebuit să fie: τῆς ἐκκλησίας τοῦ ἀγίου Ἰω(άννου).


33
Muzeul Constanţa, inv. nr. l514. Fragment dintr-o placă de marmură, descoperit în 1960, cu prilejul săpăturilor de la "basilica mică", lîngă Gara Veche. A fost refolosit ca material de construcţie, întrucît poartă urme de mortar pe faţa scrisă.
Dimensiuni: 0,14 x 0,13 x 0,20 m; înălţimea literelor: 0,01 – 0,02 m.
Secolele IV -V.

A. Rădulescu, Pontice, 1, 1968, p. 337, nr. 9, fig. 10 (foto).

. . . ΠOC . . .
OΥNE O.
. . . .MΥPNE.
. . TIΥ . . Λ

În r. 4 s-ar putea citi cuvîntul [Σ]μυρε[ῖος], adică venit (de origine) din Smirna (Asia Mică). A. Rădulescu reproduce textul în capitale, fără nici o întregire. Pentru diftongul αι = ει, v. nr. 33; cf . Bandy, 2, 8, 23 D, 34 A etc.


34
Muzeul Constanţa, inv. nr. l516. Fragment dintr-o placă de marmură, descoperit într-un şanţ de canalizare, la intersecţia străzii M. Kogălniceanu cu Ştefan cel Mare. Placa a servit iniţial, probabil, la placajul unui perete, lucru indicat mai cu seamă de ornamentul (mulurile) de pe spatele inscripţiei. Ruptă sus, jos şi la stânga; ligaturi numeroase.
Dimensiuni: 0,13 x 0,087 x 0,023 m; înălţimea literelor: 0,020 x 0,023 m.
Secolele IV -V.

A. Rădulescu, Pontice, l, 1968, p. 337 – 338, nr. 10, fig. 11 (foto).

  . . . . . . . . . PΩNΠA
  . . . . . . . . .KOΥPO
  . . . . . . . NTOIΓE.
  . . . . . . . ANNTOΛI.
5   . . . . . . ΥsCOIΔE

În r. 5, prima literă Υ sau X, după care un semn în formă de S, ce ar putea indica o prescurtare. Datarea poate fi propusă numai pe baza caracterelor paleografice, fiindcă nici un cuvînt nu poate fi întregit. Textul pare a fi în versuri.


35
MIRSR, inv. nr. 18871 (fostă la MNA, L, 648). Fragment din piciorul unei mese, din marmură, terminat în partea inferioară în formă de protomă de leu, iar în partea superioară profilat ca un altar. Piciorul mesei datează de prin secolele II – III, iar pe cele trei feţe ale sale au fost zgîriate în secolele V – VI inscripţii, crucea monogramatică şi figura unei orante.
Dimensiuni: 0,36 x 0,12 x 0,17 m; înălţimea literelor: 0,02 – 0,03 m.
Secolele V-VI.

Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 66, 70 – 72, 75 fig. 9 a (foto faţa a), 79 fig. 9 b, c, d (desen), p. 100, nr. 24 (text, trad.) (idem, Dacia, N.S., 1, 1957, p. 267 fig. 2, a, b, c, p. 268, pl. I, 4 (foto faţa a), p. 274; Cultura bizantină, p. 98, nr. 7 (foto feţele b, c)).

Faţa  a  † Ὑπὲρ ε
       † Σαβῖνα † Λεο-
        ντια  oranta
b   ὐχῆς
crux monogrammatica
c  † Βενέ
   ρις †
   Εὐφη-
   μία †
"Spre împlinirea rugăciunii Sabinei, Leontiei, Venerei şi Eufemiei".

Monumentul cu inscripţie pare să fi avut caracter funerar, lucru mai cu seamă indicat de reprezentarea orantei şi de semnul crucii înaintea fiecărui nume. De aceea am şi tradus numele proprii la genitiv. Dintre toate numele numai cel al Venerei este la genitiv.
    Formula ὑπὲρ εὐχῆς este specifică epigrafiei creştine (Henri Seyrig, Appendix II. Inscriptions, p. 28 – 29, nr. 28, în vol. Georges Tchalenko, Villages antiques de la Syrie du Nord. Le massif du Bélus à l'époque romaine [Institut Français d'archeologie de Beyrouth, bibl. archéologique et historique], Paris, 1953). Ea nu este însă tradusă de toţi la fel. Astfel, în timp ce Diehl propune traducerea "pentru a aminti de rugăciunea", editorii inscripţiilor din Syria, vol. V, p. 30, nr. 2027, traduc mereu "pentru a împlini dorinţa", "după dorinţa", "pentru dorinţa" (="pour accomplir le vœu, selon le vœu, pour le vœu". În fond cele două traduceri nu sînt esenţial deosebite.
    Oranta de pe faţa a este un simbol frecvent pe monumentele arheologice, atît păgîne, cît şi creştine. Cu toate acestea este atestată în România numai de monumentul tomitan. La originea orantei a stat personificarea pietăţii (pietas – εὐσέβεια) faţă de zei (erga deos), realizată sub forma unei femei rugîndu-se (pe monede şi sculpturi). Pe de altă parte, în reprezentările funerare apar persoane concrete sub formă de orantă (supravieţuitorii se roagă pentru defuncţi, iar defuncţii pentru ei şi pentru rude). Creştinii au adoptat orantă cu această dublă semnificaţie (Th. Klauser, Zur Entstehungsgescichte der frühchristlichen Kunst, JAC, 1959, p. 116 – 130).
    Reprezentarea prea schematică de pe monumentul tomitan nu ne permite să vedem dacă e vorba de o femeie sau un bărbat, în primul caz oranta ar personifica rugăciunea adresată de cele 4 femei, Sabina, Leontia, Venera şi Eufemia, pentru mîntuirea lor, în cel de-al doilea caz, un supravieţuitor din familie, care se roagă pentru odihna celor adormite. Mai probabilă este însă prima alternativă şi observaţiile lui Klauser (JAC, 1960, p. 121) par să confirme ipoteza după care oranta ar reprezenta pe defunct; v. Wilhelm Neuss, Die Oranten in der altchristlichen Kunst. Festschrift Paul Clemen, Düsseldorf, 1926, p. 130 – 149; Patrick Bruun, SICV, I, 2, p. 131 – 142.


36
Muzeul Constanţa, inv. nr. 22. Stelă de marmură descoperită în Constanţa, pe str. Mangaliei, nr. 16. Azi este ruptă în două bucăţi, cu o lipsă mare din partea scrisă, care era întreagă în momentul descoperirii. Partea superioară este decorată cu o cruce încadrată într-un cerc, avînd la bază două frunze de iederă; dedesubtul ei se află o altă cruce cu braţele inegale şi lăţite la capete, frecventă în secolele V – VI. Forma literei L este foarte caracteristică acestei perioade.
Dimensiuni: 1,03 x 0,33 x 0,20 m; înălţimea literelor: 0,04 m.
Secolele V-VI.

I. Micu, Călăuza, p. 7-8, nr. 15; Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 87, 103, nr. 34 (text, trad.); Em. Popescu, Dacia, N.S., 19, 1975, p. 178 – 179 (text şi comentariu);


   Haec memoria
   M(arciae) Aurellae
   uxoris quon-
   dam principa-

lis Marci
"Acest mormînt este al Marciei Aurelia, soţia lui Marcus, cel care a fost cîndva principalis".

1. memoria cu sensul de mormînt, v. nr. 168, 206, 207.

2. numele Aurelia trebuie să fie foarte rar, de vreme ce nu l-am mai întîlnit în inscripţii. La Diehl, 171,8 e atestat prescurtat Aurell., care poate fi Aurelia, dar şi Aurellia; cf. Thesarus, II, 991.
    Importanţa inscripţiei constă în faptul că menţionează, în r. 4 – 5, titlul principalis, care se acorda numai decurionilor (membrilor Sfatului cetăţii) bogaţi şi influenţi. În cadrul curiei (Sfatului) ei formau un fel de comitet executiv al ei, cu sarcini financiare şi administrative, controlau pe alţi decurioni şi reprezentau cetatea faţă de puterea centrală a imperiului (Barnea, op. cit., p. 87: "subofiţer sau mai curînd funcţionar municipal", cu indicaţii bibliografice greşite). Alături de alte două documente (nr. l, 4) inscripţia atestă existenţa curiei (βουλή) la Tomis în epoca romană tîrzie, într-o formă modificată faţă de trecut (Em. Popescu, op. cit.). Principales sînt tot una cu decemprimi, δεκάπρωτοι, οἱ πρωτεύοντες, pomeniţi de alte izvoare. Despre principales v. Otto Seeck, Decemprimat und Dekaprotie, Klio, 1, 1910, p. 147 – 187; idem, Untergang der antiken Welt, II, p. 16 – 18; Brandis, RE, IV, 1901, 2254 – 2256; David Magie, Roman Bule in Asia Minor to the End of the third Century after Christ, Princeton, 1950, I, p. 648; II, p. 1516 – 1517; A.H.M. Jones, Later Roman Empire, I, p. 146; II, p. 73 (un alt principalis în Scytnia Minor, v. nr. 168).


37
MIESE, inv. m. 18877 (fost la MNA, L, 650). Bloc de marmură descoperit în Constanţa. Pe capătul superior are un mic bazin dreptunghiular cu laturile de 0,15 x 0,09 m şi adînc de 0,03 m (folosit pentru ars tămîie (?) după Netzhammer, Christl. Altert. p. 103). Inscripţia e vătămată sus şi jos şi e săpată de o parte şi de alta a unei cruci caracteristice secolelor V – VI, cu capetele braţelor lăţite.
Dimensiuni: 0,53 x 0,28 x 0,28 m; înălţimea literelor: 0,025 – 0,030 m.
Secolele V – VI.

Tocilescu, AEM, 14, 1891, p. 30, nr. 63; Netzhammer, Christl. Altert., p. 102 – 104, nr. 11, fig. 29 (desen); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 102, nr. 29 (text, trad., bibl.); cf. Pârvan, Contribuţii, p. 63; idem, Vescovato, p. 129, nr. XXII; Netzhammer Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 15; Vulpe, HAD, p. 347; Em. Popescu, Dacia, N.S., 11, 1967, p. 173 – 174, fig. 10 (foto); Barnea, DID, II, p. 463; Em. Popescu, Constantiana. Un probleme de geographie historique de la Scythie Mineure, BZ, 66, 1973, p. 359 – 382 (comentariu amănunţit); Cultura bizantină, p. 101, nr. 17 (text, foto).

    Ἔνθ[α]
    κατάκι-
    ντε Ἰωά-
    νης υἱὸς
5   Φωκᾶ
    ἀπὸ
    Κοσταντι-
    ανᾶς, ἡ γυνὴ
    αὐτοῦ Κοσ-
10  ταντζία κ(αὶ)
    ἡ θυγάτιρ αὐ-
    [τοῦ] Ῥωμάνα. Χα[ῖρε]

1. Netzhammer: ἔνθα; 9 – 10. Idem, Κοσταντζία; 10. Barnea: κ[αί], mai corect κ(αί) ca toţi ceilalţi, fiindcă la piciorul barei din dreapta jos a lui K se află semnul de prescurtare; 11 – 12. Netzhammer: αὐ(τοῦ) cu paranteze rotunde; 12. Ultimele litere au fost redate de Netzhammer, în Altchristl Skythien, χε͂ρε care au fost preluate de Barnea. Dacă prima literă este aproape sigur X, a doua trebuie să fie A, fiindcă se păstrează o parte din bara oblică; completarea Χ[αῖρε] este totuşi rară în inscripţiile creştine din secolele V – VI.

"Aici odihnesc Ioan, fiul lui Focas, din Constantiana, soţia sa Constanţia şi fiica sa Romana (salutare drumeţule (?))".

2 – 3. κατάκιντε pentru κατάκεινται,; ει, a devenit ι, iar αι = ε ca în numeroase alte cazuri (v. p. 22 şi nr. 5, 18, 31, 37, 41, 44, 45, 48, 60, 210).

3 – 4. Ἰωάνης, (Ἰωάννης, Ἰωάννηα) nume de origine semitică (cf. Reginetta Canova, Iscrizioni, p. LXXXII), adoptat de creştini.

5. Focas, nume creştin, dar nu prea des întîlnit; caracteristic epocii romane târzii (secolele V – VI); Diehl, 28 C: Focas magister (Africa), în timpul lui Tiberius al II-lea Constantin (578 – 582); într-o inscripţie din Asia Mică este pomenit sf. Focas, v. Cumont, Inscriptionas chrétiennes, p. 296; numele Focas este întîlnit şi în Siria, IGLSyr., 2627.

7 – 8. Κοσταντιανά pentru Κονσταντιανά; pentru căderea lui ν, v. p. 22, nr. 30, 44, 172, 207.
Constantiana trebuie să fie aceeaşi cetate pomenită ca polis de Hierocles, Synecdemus, ed. E. Honigmann, Bruxelles, 1939, nr. 637,6 (după unele manuscrise sub forma de plural Κωνσταντιαναί, după altele la singular Κωνσταντιανά), de Procopius, De aedif. IV, 11 (ed. Haury), Κωνσταντιανά, ca refăcută de Iustinian, de Not. episc. a lui De Boor (p. 531 – 532, nr. 694) ca sediu episcopal, sub forma ὁ Κωνσταντιανῶν subînţeles ὁ ἐπίσκοπος τῶν ~, ca şi de Constantin Porhyrogenitul, De thematibus, II, 14, p. 47, ed. Bonn = Costantino Porfirogenito, De thematibus. Introduzione, testo critico, commento a cura di A. Pertusi, Città del Vaticano, 1952, p. 86, dar care nu face decît să reproducă lista lui Hierocles (cf. Em. Popescu, op. cit., p. 361).
    Constantiana a fost localizată aproape de toţi cercetătorii lîngă sau chiar la Tomis, cu care apoi s-ar fi identificat şi i-ar fi trecut numele, devenit Constanţa de azi. Noi am analizat toate ştirile literare şi arheologice şi pe baza lor am localizat-o la Capul Dolojman, unde există o cetate din secolele IV – VI, pe promontoriu, şi un castellum, pe insula Bisericuţa. Existenţa acestor două fortăreţe alăturate ar explica numele dublu, la plural, Κωνσταντιαναί (Constantianae) şi singular, Constantiana. Cînd se avea în vedere cetatea de pe continent, atunci se folosea singularul, iar pluralul, cînd se vorbea de amîndouă. Despre Constantiana, v. TIR, L, 35, p. 34, s.v. şi mai ales studiul lui Em. Popescu din BZ. Constantiana a fost fondată pe locul unei aşezări preromane, de către un membru al familiei lui Constantin cel Mare, probabil de Constantius al II-lea.

9 – 10. ν în Κοσταντζία, lipseşte ca în Κοσταντιανά, ca urmare a aceluiaşi fenomen. Litera ţ se redă în greacă şi latină prin τζ, tz, ca şi în inscripţia noastră (cf. Mihăescu, § 83, 101; Stati, § 68; Beşevliev, 46). Numele cetăţii Κοσταντιανά ca şi cel de persoană Κοσταντζία (r. 7,9 – 10) sînt scrise cu ο în loc de ω, ca în numeroase alte părţi, v. Mihailov, Langue, § 8,3; Bandy, p. 14, şi în Scythia, p. 22 şi nr. 32, 37, 38, 44, 51, 97, 98, 181, 228, 252, 443.

10. De relevat semnul folosit pentru prescurtare în conjuncţia καί.

12. Romana, ca şi Romanus sînt nume frecvente în inscripţiile creştine; Diehl, III, p. 137 – 138, cu numeroase exemple.


38
MNA, L, 656. Stelă de marmură ruptă în partea superioară şi aşchiată în colţul din stînga sus. Ligaturi numeroase şi o cruce la sfîrşitul textului.
Dimensiuni: 0,39 x 0,30 x 0,16 m; înălţimea literelor: 0,03 m.
Secolele V-VI.

Tocilescu, AEM, 8, 1884, p. 33, nr. 2 (cf. Th. Mommsen, p. 249); Netzhammer, Christl. Altert., p. 109 – 110, nr. 17 (idem, Altchristl. Skythien, p. 411, nr. 21); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 75, fig. 7, p. 99, nr. 18 (text, trad., bibl., foto) (idem, Dacia, N.S., l, 1957, p. 268, pl. I, 7 (foto), p. 286, n. 104).

  . . . .
   ὁ πατὴρ
   αὐτοῦ Φόκ-
   [ας, ἡ μή]τηρ αὐτοῦ
   [Θ]έκλα ἡ πεντε-
5  ρὰ αὐτοῦ Νόννας
   κ(αὶ) γυνεκάθε-
   λφος αὐτοῦ
   Νοννέλλος

1 – 2. necitite de Tocilescu şi Netzhammer; Barnea: ὁ πατὴρ [αὐ]τοῦ Φόκα[ς];  3. Tocilescu, Netzhammer: [πα]τὴρ αὐτοῦ; Barnea: [ἡ μή]τηρ;  4. Tocileseu, Netzhammer: . . . λα ἡ πεντε;  5 – 6. Tocilescu: Νοννακο; Netzhammer: Νοννασκος; Mommsen: Νόννα κ(αὶ) ὁ . .

"Aici odihnesc . . . . . tatăl său Focas, mama sa Thecla, soacra sa Nonna şi cumnatul său Nonnelos".

2 – 3. ο pentru ω în Φόκας v. indicele XV.

6. litera K are bara oblică din dreapta jos prelungită şi între primele două litere ale r. 7; este de fapt semnul că aici avem o prescurtare. Numele Nonnus, Nonna, Nonnula, Nonosa, Nonnelos şi alte derivate asemănătoare par să aibă origine celtică, fiindcă sînt cunoscute, într-o anumită vreme, mai cu seamă în regiunile unde au trăit celţii ori s-a răspîndit civilizaţia lor. După aceea el se extinde în tot imperiul. După adoptarea creştinismului ca religie oficială, răspîndirea lui pare să se fi datorat cultului martirilor şi sfinţilor, în Cappadocia este cunoscută sf. Nonna, mama sfîntului Grigore de Naziauz, care a trăit la începutul secolului al IV-lea şi e pomenită la l august. Tocmai din secolele IV – V sînt cele mai multe dovezi de adoptare a acestui nume, care se lua la botez; v. Rŭžena Dostálová-Jenistová, Der Name Nonnos, în Studia antiqua Antonio Salač septuagenario oblata, Praga, 1953, p. 102 – 109; J. Michel Hanssens, Νόννος, νόννα et Nonnus, nonna, în Or. chr. per., 26, 1960, 29 – 41; Preisigke, Namenbuch, p. 216; Bull. ép., 1955, 57; 1956, 62, 1963, 152.
Νόννας, ca nume feminin, nu se întîlneşte (la Foraboschi, Onomasticon alterum, p. 209, Νόνας nume feminin?), de aceea în inscripţia noastră trebuie să fie o greşeală.
Νοννέλλος; este un derivat de la Νόννος, α, întîlnit pentru prima oară în inscripţia tomitană (cf. nr. 39).


39
MNA, L, 817. Placă de marmură ruptă în patru bucăţi, descoperită în Constanţa.
Dimensiuni: 0,37 x 0,355 x 0,05 m; înălţimea literelor: 0,05 m.
Secolele V–VI.

Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 98, nr. 14 (text trad.,) (idem, Dacia, N.S., l, 1957 p. 268, pl. I, 5 (foto), p. 283).

    Αὐρήλια Βενέρια
    Συμφόρω συνβίω
    συνζήσας ἔτη ι´
    καὶ τῆ θυγατρὶ
5  αὐτῆς Νόνᾳ μνί-
    ας χάριν

"Aurelia Veneria (a pus aceast epitaf) soţului ei Symforus, cu care a trăit 10 ani, şi fiicei sale Nona, spre pomenire".

2. Σύμφορος nume rar, dar întîlnit totuşi în Egipt (Preisigke, Namenbuch, s.v.) şi la Efes (Bull. ép., 1961, 539). N în loc de μ în σύνβιος este rezul­tatul grafiei fonetice şi istorice în substantivele compuse, v. Mihailov, Langue, § 38.

5. Νόνα cu un singur ν se explică prin simplificarea geminatelor, v. Mihai­lov, op. cit., § 43. Despre numele Nonna, v. nr. 38.


40
MNA, L, 784. Bloc de marmură descoperit în Constanţa, fiind zidit într-o clădire. A făcut parte din colecţia M. Kogălniceanu. Este rupt în partea dreaptă şi în stingă jos. în centrul inscripţiei se află o cruce latină cu cape­tele braţelor lăţite.
Dimensiuni: 0,91 x 0,41 x 0,21 m; înălţimea literelor: 0,02–0,03 m.
Secolele V -VI.

Tocilescu, AEM, 8, 1884, p. 6, nr. 15 (desen schematic); CIL, III, 7 582; Netzhammer, Christl. Altert., p. 107–108, nr. 14, fig. 32 (desen) (idem, Altchristl. Skythien, p. 411, nr. 19); Diehl, 1610; Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 102–103, nr. 32 (text, trad., bibl.); Mihăescu, p. 258, § 279 (text, trad.); Stati, p. 145 (text incomplet şi greşit); cf. Pârvan, Contribuţii, p. 64; Leclercq, DACL, VII. 1. col. 135.

    Τοῦ ἀγίου EI
    Ec memor[ia]
    Nazarin[ani ?]
    Fili Aburi

5  quem abuit in con-
    iugio Diogeni[a]
    annis tres et m[en]-
    ses septe et c[om]-
    plevit in pac[e]

1. Toţi editorii au citit ultimele două litere ΘE şi au întregit Θε[οῦ], dar pe piatră e clar EI sau EK. Netzhammer omite în desen pe I şi citeşte Θ(εοῦ), cu paranteze rotunde. 2. Tocilescu şi CIL, III: memoria [m]; Netzhammer: ε(ἰ)ς (in) memo[riam]; Diehl: memo[ria], după care Barnea şi Mihăescu; Stati omite primul rînd, apoi es menio. . . Nazarini. . filia aburi . . . .? Ultimele litere ar putea fi eventual întregite: εἰμί, εἰκών, ἐκκλησία ; 3. Tocilescu: Nazarini[ani?]; CIL, III: Nazarini; Netzhammer, Christl. Altert.: Nazari N; Diehl, Barnea şi ceilalţi: Naza­rini, dar pe piatră, după N, este o bară oblică, poate de la A. 4. Tocilescu şi Netzhammer: Aburi[ni?]; CIL, III, Diehl: Aburi (de la Aburius); Barnea: Aburi. . . ; Mihăescu: Aburus.

"Al sfîntului . . . . . Acest mormînt este al lui Nazarin. . ., fiul lui Aburius(-ianus), pe care l-a avut în căsnicie Diogenia, trei ani şi şapte luni, şi s-a săvîrşit în pace".

Este de remarcat, în primul rînd, forma literei M, apropiată de scrierea uncială, şi a lui B. Atît paleografia, cît şi forma crucii pledează pentru o datare în secolele V–VI.

2. ec pentru haec, v. nr. 17; memoria = mormînt, v. nr. 168, 206, 207.

3. Nazarin . . . ar putea fi completat Nazarinanus, dacă luăm în consi­derare faptul că ultimul rest din literă păstrat ar fi A. Ναζαρέως apare ca epitet al lui Iisus în Siria (IGLSyr., 424, 1), iar Nazarenus în alte părţi (Diehl, 3858 A, 3864). Nazarius este cunoscut ca nume de martir şi sfînt (Diehl, l801, 3, 2110, 2167, 7, 2144, 2541).

4. fili, cu un singur i, ca în alte cazuri v. nr. 5. Aburi poate fi genitivul de la Aburius (laTomis: Aburia, CIL, III, 13744; la Cartagena: Aburrius, CIL, VIII, 12491), dar şi de la Aburinus, neates­tat pînă acum (la Cartagena: Abur(r)ianus, CIL, VI, 3517; VIII, 12491, şi Aburnianus, v. Kajatno, Latin Cognomina, p. 139).

5–6. h în abuit lipseşte ca şi în (ha)ec, r. 2.; quem abuit in coniugio, expresie analoagă cu fui[m]us uno con[i]ugio menses (Diehl, 3312), vixit in coniugio sau in coniugio vixit (Diehl, 177, 2, 2789 adn., 2851 A (?), 3313, 3655 b etc.) sau fecit in ma[trim]monio annis. . . (ibidem, 4299).

7–8. annis tres et m[en]ses nu sînt considerate de Mihăescu, §279, ablativ alături de acuzativ, ci forme unice de plural (la ablativ ar trebui să fie tribus annis et mensibus).

8. m la sfîrşitul lui septe, lipseşte, ca şi în alte cazuri, v. p. 22 şi nr. 17, 40, 51, 189, 191, 402; ultimele consoane se auzeau prost în pronunţare şi au dispărut.

8–9. complevit in pace, formulă frecventă în inscripţiile creştine (Diehl, 4278: complevit vitam; 3442: complevit aetatem şi vol. III, p. 498–499).


41
MIRSR, inv. nr. 18709 (fost la MNA, L, l 042). Stelă de marmură ruptă în două bucăţi; în partea superioară are ca decor o cruce, cu capetele braţelor lăţite, şi cu baza în formă de ancoră stilizată. Rîndul 7 este scris pe faţa neşlefuită a pietrei.
Dimensiuni: 0,97 x 0,27 x 0,10 m; înălţimea literelor: 0,015–0,030 m.
Secolele V-VI.

Pârvan, Contribuţii, p. 63; Netzhammer, Christl. Aliert., p. 104–105, fig. 30 (desen) (idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 17); Fiebiger, Inschriftensammlung, II, p. 31–32, nr. 49 (text, trad., bibl.); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 90, 103, nr. 33 (text, trad., bibl.); cf. Pârvan, AA, 1915, 252; Teodorescu, Monumente, p. 44; C. Diculescu, Die Wandalen und die Goten in Ungarn und Rumänien, Leipzig, 1923, p. 52; Vulpe, HAD, 339; V. Beşevliev, Zwei altchristliche Inschriften, în Jahrbuch des Bulgarischen Archäologischen Nationalmuseum (Godişnik–Sofia), 7, 1942, 1943, p. 232–234, fig. 148 (desen); Bull. ép., 1948, 167; Barnea, Dacia, N. S., 1, 1957, p. 286; Em. Popescu, Dacia, N.S., 11, 1967, p. 172, p. 172 (idem, Dacoromania, 1, 1973, 71–72, fig. 4, desen), Barnea, DID, II, p. 424, 463; Hoffmann, Bewegungsheer, II, p. 109, n. 591.

Ἔντα κῖτε
Ἀταλα νἱὸς
Τζειουκ ζή-
σας ἔτη κε´
ἀπὸ σαγιττα-
ρίον τις εἰ(ς) πόλ(ιν)
   ΥΜΟΝ

5–6. Pârvan şi după el Fiebiger: σαγιτταρίον [τις εἰ(ς) πόλ(ιν); Netzhammer: τις ει πολ; Barnea: τις ειπο . . . κχον ; 7. n-a fost transcris de nimeni; doar Netzhammer reproduce în desen cîteva litere punctate: KXON; de fapt este ΥMON cu M cursiv şi Ω pentru ὑμõν.

"Aici odihneşte Atala fiul lui Tzeiuk, care a trăit 25 ani. Cineva dintre săgetaşi (l-a îngropat?) în cetatea voastră?".

1. pentru τ = θ vezi nr. 18; κῖτε pentru κεῖται, v. indicele XV; diftongul ει a dat ι.

6. Σ în τις făcut ca un E.
    Tzeiuk şi Atala au fost considerate de Pârvan nume turanice. Vulpe, preluînd această ipoteză, precizează că Atala a fost hun, aşezat în Scythia în secolul V, apoi elenizat şi creştinat sub influenţa bisericii din Tomis. Dimpotrivă, Diculescu şi Fiebiger consideră ambele nume germanice, corespunzătoare lui Athal (Iordanes, Get. 79), Athala (Cassiod. Var. XI, 1, 19, index la Iordanes, p. 142 şi urm., Schönfeld, Wörterbuch der altgermanischen Personen und Völkernamen, Heidelberg, 1911, p. 23), sau Atala (episcop got participant la sinodul din 688); Tzeiuk ar fi înrudit cu Thi(u)ik, Thiuwik, Gundiuk, Gundiuchus (index la Iordanes, p. 150; Schon­feld, op. cit., 117, Diculescu op. cit.). Beşevliev admite originea turanică, a numelor şi vede în inscripţie dovada epigrafîcă a prezenţei protobulgarilor, în secolul al VI-lea în Balcani. El presupune ca Atala ar fi acelaşi cu Attila (Ἀττήλας), iar Tzeiuk (Zük) ar avea corespondenţe în protobulgară (Τζύκος, Τζόκος, Τζοῦκος). Ambele persoane ar fi aparţinut tribului cutrigurilor, care s-au aşezat în Dobrogea la sfârşitul secolului al V-lea–începutul secolului al VI-lea. Barnea: huni elenizaţi şi creştinaţi, relevînd activitatea misionară printre huni, la sfîrşitul secolului al IV-lea, de episcopul Theotimus I al Tomisului.
    Fiind greu de precizat originea etnică a acestor nume, ne mulţumim a cita cîteva exemple de nume care au unele asemănări cu ele: Ἀταλις (P. Jouguet, Papyrus de Theadelphie, Paris, 1911, 30, 16, sec. III e.n.); Ἀταλοῦς (Archiv f. Papyrusforschung, III, 419, 25, sec. VI); Iul. Tzaiza, într-o inscripţie din Madauros (Stéphane Gsell, Inscriptions de l'Algérie, I, Paris, 1922, nr. 2566).
    Unitatea de săgetaşi (σαγιττάριοι) trebuie să fie identică cu aceea, pomenită de epitaful lui Terentius, filius Gaione, v. nr. 30.


42
Muzeul Constanţa, inv. nr. 1515. Fragment dintr-o placă de marmură descoperit cu ocazia săpăturilor efectuate în nava de nord a basilicii mici de la "Gara veche"; este ruptă în toate părţile.
Dimensiuni: 0,075 x 0,08 x 0,02 m; înălţimea literelor: 0,02 m.
Secolele V–VI.

A. Rădulescu, Pontice, I, 1968, p. 336–337, nr. 8, fig. 8 (foto).

[Ἔν]θα [κατά]-
κιτε

1. după θα urmează o bară verticală, care poate fi de la litera K. Pentru diftongul ει = ι, v. p. 22 şi nr. 5, 18, 37, 41, 42, 44, 45, 48, 210.


43
Muzeul de antichităţi Iaşi, inv. E. 269. Stîlp triunghiular de marmură, descoperit la Constanţa, în partea superioară are o cruce latină cu capetele braţelor lăţite. Baza crucii se termină în formă de ancoră, formată din frunze stilizate (cf. nr. 41). Inscripţia a fost săpată de o parte şi de alta a crucii, iar la sfîrşitul ei este o frunză de iederă.
Dimensiuni: 1,03 x 0,32 x 0,16 m; înălţimea literelor: 0,025–0,028 m.
Secolele V–VI.

Grigore Aniţescu, AArh., III, 2, 1929, p. 14; D. Tudor, Studii şi cercetări ştiinţifice. Acad. R.P.R., filiala Iaşi, IV, 1953, 1–2, p. 481, nr. 10, fig. 8 (desen) (Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 103, nr. 35 (text, trad., bibl.)).

Hec mimoriae Vic-
toris et Ala-
xandriae

"Mormintele acestea sînt ale lui Victor şi Alexandriei".

1. ae > e, ca în nr. 40, 43, 51, 269, 440; e > i în mimoriae, fiindcă e neaccen­tuat alternează frecvent cu i neaccentuat (CIL, III, 9507, Salona, supir pentru super; cf. Mihăescu, § 293, 299).

2. e neaccentuat s-a transformat în a, sub influenţa lui a învecinat, ca în Alaxandria, fenomen petrecut în secolele II–IV (Mihăescu, § 35, 301). Numele Alexandria este frecvent întîlnit în inscripţiile creştine, cf. Diehl. III, p. 8.


44
Muzeul Constanţa, inv. 14. Arhitravă de calcar cu profil, descoperită la Constanţa înainte de 1915. Pe laturile de sus şi jos sînt găuri pătrate şi dreptunghiulare, care au servit la fixarea arhitravei într-o construcţie funerară. Pe latura dreaptă piatra este puţin ruptă, împreună cu o parte din inscripţie; pe latura stîngă este intactă, cu excepţia ultimului rînd, ciocănit parţial.
Dimensiuni: 0,36 x 1,40 x 0,45 m; înălţimea literelor: 0,028–0,03 m.
Secolele V -VI.

D. M. Teodorescu, BCMI, 8, 1915, p. 87, nr. 66, fig. 78 (foto) (idem, Monumente p. 151–153, fig. 78 (foto)); Netzhammer, Christl. Altert., p. 94–95, nr. 3, fig. 21 (desen) (idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 3); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 100, nr. 23 (text, trad., bibl.); cf. I. Micu, Călăuza, p. 11–12, nr. 39; L. Robert, Etudes épigraphiques et philologiques, Paris, 1938, p. 194; idem, Noms indigènes, p. 12–13; Bull. ép., 1959, 257; Barnea, Dacia, N. S., l, 1957, p. 280, fig. 8 (foto), p. 281; idem, DID, II, p. 522, fig. 30,1 (foto); Cultura bizantină, p. 100, nr. 15 (text, foto).

† Θ(εο)ῦ χάρις. Χέρεστε παροδῖτε. Ἐνθάδε κατάκιτε ειεν [ζήσασα] ἔτη πεντίκοντα ἕνα. Ἀναπαύσι αὐτὴν ὀ Θ(εὸ)ς μετα1 τῶν δικέ[ων]. Καλληώπη Σουλιφέρας. Ἀμήν † Ἐγὼ Ἐντώλιος Κησαρεὺς γενάμεν[ος . . . . . . . . . ἐκ] [τ]ῶν τοῦ Θ(ε)ῶ δοριμάτον ἔκτισα τὸν οἶκον τοῦτον τὸ<ν> αἰώνιον δι . . . . . . .

1. Netzhammer, Christl. Altert.: παροδῖτε; 3. D. M. Teodorescu: Καλληώπη σουλιμφεροας; Netzhammer, Christl. Altert.: Καλληώπη σουλμφερους; idem, Altchristl. Skythien: Καλληώπης Οὐαλερίας; D. M. Teodorescu: Κηγχρέους (patronimicul lui Entolios); Netzhammer, Christl. Altert.: Χεσχρέους γενάμεν; L. Robert, Etudes épigraphiques..., p. 194 şi Bull. ép.: Κησαρεύς = din Cezareea, etnicon; Barnea: Κησαρεύς = al lui Chezarie, considerat patronimic. Toate ediţiile omit pe EK de la sfîrşitul r. 3; Teodorescu şi L. Robert: τὸ αἰώνιον; Netzhammer, Christl. Altert: τὸν αἰώνιον; Barnea: τὸν αἰώνιον.

" † Harul lui Dumnezeu. Fiţi sănătoşi trecătorilor! Aici odihneşte de 51 ani... Aşaz-o, Doamne, cu drepţii. Kaliope a lui Sulifera. Amin. Eu Entolios Cezarianul (din Cezareea), fiind. . . . am construit din darurile lui Dumnezeu acest locaş veşnic. . .".

Pentru a marca prescurtarea cuvîntului Θ(εο)ῦ (r. 1), Θ(εό)ς (r. 2) şi Θ(ε)ῶ (r. 4) se aşază deasupra literelor o liniuţă orizontală. Acelaşi mod de prescurtare se întîlneşte şi în alte părţi; v. Beşevliev, 132, l, 54, 3, 246 etc.; Bandy, p. 11 şi nr. 52 A, 2, 75, 4, 97, 8.

1. παροδῖτε pentru παροδεῖται şi κατάκιτε pentru κατακεῖται; diftongul ει se redă prin ι, ca urmare a itacismului, iar αι prin ε, reflectînd de ase­menea pronunţarea; v. Mihailov, Langue, § 11, l şi numeroase exemple din alte părţi; Bandy, p. 13.

4. τοῦ Θ(ε)ῶ pentru τοῦ Θεοῦ, o greşeală a pietrarului; δοριμάτον pentru δωρημάτον; ω este redat de multe ori prin o şi invers (Mihailov, Langue, § 3, 4; § 8, 3; Bandy, p. 14), iar η prin ι, datorită itacismului. N din TON a fost omis fie din neglijenţa pietrarului, fie pentru că se pronunţa slab la sfîrşitul cuvîntului şi cu timpul a dispărut, la fel ca M final în cuvintele latine.

1. Θ(εο)ῦ χάρις, formulă întîlnită şi în inscripţii din Asia Mică (H. Grégoire, Inscriptions, 123, 131). Χέρεστε παροδῖτε, formulă moştenită din inscrip­ţiile funerare păgîne. Ἐνθάδε κῖτε ca şi ἔνθα κῖτε sau ἐνθάδε κατάκιτε expresie foarte frecventă în inscripţiile din Scythia şi Bulgaria (Beşevliev, 16, 20, 58, 87, 96 etc., v. indicele VII), în alte părţi expresiile corespunzătoare sînt diferite; în Creta mai frecventă este folosirea în acest caz a verbului ἀναπαύομαι (Bandy, p. 14–17).

2. ἀναπαύομαι întîlnit doar în această inscripţie, iar substantivul derivat ἀναπαύσις în inscripţia tomitană nr. 12. Cf. pentru μετα1 τῶν δικέων, expresie întîlnită întocmai în Bulgaria (Beşevliev, 125), H. Grégoire, Inscriptions, 71,4: ὁ Θεὸς ἀναπαύση τὴν ψυχήν σου μετα1 τῶν δικέων, şi Bandy, 80,2: ἐν εὐσεβίεσσι{ν} πανηγυρίεσσι δικέων şi inscripţia callatiană, nr. 92.

3. Καλληώπη sau Καλλιόπη, Καλιοπῆς nume de origine greacă, dar folosit şi în mediul iudaic şi oriental (Preisigke, Sammelbruch griech. Urkunden aus Ägypten, I, 439; Foraboschi, Onomasticon alterum, II, 2, p. 157; Reginetta Canova, Iserizioni, 211: Καλλιόπου, (genitiv); Bull. ép., 1956, 340). în mediul latin este folosit sub forma Caliope, Calliope sau Calliopis (Diehl, 1415, 2553, 4315, 4634 A, adn., 4639; Gose, Katalog, 415).
    Σουλιφερα probabil nume semitic înrudit cu Σουλεειφ (Preisigke, Namenbuch, 391; Wuthnow, Semitische Menschennamen, p. 111).

4. τὸ δόριμα = dar; v. Hermas, Mandata pastoris, ea. J. B. Lightfoot, Ser. II, Apostolic Fathers, London, 1898, 2–4: πᾶσιν γα1ρ ὁ Θεὸς διδόσθαι θέλει ἐκ τῶν ἰδίων δωρημάτων; alte exemple la G. W. H. Lampe, A patristic Greek Lexicon, Oxford, 1961, s.v.; οἶκος αἰώνιος atestă credinţa că moartea era privită ca un somn. Această concepţie îşi are originea în Egipt, dar ea s-a răspîndit în Palestina şi Siria şi apoi în Occident (Cumont, Les religions orientales, dans le paganisme romain, Paris, 1929, 4 éd., p. 247 şi urm.; idem, Symbolisme, p. 361–362, n. 1; Owen, οἶκος αἰώνιος, Journal of theological Studies, 38, 1937, p. 248–250). Mai aproape de Scy­thia, expresia οἶκος αἰώνιος o întîmim întocmai în Bulgaria (Beşevliev, 192, 209, 223). Pentru a înţelege şi mai bine această expresie, trebuie s-o legăm de ἀναπαύσι.
    Luînd în considerare numele cu aspect semitic, se poate presupune că Entolios şi soţia sa au venit la Tomis din Cezareea Palestinei.


45
Muzeul Constanţa pînă în 1916; azi dispărută. Stelă de marmură găsită în Constanţa cu ocazia săpăturilor de la spital. Partea superioară este lucrată ca un fronton cu acrotere, în centrul căruia se află o cruce. Inscripţia e într-un chenar simplu. La începutul primului rînd, o cruce, iar la sfîr­şitul ultimului rînd, o frunză de iederă.
Dimensiuni: 1,00 x 0,44 x 0,10 m.
Secolele V–VI.

D. M. Teodorescu, BCMI, 7, 1914, p. 187–188, nr. 16, fig. 21–22 (foto şi desen) (idem, Monumente, p. 29–33, nr. 16, fig. 21–22 (foto, desen); Netzhammer, Christl. Altert., p. 100–102, fig. 27 (desen); idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 14; Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 89–90, 101, nr. 28 (text, trad., bibl.)); cf. Pârvan, Vescovato, p. 133; Vulpe, HAD, p. 345–346; Barnea, Dacia, N.S., I, 1957, p. 283, 285.

        †
†  Ἐνθαδε κα-
   τάκιται Ἡρακλί-
   δης ἀναγνώσ-
   της τῆς ἁγίας
5  καὶ καθολικῆς ἐκ-
   κλεσίας
"Aici odihneşte Heraclide, citeţ al sfintei biserici universale".

2–3. pentru ει = ι, în κατάκιται, v. p. 22 şi nr. 5, 18, 37, 41, 42, 44, 45, 48, 210.

3–4. ἀναγνώστης = lector, citeţ, face parte din gradele inferioare ale bise­ricii, în documente ei indică, uneori, la fel ca preoţii, biserica pe lîngă care activau; v. de exemplu o inscripţie de la Philippi, Bull. ép., 1963, 140: κοιμητήριον τῶν εὐλαβεστάτων πρεσβυτ(έρων) Φαυστείνου καὶ Δονάτου τῆς καθολικῆς καὶ ἀποστολικῆς ἐκκλησίας Φιλιππησίων. E interesant de citat definiţia pe care o găsim la Joh. Leunclavius, Juris greco-romani tam canonici quam civilis, tom. II, Francoforti, 1596, p. 94,10: lector (ἀναγνώστης) designetur ab eo tempore quo novit et potest legere. Alte documente ne arată că ἀναγνώστης citea cu voce tare in biserică texte în afara celor din Evanghelie, rezervate preotului şi diaconului. El mai avea ca sarcină să aprindă lumînările, să poarte sfeşnicul în timpul procesiunilor şi să dea preotului cădelniţa în timpul slujbei; v. DACL, 7, 763–764, 819; 8, 2241–2269; Peters, RECA, 2, 289–291, Kauffmann, 266 şi urm.; Hanton, Lexique, p. 63–64; Beşevliev, 109,2, 223,9–10, 259,3–4; Bull. ép., 1958, 206, p. 237; 1961, 700, 783 etc.

5–6. καθολικὴ ἐκκλησία semnifică probabil biserica universală, ortodoxă, în opoziţie cu cea eretică. Ereziile în sînul bisericii au fost frecvente în cursul secolelor IV–VI. Sensul acestor cuvinte este dezbătut de Lemerle, Philippes, I, 93–101; cf. CIL, III, 13124: eclisie catolice Salonitanae şi o inscripţie din Lydia, Bull. ép., 1960, 364: [κοι]μητήριον Χρειστιανῶν καθολικῆς ἐκκλησίας τοῦτο ἔκτισε Γεννάδιος Ἡλίου . . .


46
MNA, L, 652. Placă de calcar găsită în Constanţa; ruptă în colţul superior stîng. Inscripţia este săpată între braţele unei cruci, caracteristică seco­lelor V–VI. Litera N are linia oblică, dintre cele două bare verticale, trasă invers.
Dimensiuni: 0,35 x 0,27 x 0,11 m; înălţimea literelor: 0,04–0,045 m.
Secolele V–VI.

Tocilescu, AEM, 11, 1887, p. 58, nr. 108 (desen schematic şi transcriere parţială); Netzhammer, Christl. Altert., p. 102, nr. 10, fig. 28 (desen) (idem, Altchristt. Skythien, p. 410, nr. 16; Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 102, nr. 30 (text, trad., bibl.)); cf. Pârvan, Contribuţii, p. 63.

2. toţi editorii au citit κῖτ[ε], dar pe piatră se observă bine E; Tocilescu şi Pârvan: ΛΟΠΙ; Netzhammer: Λοπικινα; Barnea: Λοπικῖνα.

„Aici odihneşte Lupicina".

Pentru κῖτε v. nr. 5, 18, 31, 37, 44, 45, 48, 60, 210.
    Numele Λοπικῖνα este transcrierea la feminin a numelui latin Lupicinus. Acest nume este frecvent întîlnit în inscripţii, v. Diehl, III, p. 102; Forcellini, Onomasticon totius latinitatis, I, 1859, s.v.; Gose, Katalog, 445 etc.
    Placa cu inscripţie pare a fi servit de capac la astuparea intrării unui mormînt (loculus), aflat în catacombele Tomisului şi pe care săpă­turile recente le scot la iveală (v. N. Cheluţă-Georgescu, în Pontica, 7, 1974, p. 363–376).


47
MIESE, inv. nr. 18 874 (fost la MNA, L, 826). Placă de marmură descope­rită în Constanţa, probabil cu ocazia lucrărilor pentru construirea portului. Textul inscripţiei a fost săpat între braţele unei cruci, ale cărei urme se disting foarte slab. înainte de a fi săpate rîndurile 2–4, traseul a fost liniat. E ruptă în partea superioară.
Dimensiuni: 0,62 x 0,31 x. 0,35 m; înălţimea literelor: 0,02–0,04 m.
Sfîrşitul secolului al V-lea–anul 536.

I. Barnea, Un vicar de Odessos la Tomis, SCIV, 8, 1957, p. 347–351 (comentariu şi foto) (idem, St. teol., 6, 1954, p. 103, nr. 36, fig. 11 (foto)); cf. V. Velkov, Die thrakische u. dakische Stadt in der Spätantike (4.–6. Jh.). Untersuchungen und Materialien (în bulgară cu rezumat german), Sofia, 1959, p. 58, n. 1; Em. Popescu, Dacia, N.S., 11, 1967, p. 172–173, fig. 8 (foto); Cultura bizantină, p. 102, nr. 21 (text, foto).

   Ὠδυσιτᾶνος
   βικάρις
   ἐνθαδε
   κατάκιτε
5 Μάρκελλος

"Vicarul odesitan Marcellus odihneşte aici".

1. Ὠδυσιτᾶνος cu un singur σ; simplificarea geminatelor este un feno­men frecvent întîlnit în inscripţii, v. nr. 9, 17 etc. Adjectivul ὠδυσιτᾶνος este derivat de la Ὀδυσσός sau Ὀδύσος; (întîlnit în Notitia episcopatuum a lui De Boor, p. 531, nr. 637); Proeopius, De aedif, IV, 11; Theoph. Chron., I, Bonn, p. 549, denumire tîrzie a oraşului Odessus (Ὀδήσσος). Ὠδυσιτᾶνος βικάρις e interpretat de Barnea ca "vicar de Odessos", adică vicar care şi-a îndeplinit funcţia în oraşul Odessos, iar de Velizar Velkov ca "originar din Odessos". Timpul în care Marcellus şi-ar fi îndeplinit funcţia de vicar în oraşul Odessos ar fi de pus, după Barnea, între sfîrşitul secolului al V-lea şi anul 536, adică între momentul cînd a dispărut vicariatul Thraciei şi cînd a fost instituit quaestor Iustinianus exercitus, care avea sediul în acelaşi oraş. Descoperirea epitafului lui Marcellus la Tomis s-ar explica prin aceea că el a fost surprins de moarte aici.
Despre vicarius, v. K. Schneider, RE, XVI, A2, 1958, col. 2015–2053.
4. κατάκιτε pentru κατάκειται, v. indicele VII.


48
Muzeul Constanţa, inv. nr. 1508. Stelă de marmură descoperită intîmplător în anul 1961, în Constanţa, la "Viile noi". Inscripţia creştină a fost săpată după ce o epigramă funerară mai veche a fost ştearsă prin ciocănire. Deasu­pra chenarului inscripţiei este un decor format dintr-o cruce, terminată la bază în formă de ancoră stilizată, şi un vrej de iederă. Colţul din dreapta sus este puţin ştirbit. Sub inscripţia creştină e o cruce mai mare, iar la stingă şi dedesubtul ei resturi de litere: M K . T KH H, care ar putea aparţine unei a treia inscripţii (a doua in ordine cronologică).
Dimensiuni: 1,18 X 0,44 x 0,08 m; înălţimea literelor: 0,035–0,04 m.
Secolul al VI-lea.

Barnea, Pontica, 5, 1972, p. 257, fig. 5 (foto); 6, 1973, p. 300.

    †
† Μνημῖον.
   Παῦλα
   σίνβια Παύλ-
   ου Σύρου
5  ὐποδιακ(όνου)
"Amintire (mormînt). Paula soţia lui Paul sirianul, hipodiacon".

1. Deasupra literei M este o cruce; primul I din cuvînt este încadrat de o parte şi de alta de cîte un punct (diaeresis), iar cel de-al doilea, de cîte o liniuţă puţin ondulată. Liniuţe puţin ondulate, asemănătoare literei S sînt la sfîrsitul r. l şi la începutul şi sfîrşitul r. 2 (cf. Pfohl, Attische Grabinschriften, p. 218–219; Bandy, p. 13–14). Semnul de la sfîrsitul r. 5 este pentru prescurtare. Acelaşi semn se află pe numeroase inscripţii din Bulgaria (Beşevliev, 3, 4, 11, 87 etc.); în Creta şi în alte părţi. Al doilea M este răsturnat în primul cuvînt. Μνιμῖον pentru μνημεῖον se explică prin iotacism (cf. nr. 31, 44, 51, 228, 261, 443). Este singura inscripţie din Scythia, în care apare μνιμῖον pentru a desemna mormîntul. În Bul­garia, nici un exemplu. După Cumont (Inscriptions chrétiennes, p. 259) termenul ar fi moştenit din terminologia păgînă, lucru des uzitat şi cu alte cuvinte asemănătoare din Asia Mică. Pentru. μνημεῖον în epoca greco-romană în Asia Mică, v. Kubińska, Monuments funéraires, passim.

2–4. Παῦλα şi Παῦλος, nume pentru prima oară în Scythia, dar întîlnite în Bulgaria (Beşevliev, 47,1, 99,3–4, 234,3) şi frecvent în inscripţiile latine (Diehl, III, p. 122–123). Παύλου, greşit despărţit în silabe; σίνβια formă nouă de feminin pentru σίμβιος; pentru μβ = νβ, v. Schwyzer, I, 213; Mihailov, Langue, § 38,1; Beşevliev, 9, 12, 102,4; Bandy, 87,4, 88,4. Pentru sirieni în Scythia Minor, v. Barnea, op. cit., p. 251–265, cf. DACL, 1, 2421–2422; 3, 2266–2277; Honigmann, RE, IV A, 1922, 1712–1 713; Beşevliev, 8, 1.

5. Δ în ὐποδιακ(όνου) este făcut ca un A; inscripţia este prima men­ţiune a unui hypodiacon în Scythia. Hypodiacones în Bulgaria, v. Beşev­liev, 180,5–6; 243,3–4; Creta, v. Bandy, 76,4; în Asia Mică, MAMA, I, 179, 2–3; II, 109, 110; VII, 104 c 2–3.


49
MNA, L, 1099. Fragment de marmură descoperit probabil la Constanţa, în condiţii necunoscute. Pe o faţă poartă o inscripţie greacă, a, pe cealaltă, b, una latină.
Dimensiuni: 0,20 x 0,225 x 0,095 m; înălţimea literelor la inscripţia latină: 0,02–0,035 m; la inscripţia greacă: 0,05 m.
Secolul al VI-lea.

Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 96, nr. 3 (lectura feţei cu inscripţia greacă, fără foto sau desen); Em. Popescu, St. cl., 7, 1965, p. 256 şi n. 5 (lectura inscripţiei latine); Barnea, St. teol., 17, 1965, p. 156–157 (desen şi cu preluarea lecturii noastre, fără indicaţia necesară).

a   [Φ]ῶ[ς]
     Ζω[ή]

     "Lumină, Viaţă".

b   Georgii
     S

     ". . a lui Gheorghe".

Despre numele Georgius, v. K. Krumbacher, Der Heilige Georg in der griechischen Überlieferung. Aus dem Nachlasse, herausgeg. von A. Ehrhard (Abh. d. bayer. Akad. d. Wiss. philol.-hist. CI. XXV, 3, München, 1911);

DACL, 7, 636; Bees, p. 80 şi urm., nr. 37; Beşevliev, 116,3–4; 118,2–3; 147,1; 218,8–9; Bandy, 32,2–3, 33 fr.b.
    Cuvintele = Φῶς – Ζωή = Lumină – Viaţă reprezintă o aluzie la două din principiile creştinismului, simbolizând chiar persoana lui Iisus Hristos, în baza cărora credincioşii sperau să-şi găsească mîntuirea. Apar frecvent pe inscripţiile din orientul creştin, mai ales pe cele funerare. Se crede că prezenţa acestor cuvinte ar releva caracterul lor apotropaic, la fel ca şi pe amulete; v. IGLSyr, 671, 2176, 2479, 3632; Grégoire, Inscriptions, 216, 265, 320; MAMA, IV, 1933, nr. 99; cf. Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 68–69; v. şi nr. 50, 91, 94, 380.


50
MNA, L, 878. Fragment de cruce din marmură descoperit în condiţii necunoscute. Inscripţia cuprinde numai două litere săpate pe o singură faţă.
Dimensiuni: 0,20 x 0,17 x 0,04 m; înălţimea literelor: 0,035–0,075 m.
Secolele V -VI.

Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 96, nr. 4.

Φ[ῶς]
Ζ[ωή]

"Lumină. Viaţă".

Poziţia celor două litere este neobişnuită; s-ar putea eventual explica prin aceea că ele au fost săpate numai pe un fragment, unde nu a fost loc pentru toată inscripţia şi atunci s-au pus numai iniţialele; cf. nr. 49, 91, 94, 380.


51
Muzeul Constanţa, inv. nr. 1509, 1440, 16797. Trei fragmente dintr-o placă de marmură, găsite în Constanţa. Fragmentul c a fost găsit la inter­secţia străzii Dacia cu str. Mihăileanu. Despre fragmentul a şi b nu avem indicaţii asupra locului exact al descoperirii. Fragmentele a şi b sînt rupte în toate părţile, iar c, sus, la stînga şi jos. Ele au fost publicate separat, fără să se bănuiască legătura dintre ele, dar apartenenţa la aceeaşi inscrip­ţie este neîndoielnică (literele sînt săpate la fel). Υ este săpat ca V latin, H ca un h mic latin, iar Σ, semilunar.
Dimensiuni: a: 0,16 x 0,17 x 0,05 m;  b: 0,19 x 0,12 x 0,05 m;  c: 0,41 X 0,35 x 0,05 m; înălţimea literelor: 0,02–0,03 m.
Secolul al VI-lea.

I. Micu, Călăuza, p. 6, nr. 6 (fragmentul c); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 74, 77, fig. 12 (desen) şi p. 104, nr. 37, fragmentul c (text, trad.); I. Stoian, Tomitana, p. 373, pl. LXIX, reproduce fragm. a; Barnea, Dacia, N. S., I, 1957, p. 273, fig. 5,1 (desen) şi p. 276, publică fragmentul c; Gh. Poenaru Bordea, Monumente Scythia Minor, p. 121–122, nr. 6–7, fig. 6, 7 (foto), publică fragmentele a şi b considerîndu-le inedite.

a   . . . . . . . . . . .
    ου ο̣
. . . [θ]υγάτ[ηρ] . . .
. . . Ι̣ΡΠΕΛΕ
. . . Ν̣ΟΥ . . .
b  EC
   Λ̣ΥΚΑ
   Κ̣ΤΕΚΑ
   ΟΣΥΠΑΕ
5 εὐξά[μενος]
   . . . . . . . . . .
c  Μ̣Ι Κω-
   λούνβας
   τελευτᾶ μι-
   νῶν δεκατριõν
5 ἐτελιώθη μινὶ
   Ἀπριλήου πρώ-
   τι ἐνδηκτηόνος
   δεκάτις  †

a r. 3, o bară verticală, pe care Gh. Poenaru Bordea nu o transcrie. b Gh, Poenaru Bordea omite pe K la începutul rîndului 3; r. 5, acelaşi autor transcrie EΥZA, iar în r. 6 citeşte TO. c r. l, Barnea. . . . σαι Κω. Singurele cuvinte cu o lectură probabilă, în primele două fragmente, sînt θυγάτηρ = fiică, în r. l, şi εὐξάμενος = rugător, doritor, în fragmentul b.

c „Columba a murit în vîrstă de 13 luni. S-a sfîrşit din viaţă în prima zi a lunii aprilie, indictionul al 10-lea †".

Numele Columba (pentru Colunba, v, indicele XV) este de origine latină şi aparţine epigrafiei creştine (Diehl, nr. 1701, 1402 adn.). Nu se poate spune dacă în inscripţia noastră numele se referă la o fetiţă, cum ar sugera cuvîntul θυγάτηρ, şi atunci am avea un genitiv în -ας, sau dacă denumeşte un copil (băiat), în al doilea caz Κωλούνβας ar fi traducerea cuvîntului latin Columbus, întîlnit în inscripţii (Diehl, 2055: Columbus beatus episcopus... ). I. Barnea consideră numele masculin.
   Fragmentul c conţine multe caracteristici de limbă: ι pentru η, în cuvîntul ὁ μήν (r. 3, 5), r. 6–7 πρώτι pentru πρώτη şi în r. 8, δεκάτις pentru δεκάτης. În acelaşi timp se întîlneşte fenomenul invers, anume scrierea lui η pentru ι, în r. 6 (Ἀπριλήου, ἐνδηκτηόνος). E pentru ι, în r. 7, în ἐνδηκτηόνος. Această formă e des întîlnită, cf. Beşevliev, 112,5, 237,3. în r. 4, întîlnim ο pentru ω; pentru acest fenomen ligvistic, v. nr. 51, 181, 228, 252, 444 şi indicele XV. E 3: τελευτᾶ; Jalabert-Mouterde, DACL, 7, 673, observă că această formă apare către începutul secolului al V-lea (cf. Beşevliev, 87,4), iar după Lefebvre, Recueil, p. XXXI şi Jalabert-Mouterde, op. cit., ἐτελιώθι se întîlneşte din secolul al VI-lea.
   Menţionarea indictionului (perioadă de 15 ani, instituită la înce­putul secolului al IV-lea în Egipt, extinsă apoi şi în restul imperiului, în legătură cu data perceperii impozitelor) este unică în Scythia. Pentru sta­bilirea cronologiei exacte a documentului ea nu ne este de folos, fiindcă nu avem precizat momentul de cînd trebuie calculat indictionul (v. Seeck, RE, 9, 1914, col. 1327–1332 s.v. şi Bees, p. 57–58, 103-105).


Înapoi Sus